PENTRU CONTRACARAREA CICLURILOR ELECTORALE Isărescu vrea o lege privind aderarea la euro în 2019

V.B.
Bănci-Asigurări / 18 august 2014

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat astăzi că ţara noastră îndeplineşte toate criteriile de aderare la euro, dar ţinta convenită politic, de 1 ianuarie 2019, ar trebui cuprinsă într-o lege adoptată de Parlament, după alegerile prezidenţiale, pentru ca reformele să nu fie afectate de ciclurile electorale, scriu surse din presă.

Isărescu a afirmat că problema adoptării euro nu este "dacă va avea loc, ci când": "Eu sunt un susţinător convins al acestor două proiecte majore - adoptarea euro şi aderarea la Uniunea Bancară. Problema este nu dacă, ci când se vor realiza, ceea ce contează este alegerea cu înţelepciune a momentului potrivit pentru efectuarea celor doi paşi importanţi pe drumul integrării europene. (...) În prezent, România îndeplineşte toate criteriile de la Maastricht de adoptare a euro, inclusiv rata medie anuală a inflaţiei. România, singură, a fost cea care, printr-un fericit consens politic între Guvern şi Preşedinţie, a stabilit verbal data de 1 ianuarie 2019 ca ţintă ca adoptare a euro".

Oficialul a subliniat necesitatea un angajament mai ferm privind ţinta de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2019, obiectiv strategic, despre care a opinat că trebuie cuprins într-o lege adoptată în Parlament: "Ţinta de adoptare a euro (2019) este încă verbală. Credem că ar fi bine să fie cel puţin sub forma unei strategii adoptate de toate partidele politice, ca în anul 2000, pentru că intrarea în UE era un angajament. Te antrenezi pe un drum, ciclul electoral nu ar trebui să te abată de la drumul respectiv, indiferent de alegeri. Până în 2019 ai câteva alegeri, în 2016 alegeri parlamentare. Eu nu pot să spun acum după alegerile prezidenţiale care va fi maniera în care angajamentul verbal între Palatele Victoria şi Cotroceni pentru 2019 se va materializa. Cel mai bine ar fi să avem o lege în Parlament, cu discuţii despre ce înseamnă adoptarea euro, obiectiv strategic, şi partidele parlamentare să se angajeze".

Dacă legea respectivă va fi adoptată de Parlament în ianuarie sau februarie 2015 şi va fi menţinută data de 1 ianuarie 2019 ca ţintă pentru adoptarea euro, atunci la 1 ianuarie 2017 ţara noastră va intra în ERM II (mecanismul ratei de schimb) "cu flexibiliatea cursului de schimb, ceea ce înseamnă că nu va fi un curs fix, ci unul cu anumite fluctuaţii", a mai arătat Mugur Isărescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. dragul meu domn Guvernator cum puteti sa fiti atat de consecvent...."În prezent, România îndeplineşte toate criteriile de la Maastricht de adoptare a euro, inclusiv rata medie anuală a inflaţiei. România, singură, a fost cea care, printr-un fericit consens politic între Guvern şi Preşedinţie, a stabilit verbal data de 1 ianuarie 2019 ca ţintă ca adoptare a euro".------Aici le cam incurcati totusi. Domnul Presedinte a stabilit tinta de aderare 1 ianuarie 2015 si acest lucru deja la 10 noiembrie 2011, repetata la 9 decembrie ale aceluiasi an. Insa domnul Treichl a mentionat la 12 decembrie ale din nou aceluiasi an ca un guvern din Europa de Vest nu ar fi reusit sa impuna scaderi salariale fara nicio zi de greva, insa cei din est sunt invatati cu....BRUTALITATEA....Ba mai incurcati prezentarile powerpoint si spuneati ca va fi peste in ordine peste un deceniu, ba mai uitati o coloana la RMO cu scadenta peste 2 ani in mai 2009 si uite asa suntem astazi in masura a spune ca o lege este buna pentru a fi siguri de 2019. La ce ne-ar folosi totusi acum euro si uniunea bancara?????Este cumva la fel ca independenta energetica unde am reusit ca benzina super sa fie mai scumpa in Romania decat in Austria??????????????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb