Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) îşi extinde parteneriatul cu Agricover Credit IFN SA, prin intermediul unui împrumut de 7 milioane de euro, banii urmând să fie folosiţi pentru credite care vor fi acordate fermierilor, au anunţat ieri într-un comunicat EFSE şi Agricover.
Agricover Credit abordează un segment important al grupului-ţintă EFSE, cel al microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici.
Agricover Credit IFN este divizia de finanţare a Grupul Agricover, care are o cifră de afaceri estimată pentru 2014 de 300 milioane euro.
"Colaborarea noastră constantă cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) ne permite să oferim mai multe credite fermierilor, să sprijinim investiţiile şi să aducem valoare în sectorul agricol românesc în ansamblul său", a declarat Robert Rekkers, Director General, Agricover Credit IFN.
Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a fost iniţiat de KfW Development Bank (KfW), cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ) şi al Comisiei Europene. Fondul are drept scop de a sprijini dezvoltarea economică şi prosperitatea în Albania, Armenia, Azerbaijan, Bielorusia, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Kosovo, Georgia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Ucraina şi Turcia.
Iniţiat de către KfW Development Bank (KfW) în data de 15 decembrie 2005, pornind de la patru programe multi-donatori aflate în gestiunea băncii, EFSE reprezintă primul parteneriat public-privat de acest gen şi primul fond gestionat privat pentru finanţarea dezvoltării, care are menirea să îmbunătăţească nivelurile de finanţare privată pentru segmentul microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din regiunea ţintă. Capitalul este furnizat de agenţii donatoare, instituţii financiare internaţionale şi investitori internaţionali privaţi, printre care se numără Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Comisia Europeană (EC), Guvernul Albaniei, Facilitatea de Creditare a Afacerilor Mici şi Mijlocii (SMBCS), o subsidiară a Băncii Centrale a Armeniei, Banca de Dezvoltare a Austriei (Oesterreichische Entwicklungsbank - OeEB), Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), Agenţia Internaţională Daneză pentru Dezvoltare (Danida), KfW ca şi Lead Investor, Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), Compania Olandeză de Finanţare (FMO), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (EIB), Sal. Oppenheim şi Deutsche Bank.
Oppenheim Asset Management Services S.B r.l., Luxembourg, şi Finance in Motion GmbH, Germany sunt Managerul de Fond, respectiv Consultantul de Fond.