Consiliul de Administraţie al Conpet (COTE) l-a numit pe Timur - Vasile Chiş în funcţia de director general al transportatorului de ţiţei şi gaze, pentru o perioadă de patru ani, se arată într-un raport al emitentului remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Mandatul domnului Chiş, care anterior a fost Şef Birou Analiză şi Monitorizare Proiecte în cadrul Conpet, începe astăzi şi urmează să se încheie în data de 6 noiembrie 2022, se menţionează în notificarea companiei.
Din luna decembrie a anului trecut, Dan - Silviu Baciu, a ocupat funcţia de director general provizoriu al Conpet, acesta înlocuindu-l pe Liviu Ilaşi la conducerea executivă a companiei. Anterior, domnul Baciu a ocupat funcţia de Director al Direcţiei Dezvoltare Mentenanţă, în cadrul Conpet.
Totodată, Consiliul de Administraţie al Conpet a numit-o pe Sanda Toader în funcţia de Director Economic, tot pentru o perioadă de patru ani, doamna Toader ocupând anterior postul de Director al Direcţiei Economice în cadrul transportatorului de produse petroliere.
La începutul lunii septembrie, Conpet demarase procedura de recrutare şi selecţie a directorului general şi a directorului financiar.
Recent, fondul de investiţii britanic Utilico Emerging Markets şi-a transferat pachetul de 2,14% deţinut la transportatorul de ţiţei şi gaze către vehiculul său investiţional înregistrat în insulele Bermude.
Pentru primele şase luni ale acestui an, Conpet a raportat un profit net de 21,62 de milioane de lei, în scădere cu 39,54% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul creşterii cheltuielilor din exploatare cu 8,97%, până la valoarea de 176,72 milioane de lei.
La finalul primelor şase luni ale anului curent, veniturile din exploatare au scăzut cu 1,3%, până la valoarea de 199,98 milioane de lei, faţă de nivelul de 202,6 milioane de lei, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2017.
Anul trecut, emitentul a obţinut un profit net de 73,39 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de cel obţinut în 2016.
Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 58,72% din acţiunile transportatorului de ţiţei şi gaze.
Valoarea de piaţă a companiei, care are aproape 1.700 de angajaţi, este de circa 735,9 milioane de lei.