PENTRU PRIMELE NOUĂ LUNI, Intralot a raportat un profit net de 0,5 milioane euro

F.A.
Companii / 3 decembrie 2013

Compania grecească Intralot a raportat, pentru primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 0,5 milioane de euro, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Conform documentului, veniturile consolidate ale grupului au ajuns, în primele nouă luni, la 1.080 de milioane de euro, cu 7,9% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Totodată, profitul EBITDA a crescut cu 22,6%, atingând, la 30 septembrie, valoarea de 143,5 milioane de euro, mai precizează sursa citată.

Fluxul de numerar din operaţiuni a atins 45,5 milioane de euro în primele luni ale acestui an, în timp ce datoria netă în cel de-al treilea trimestru a crescut la 35,5 milioane de euro, comparativ cu primele şase luni ale anului.

Constantinos Antonopoulos, CEO Intralot Group, consideră că ultimele rezultate financiare confirmă forţa şi modelul de business al grupului. Domnia sa declară: "Performanţa financiară a Intralot în cel de-al treilea trimestru este consecinţa firească a creşterii financiare şi o dovadă a forţei companiei. Veniturile la nivelul grupului au crescut cu aproape 8% şi profitul EBITDA a avut un avans impresionant de 22% în perioada amintită. Marja operaţională a crescut cu 13,3% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu 11,7% în aceeaşi perioadă anul trecut. Acesta este al patrulea trimestru consecutiv de creştere a marjei operaţionale EBITDA, ceea ce confirmă strategia noastră de a îmbunătăţi continuu operaţiunile existente şi de a participa la proiectele pe care le considerăm cu adevărat promiţătoare".

Intralot a consemnat, anul trecut, venituri în valoare de 1,4 miliarde de euro. Compania grecească, prezentă în 56 de jurisdicţii pe cinci continente, inclusiv în ţara noastră, are peste 5.500 de angajaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb