PENTRU REABILITAREA DE CLĂDIRI CU RISC SEISMIC, Italia va cere o derogare de la regulile UE privind deficitul bugetar

Ionuţ Stănescu
Internaţional / 28 august 2016

Guvernul italian va solicita o derogare de la regulile Uniunii Europene privind deficitul bugetar, pentru a lansa un program de mai multe miliarde de euro ce are drept scop reabilitarea de clădiri cu risc seismic, transmite agenţia DPA.

''Va fi o cerere serioasă, specifică şi graduală pentru a aborda riscurile seismice cu investiţiile necesare'', a declarat adjunctul ministrului economiei Enrico Zanetti, în cotidianul La Stampa, potrivit Agerpres.

Un seism cu magnitudinea de 6 grade a zguduit o regiune muntoasă din centrul Italiei miercurea trecută, distrugând mai multe localităţi şi provocând moartea a cel puţin 291 de persoane. Costurile remedierii pagubelor nu sunt clare, dar pentru finalizarea lucrărilor se pare că este nevoie de miliarde de euro şi de ani de zile.

Potrivit estimărilor Consiliului Naţional al Inginerilor, peste 50 % din casele particulare de pe cuprinsul Italiei nu respectă nici un fel de reguli privind siguranţa în caz de cutremur şi reabilitarea celor aflate în zonele cu cel mai mare risc seismic ar costa circa 36 de miliarde de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alo guvernantii! stiti ce'nseamna a copia" ; in sensul bun al cuvantului. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb