EximBank finanţează Romelectro SA cu 150 de milioane de lei, au anunţat ieri cele două entităţi prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit acesteia, banii sunt destinaţi proiectelor pe care Romelectro le are în derulare atât în ţară, cât şi în străinătate.
Comunicatul notează: "Facilitatea include o componentă de finanţare ce acoperă nevoile temporare de cash şi una de garantare - scrisori de garanţie bancară - şi va asigura companiei finanţarea necesară pentru executarea contractelor pe care firma le derulează atât în România precum şi pe pieţele internaţionale (...). Pe parcursul ultimelor luni, Romelectro a câştigat licitaţiile organizate de CNTEE Transelectrica SA pentru modernizarea mai multor staţii electrice de transformare, Focşani Vest, Roman Nord, Bacău Sud, Smârdan, Craiova şi Medgidia, contracte în valoare totală de peste 50 milioane de euro. De asemenea se află în fază avansată de finalizare proiectul de modernizare a staţiei Bradu de 400/220/110/20 kV, ca şi o investiţie în mai multe segmente de linie de 220 şi 110 kV în Kosovo.
În domeniul producţiei de energie Romelectro conduce contractele de retehnologizare a centralelor hidroelectrice de la Stejaru pe Bistriţa şi Slatina pe Olt , contracte în valoare totală de circa 80 milioane euro, precum şi mai multe retehnologizări în termocentralele pe cărbune aparţinând CE Oltenia, iar în 2016 a semnat în parteneriat cu o firmă din Spania contractul de realizare a unui grup pe gaze în ciclu combinat, de 430 MW la Iernut, având ca investitor pe Romgaz, un contract în valoare totală de 250 milioane de euro. O altă realizare a Romelectro în parteneriat cu SAEM Energomontaj este execuţia şi punerea în funcţiune cu succes ale blocului 1 de 1200 MW la termocentrala Burullus în Egipt".
Viorel Gafiţa, preşedintele Romelectro, a afirmat: "Compania parcurge un moment foarte favorabil, reuşind ca pe lângă proiectele din străinătate să câştige licitaţii organizate de companiile naţionale pentru proiecte energetice de mare complexitate. În toate aceste proiecte Romelectro antrenează multe firme româneşti de inginerie, fabricaţie, construcţii, montaj, într-o misiune asumată de hub de promovare a industriei româneşti în ţară şi pe pieţele internaţionale. Finanţarea unor astfel de proiecte are nevoie de parteneri financiari solizi, cu expertiză în finanţarea proiectelor industriale complexe şi care să cunoască specificul pieţei din România".
1. fără titlu
(mesaj trimis de Lukacs Margareta Cristina în data de 16.11.2018, 18:26)
Felicitări Companiei . Speram să colaborăm în continuare .