PENTRU URGENTĂ PROMULGARE, Împrumutaţii în CHF cer Parlamentului aprobarea Legii dării în plată în şedinţă extraordinară

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 decembrie 2015

Împrumutaţii în CHF cer Parlamentului aprobarea Legii dării în plată în şedinţă extraordinară

Legea dării în plată, retrimisă în Parlament chiar înainte de vacanţa parlamentară, este colacul de salvare de care debitorii cu credite în franci elveţieni (CHF) se agaţă, chiar dacă acest lucru presupune ca aceştia să rămână fără locuinţe.

Povara datoriilor, din ce în ce mai mari ca urmare a creşterii neaşteptate a CHF, i-a determinat să prefere să-şi dea casele, dar să nu mai aibă legături cu băncile.

Doar că legea iniţiată de deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir ar urma să stea câteva luni la Parlament, din simplul motiv că parlamentarii au vacanţă.

În acest context, persoanele împrumutate în moneda elveţiană solicită Parlamentului, printr-o scrisoare deschisă, convocarea unei şedinţe extraordinare de urgenţă, în vederea dezbaterii Legii dării în plată, a adoptării şi retrimiterii ei spre promulgare în forma în care a fost votată sau cu mici modificări tehnice.

În opinia Clienţilor împrumutaţi în CHF, legea care prevede iertarea tuturor datoriilor odată cu cedarea către bancă a imobilului pus garanţie în contractul de credit este "un instrument legislativ puternic, care l-ar putea ajuta pe client să aibă o negociere reală cu banca", întrucât "nimeni nu se duce uşor şi cu inima deschisă să-şi predea cheile casei pentru care a muncit şi a plătit ani în şir": "Legea este una dreapta şi echitabilă şi va conduce la efecte mai mult decât benefice, atât pentru client, cât şi pentru sistemul bancar, prin responsabilizarea acestuia din urmă. Mai mult, împrumutaţii de azi se vor putea gândi mai liniştiţi la viitorul copiilor lor, dacă aceştia vor dori să acceseze credite pe teritoriul României".

Debitorii consideră că promulgarea de urgenţă a legii este vitală pentru foarte mulţi dintre cetăţenii României, apreciind: "Fiecare zi de întârziere înseamnă executări silite, înseamnă vieţi distruse. Conform informaţiilor din mass-media, la ora actuală sunt pe rol zeci de mii de dosare de executare silită.

În perioada în care legea s-ar reîntoarce la Parlament, după presiunile enorme exercitate de către sistemul bancar, alte zeci de mii de dosare vor intra pe rol. Alte zeci de mii de familii distruse.

Conform datelor prezentate în cadrul unei emisiuni televizate de către domnul Vasilescu (n.r. Adrian Vasilescu, consultant de strategie), în România se înregistrează restanţe la un număr de 71.300 de credite, respectiv credite ipotecare + credite pentru investiţii imobiliare (construcţii de case) + alte credite cu garanţii imobiliare. La această cifră trebuie adăugate creditele externalizate.

Conform unei statistici realizate începând cu luna ianuarie 2015 pe un eşantion de aproximativ 8.600 de persoane din cele peste 23.000 înscrise în Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC), statistică realizată de liderii grupului pe baza declaraţiilor debitorilor înscrişi în grup (şi care este posibil să fi suferit modificări pe parcurs, în sensul majorării numărului de executaţi silit):

- numărul creditelor care înregistrează întârzieri între 30-60 zile este de 734;

- numărul creditelor cu întârzieri de 60-90 zile este de 414;

-numărul creditelor cu întârzieri de peste 90 de zile este de 374.

Vorbim aici numai de împrumutaţi în franci elveţieni cu întârzieri mai mari de 30 zile! În orice zi care trece, alţi şi alţi împrumutaţi cu restanţe pot fi executaţi silit. Mai mult, în condiţiile economice şi legislative actuale, o persoană care-şi pierde locul de muncă sau prin alte împrejurări nu-şi mai poate plăti ratele, este supusă riscului ca în 2-3 luni să devină un caz social!

Acestea sunt faptele, iar dacă aceste cuvinte dezvăluie şi implicarea noastră emoţională, nu putem să spunem decât că ne facem vinovaţi de trăiri, decizii şi sentimente dictate de evenimentele bancare. Vieţile multora dintre noi, cetăţenii români împrumutaţi la bănci, depind de promulgarea acestei legi, fără restricţii, fără amendamente, în forma în care a trecut iniţial de Parlament sau doar cu mici modificări ţinând de tehnică legislativă".

Orice amânare a promulgării Legii dării în plată serveşte intereselor sistemului bancar, executorilor judecătoreşti, "celor care achiziţionează în condiţii mai puţin clare imobilele executate silit", mai spun consumatorii.

Aceştia adaugă: "Demnitatea statului şi a cetăţeanului român (...) a fost de curând călcată în picioare prin ameninţările mai mult sau mai puţin voalate ale reprezentanţilor sistemului bancar la adresa statului român şi a cetăţenilor lui, adresate prin scrisoarea unor bancheri străini sau de către ambasadorii unor ţări din UE din care provin subsidiarele din România ale unor bănci străine; prin ameninţarea unui parlamentar român, votat de către popor, cu DNA, pentru că a avut demnitatea să lupte pentru o lege dreaptă alături de nenumăraţi alţi parlamentari!"

În acest context, debitorii amintesc declaraţia lui Boris Lalovac, ministrul de Finanţe al Croaţiei, care, în contextul aplicării legii conversiei în ţara sa, a răspuns ameninţărilor bancherilor care s-au opus cu vehemenţă, ameninţând că vor da statul în judecată: "Mesajul meu pentru bancheri este că, în loc să se pregătească de procese contra guvernului, să înceapă să pregătească noile acte pentru contractele ce vor fi convertite din CHF în euro, pentru că mai au doar 15 zile. Aţi spus mereu că pe primul loc pentru voi sunt clienţii, acum este cazul să demonstraţi asta prin ceea ce faceţi. Credem că această conversie este exact mijlocul prin care oamenii să poată fi eliberaţi din sclavia în care au fost aduşi de bănci". Lalovac a mai spus că oamenii au suferit destul din cauza creditelor în CHF şi că este timpul că aceste suferinţe să ia sfârşit, avertizând băncile că le va impune penalităţi semnificative pentru orice întârzieri în aplicarea legii. Totodată, oficialul croat a răspuns imediat ameninţărilor bancherilor, declarând că "nu este inteligent să dea în judecată guvernul din ţara în care fac afaceri": "Sper că doresc să continue să facă afaceri în Croaţia şi că, pentru prima dată, se vor asculta vocile oamenilor".

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament Legea dării în plată, pentru reanalizare.

Opinia Cititorului ( 60 )

  1. cazul social CHF ,fabuloasa cifra a celor umiliti de sistemul bancar.... - numărul creditelor care înregistrează întârzieri între 30-60 zile este de 734;

    - numărul creditelor cu întârzieri de 60-90 zile este de 414; 

    -numărul creditelor cu întârzieri de peste 90 de zile este de 374.

    dar de restul cazurilor nimic....... sunt cu suteledemii....,sau articolul se incadreaza la publicitate platita!! 

    1. Tambalagiii lui Cristian Dan vor zice altceva, cu siguranta. Adevarul este ca ei nu vor o lege dreapta care sa le aline si lor problemele si sa nu le faca si altora probleme. Ei vor o lege prin care smecherii Voivozeanu, Bejan, Piperea, Zamfir sa isi negocieze ratele la vile. De asta s-au opus pragului de 250.000 pentru ca Voivozeanu, cel putin, are de dat peste suma asta si asa nu l-ar mai baga nimeni in seama la banca. Cu siguranta ca daca aberatia asta populisto-comunista trecea am fi vazut un numar mai mare de oameni supra-indatorati prin parinti si rude pentru a face rost de avansul crescut. Dinamitarea creditarii si a pietei imobiliare au fost niste puncte cheie tintite de catre trambitasii legii, oare de ce? Ce interese se ascunde in spatele acestor manipulari menite sa nenoroceasca nu numai familiile tinere care nu ar mai avea de ales decat calea strainatatii ci si pe credulii care cred in aceasta lege, pentru ca ce ar fi facut aceasta lege? I-ar fi lasat boschetari impreuna cu familiile, dar unii au o pacla pe creier si nu vad asta, in timp ce beneficiarii reali s-ar fi bucurat in continuare de casele cu multi metri patrati si de rate scazute.

      Tambalagiu esti Dl. Rotariu. Ar fi fost mai bine sa te abti de la comentariu esti pe linga subiect

      au inceput postacii bancilor sa se dea in stamba peste tot. nu-i asa rotariule? :)

      Rotarule ti e frică de pușcărie? :))))

      La închisoare cu bancheri care au vândut produse toxice și au inselat populația !!!

      DEMISIA LUI ISARESCU !!!( vrem oameni noi,nu foști comuniști) 

      GUNOIULE ,tu stai toata ziua pe net sa tii partea bancilor?

      1. Dezinformezi. Pe Voivozeanu nu-l intereseaza in mod special darea in plata, ci conversia. La fel ca pe multi, multi altii. Dar, conform intelepciunii populare romanesti, dupa ce ca esti.... te mai c.... si in poteca. Banuiesc ca o faci insa pe bani, ca daca nu, nici medicamentele pe care ti le recomandam ultima data nu te mai scapa.

      2. Avansul crescut te responsabilizeaza si pe tine si banca. Asta inseamna creditare responsabila. Ce-au facut bancherii pana acum, a fost iresponsabilitate! A, ca nu vreti s-o recunoasteti nici picurati cu plumb topit, face parte din caracterul vostru mizerabil. 

      3. Manipulari au facut cei din `ginta` ta, in perioada 2007-2008, iar acum, de frica sa nu fie obligati sa suporte prejudiciul de care se fac vinovati, platesc (probabil) latratori la luna, ca tine.  

      4. Te asigur ca niciunul din cei care va apela ca legea darii in plata, nu va ajunge boschetar. Boschetari ajung aceia pe care ticalosii pe care-i aperi tu cu o placere morbida ii vor mai socate sau i-au scos din case, le-au vandut casele PE NIMIC, iar acum le urmaresc TOATE VENITURILE, inclusiv (au fost cazuri) ALOCATIILE COPILASILOR. Scuza-ma, esti un mare ticalos si daca as avea ocazia sa te cunosc, cred ca ti-as sifona caroseria. Pt ca ticalosi ca tine si ceilalti, se pare c anu mai intelegeti decat de legea talionului . 

      Maestre dincolo de jigniri, ai un limbaj nedemn de un om al lui Dumnezeu, bagi niste chestii in care nu crezi nici macar tu.

      Avansul mare nu responsabilizeaza pe nimeni. Aduce niste oameni in pragul disperarii, oameni care vor apela la parinti si rude pentru ajutor. Cu alte cuvinte ii indatoreaza si pe aia. Daca nu vor avea parinti si rude multi vor lua calea muncii in strainatate departe de familii asa cum va plangeti voi ca fac ai vostri acum. E bine ca v-ati trezit tocmai voi sa vorbiti despre creditare responsabila, voi care luati cate 100.000 de euro odata emiteti teorii aluia care vrea sa ia 30.000. De categoria asta am inteles, nu va pasa, ba chiar va deranjeaza ca exista, daca ati putea sa ii reduceti pe toti la tacere ar fi bine ca nu v-ar mai sifona imaginea de luptatori ai dreptatii. Daca tot esti atat de tupeist cu sifonatul de carcase iesi pe strada si da-le lectia de responsabilitate unora care poate au si un copil si care s-au chinuit pana acum cu chirii, facturi si care au reusit, cu greu, sa puna si niste bani de avans deoparte. Du-te si spune-le alora ca nu isi mai pot lua casa, ca sunt niste iresponsabili, sa vedem carcasa cui are de suferit.  

      Cei din ginta ta fac manipulari. Prejudiciul o sa fie suportat de toti clientii. De "iresponsabilii" care vor credite, de aia care au credite, de aia care au bani in banca, ai inteles? Cand spunea astea Moise Guran il injurati de mama focului, cum faceti cam cu toata lumea ce isi pune niste intrebari justificate. Daca vine unul batran sa isi ridice banii de inmormantare de la banca si i se spune ca banca nu ii poate da decat de cosciug si pomana sa si-o faca pe datorie, ce ii zici? Daca se intampla ca in Grecia de pilda, ce faci? Dai bir cu fugitii, asta faci.  

      Vor ajunge boschetari aia care vor "beneficia" de aceasta "lege", nu mai ascunde asta. Atunci sa vedem carcasa cui o sa iasa sifonata:)))) Cred ca or sa te alerge astia de o sa ii vedem la televizor. Lasa-i sa creada in continuare in vrajelile tale revolutionare.  

      Ti se pun popriri pe venituri pentru ca ai datorii, pentru ca asa se face cu oricine in tara asta. Daca unul are datorii la intretinere, de ex., ii este vanduta casa iar daca asta nu stinge datoria este executat pe venituri, nu e nimic nou. Daca unul are un credit de consum fara ipoteca, la fel, intelegi? 

      Legea e proasta, e clar? Spune-mi si mie daca tot esti mare expert ce prevede in caz de frauda? NIMIC! Adica unul care a luat 200.000 cu acte false, poate beneficia de lege daca da inapoi proprietatea cu care a girat. O scapare cam grava pentru un mare profesor de drept ca Piperea, n-ai zice? Eu as zice ca e o scapare cu dedicatie. Intelegi problema? De legi cu dedicatie ne-am cam saturat.

      Asa ca termina cu tupeul nesimtit, stai in banca, nu mai jigni si mai ales nu iti mai permite sa dai lectii de "responsabilitate" pe munca si pe planurile de viitor ale unor oameni care nu au nicio vina pentru rahatul in care sunteti.  

      lasa CHF-ul. sa vorbim despre creditele de milioane de euro pe persoana fizica date aiurea de banci. dupa ce ca au dat credite numai ei stiu cum, au iesit cu BNR-ul in fata ca legea o sa ii bage in faliment. pai uitati-va la creditele pe care le-ati dat pe sest, la angajatii mituiti, la actionarii care or sa va cheme la raport. legea darii in plata ar fi expus ilegalitatile facute de banci. cum ati dat 700 de mii de euro unui singur om, fie chiar si fratele lui Zamfir? ce salariu avea acest om de i-ati imnprumutat 700 de mii de euro? pe cine credeti voi ca prostiti? orice spuneti va afunda tot mai mult

      asta e compunere de clasa a doua? te platesc la cuvant?

      Iti spun eu cum a obtinut fratele lui Zamfir banii astia. L-a girat chiar Zamfir care are 7 terenuri si trei case luate din salariul de bugetar si dintr-o afacere care a pana a dat faliment a fost numai pe zero.

      Pe sistemul "Voi nu ma vreti eu(ba nca) va vreau".

      Catuta-ti o pancarda fata si in spate pe modelul de acum cativa ani: Bancher caut de lucru. 

      Dar pe tine cu cat te plateste pastorul? Si pe pastor cine il plateste, asta e cel mai important de aflat? Nu-i nimic, avem rabdare, se va afla pana la urma...

      Daca a luat credit cu acte false atunci sa intre la puscărie desteptule, nu mai da exemple care nu au treaba cu ce prevede legea.

      daca a luat cu acte false ia cu suspendare si ramane si cu banii nu ca mine ca daca fur un mar stau la puscarie pana la batranete.sa stai tu cu neamu tau bogat in chirie responsabil sambatare.cu ce nu sint eu responpabil ca muncesc zi lumina pentru copii si voi stati in scaun si va faceti legi sa nu platiti

      de ce nu o lege pt toti ?! adica unul "caz social"care a loat 100000 euro credit imobiliar,legea il ajuta sa rezolve situatia definitiv cu banca ,iar unul care a loat un credit sa cumpere un televizor si nu la mai achitat,ajunge in situatia sa plateasca penalitati chiar de 150% sau chiar cu sechestru pe casa sau poate chiar mai rau, executat (adica i se vinde casa).poti sa mi spui pt cine fac legi parlamentari nostri?

      De ce suntem iresponsabili nesimtitule? Pentru ca voi ati luat sute de mii de euro si nu mai vreti sa platiti. Cu ce nu suntem responsabili, vrem case modeste nu palate si ne facem sute de calcule pe Conso ca sa vedem cat trebuie sa platim si ce case ne putem lua. Sa iti fie rusine. Vezi ca iti dau add pe facebook idiotule ca sa vezi ca nu sunt postaca asa cum ai zis la alta postare. Mie planurile de viitor nu mi le distruge nimeni, da?! Si pentru asta ma lupt cu oricine.

      Andreea daca un apartament de 47 m2 inseamna un palat ti-l daruiesc tie gratuit

      Nea Rotariule, verifica bre valabilitatea la pastile ca sigur sunt expirate. Grea meseria asta de postac bulangiu. Iti place sa ai frigiderul plin(prietenii stiu de ce:))).

      STERGE-TI SPUMELE DE LA GURA, CA INFECTEZI CU MIZERIILE IMPROSCATE. DUPA TASTATURA ESTI TARE VITEAZ.....

      vezi ca lumea nu are nici 47 m si are si copii.vlade hai sa te vezi cu mine gunoi ce esti ca lucrez pe santier sa vad daca mai esti tu viteaz

      Mars sektantule, tu sa nu vorbesti in tara noastea. Du-te la pocaitii tai si minte-i pe aia scursuraumana fara nume ca ti l-au vandut bunicii. Asa ai ajuns sa te infoi obraznic cu doua prenume pe pamantul asta sfant, pocsitule!

      Nu te mai chinui sa-i explici ceva sectantului cu doua prenume si adulatorilor sai ca strici orzul pe porci.

      nu am spus ca a luat credit cu acte false, ci am intrebat cum au dat bancile credite de milioane de euro pe persoana fizica dezvoltatorilor imobiliari. bancile trebuie anchetate

      imi pare rau dle rotariu ca ganditi asa. Inca nu ati fost lovit de necaz. Nu-i nimic, poate aveti dvs noroc si altii "ghinion"

      LA MUNCA SAMBATAR POCAIT! Ti-ai vandut credinta pe 2 galbeni si dai lectii aici. Noi vrem sa traim in casele si gospodariile noastre asa cum ne-au invatat parintii si bunicii nostri. In chirie sa traiesti tu cu ma-ta si cu nevasta care v-ati lepadat credinta. Sa traiti voi in chirii capocaitii vostri din alte tari. Daca va atingeti de munca, de vietile si de familiile noastre eu va caut si va dau foc. Cine esti ma sectarule tu sa imi spui sa fiu responsabil? Nu sunt responsabil ca muncesc si ca vreau casa? Tu ai fost responsabil si ai tai cand luati milioane de euro din banci? Lumea trebuie sa isi ia case pocaitule ca sa isi creasca familia in spiritul lui Dumnezeu. Sa lase ceva pe lume nu ca voi sambatarii care dati tot la biserica voastra. Vezi ti ma de treaba ta si lasa oamenii in pace. Nu mai spurca ma sfanta zi de rugaciune de duminica sambatar vandut dracului. Lasa ma oamenii nu ii nenorocii tu ma pocaitule. Sa te fereasca Dumnezeul ala al tau pagan sadai ochii cu mine.

      Andreea, tu esti blonda? Asa imi dai impresia. De usor [..]. Ce calcule faci tu pe Conso? Hai [...], cu planurile tale de viitor. Te fac astia de la banci in toate pozitiile. Da?!

      Roman verde, pana una-alta ai spurcat tu tot. Esti un biet imbecil si nu cred ca e normal sa ai acces la tastatura. Ti-o spune un ortodox, daca tot ai probleme de acceptare a altor religii sau credinte. Stii ce s-ar intampla daca ai disparea intr-o zi? Nimic! Esti un zero si atat.

      Rog administratorii acestui site sa stearga comentariul acestui vagabond care jigneste in ultimul hal o femeie ce si-a exprimat opinia in mod liber. Un asemenea comportament aduce atingere chiar prestigiului publicatiei dumneavostra. Deasmenea cred ca domnul Cristian Dan ar trebui sa fie mai atent la limbajul postacilor sai. Multumesc.

      Se vede ca esti bancher idiotule!

    sa faca legi corecte pentru noi ca avem copii si n avem de unde sa dam zeci de mii de euro sa le luam case.sa nu se dea pentru smecheri pocaiti sa ierte la plata ca sa nu mai luam case care muncim greu si am fost plecati din tara ca sa crestem copii ca oameni la casele lor

    1. Sarmane analfabet! Lucrezi la banca? Se explica atunci!

    Cei cu CHF au fost oportunisti in 2007 pentru ca s-au dus la creditele CHF pentru dobanzile mici fata de leu, euro, dolar.

    Si au luat casele si pe masimul lor. 

    De ce sa plateasca altii, pentru ca ei au chibzuit prost si s-au intins oricum mult mai mult decat plapuma ? 

    Nu e corect.. 

    Ttoti putem pierde sau castiga, dar nu intoarcem tara cu fundul in sus.

    La clauzele abuzive e de inteles, dar la restul nu, pentru ca nue corect fata de restul cetatenilor. 

    1. cei imprumutati in chf in 2007,2008 au fost manipulati catre aceasta moneda toxica!crezi ca aveau venituri asa mari ca sa se imprumute in lei?si ce e rau la aceasta lege?care e ajutorul deditorului in negocierea cu banca?iti spun eu:niciunul!

      oportunist testi tu ma si cu tot neamul tau

      Adică cei care au ales un produs mai ieftin pt ca doar atât își permiteau au fost prosti?

      Dacă tu cumperi un produs ieftin din alimentară ca doar pe acela ți l permiți est prost și dacă mai e și toxic ești vinovat ca la i ales ? 

      Ovidiu, din cauza unor imprejurari a trebuit sa-mi fac credit pt un apartament. Cand m-am dus la banca cei de acolo mi-au spus ca la euro nu ma incadrez ci doar in CHF.

      De ce majoritatea tarilor au adoptat legea conversiei, iar la noi nu???

      Sa dea Dumnezeu sa nu ajungi in situatia noastra.  

    Clientul nostru stapanul nostru.

    De ce pentru sistemul bancar nu se aplica? 

    Aceasta lege e ca in amanet, dai lantisorul primesti bani si se termina povestea. 

    Sunt unul din executati pe auto in € , auto s-a vandut repede, primesc o hartie de la o firma din Cipru punc de lucru in Bucuresti CA SUNT EXECUTAT PE DIFERENTA. A trebuit sa o platesc. 

    Domnule Presedinte domnilor Parlamentari cine ne apara si cand? 

    Lege votata in unanimitate in Parlament de ce o trimite-ti inapoi? 

    In Ungaria s-a luat o decizie cu CHF si bancile nu au plecat.

    Va rog frumos ca 1 ian sa ne prinda cu Legea in VIGOARE. 

    Daca "nimeni" nu vrea sa renunte asa de usor la casa, asta ca o asigurare ca aceasta lege stupida nu ne va afecta prea mult pe noi ceilalti, de ce mai este nevoie de ea? Daca tot nu vor apela multi la ea, inseamna ca se pot gasi solutii pentru acei "putini" care vor ca statul sa ii ajute sa incalce intelegerile facute cu bancile.

    Sau este nevoie de o lege care sa modifice intelegerile facute in trecut intre doua persoane doar pentru ca "putini" sa fie avantajati?

    Da, dat fiind faptul ca acei "putini" sunt foarte dezavantajati, ar fi normal sa se dea o lege chiar si pentru asa ceva, insa asta doar daca nu ne-ar afecta pe noi ceilalti care nu avem nicio vina ca acei dezavantajati de soarta au ajuns in aceasta situatie fiindca s-au aventurat in speculatii valutare. De ce sa plateasca toti romanii aventurile unora care au crezut povestile care spuneau ca "rata la banca este mai mica decat chiria"? Oare este o simpla coincidenta ca in mai toate tarile dezvoltate si din Europa si din America un procent muult mai mare al populatiei locuieste totusi in chirie? 

    1. eu vreau sa renunt la casa! nu o vila, ci o garsoniera de 37 de m2 , din 87 pentru care platesc rata reesalonata de 17 milioane de lei vechi pe luna. si mai vreau si sa stiu de ce banca mi-a externalizat creditul cand era performant pt ca potrivit lui Cinteza nu avea voie sa faca asta!

      Dorele esti PRAF daca tu crezi ca sunt afectati romanii care nu au credite......

      Mai Dorele, in tarile dezvoltate se sta in chirie la stat, poti sta toata viata.

      Sa traiesti tu cu familia ta in chirie la noi in tara, ca nomazii, sa-ti iei catrafusele cand vrea proprietarul 

      Dorele, nume predestinat, daca esti bancher,nu fa pe prostul ca nu intelegi, ca in armata, iti arat si iti explic tie si postacilor bancari care nu mai iau prime de vacanta si excursii in Praga...

      Legea e minunata baieti, e absolut superba si legala, Piperea va bagat mortul in casa !

      Nu este vorba de nici o casa de returnat, cidev 

      NEGOCIERE, asta pe care bancile nu au facut-o niciodata, doar acte de adeziune, preformulate.

      Acum, nu mai poate banca sa-ti mareasca dobanda, sa redenumeasca comisioanele, sa te penalizeze la valoarea totala a sumei imprumutate, caci uite cheile. 

      Piperea a fost si va ramane un Maestru, fata de voi bagabonzii din banci, omul a facut doctoratul in Franta la Sorbona, nu ca voi Doreilor cu bacalaureatul facut la seral la Falticeni. 

      Cititi legea 193 din 2000, hotarari ale ICCJ, hotarari ale CJUE, si o sa vedeti JAFUL facut asupra romanilor !!! 

      Hai sa vedem cum la un credit ipotecar in euro cu DAE 12% la BCR, banca la depozit in euro iti da 2% , diferenta si profit de 10% fara a misca un deget, iar cei furati sunt AMBII romani atat cel cu credit cat si cel cu depozit !!! 

      Cum mama masii face BCR de vinde pe 22 dec 2015 pachet de 1,2 mld. Euro credite neperformante, la un procent de 5%, dar la oameni nu poate diminua dobanda, doar executandu-i silit. 

      S-a spart buba si incepe sa curga PUROIUL din banci......

    Johannis a promulgat legea pensiilor speciale, dar a intors legea darii in plata. zeci de mii de oameni au iesit in strada cerand ca sistemul sa se schimbe, insa ei nu au inteles nimic.avem un preseinte cu 6 case dobandite dubios dintre care una inchiriata ani de zile ca sediu de banca. avem un ministru de finante pe stetele BNR, FMI si CE, care are norocul sa cumpere si mosteneasca case peste case in sectorul 1. despre ce vorbim aici? cine sa sustina dreptatea in tara asta?

    romanii platesc deja pentru criza adusa de bancile straine in Romania. au adus criza, adica saracia, si au exportat creditele performante, adica profitul. niciun postat bancar nu poate contrazice asta. toate sub protectia Bancii Nationale.

    1. Bai amaratule, nu va m-ai luati dupa imbecilul de sectant agresiv ca va prosteste pe fata. Lui ce-i pasa, isi i-a catrafusele si pleaca la fratii lui pocait din strainatatei sa se scalde in dolari. Pe voi, ortodocsii majiritari pe acesre meleaguri, v-a lasa aici cu ochii in soare.

      Deci f-i atent, amaratule. NU EXISTA credite PERFORMANTE. Exista doar CREDITE si in cazul in care acestea nu decurg cfm. contractului adica datornicul are intarzieri la plata se transforma in CREDIT NEPERFORMANT. Terminati cu prostia asta de "credite performante care au fost exportate". Un credit e un activ, la fel ca o casa sau o masina. Ce, e rau ca Dacia expirta masini? Ar trebui sa le vanda in Romania "ca sa nu externalizeze profitul"? Ca asa va inchipuiti voi, adeptii omului fara nume si cu excedent de prenume. 

      dar ai dreptul la un credit exportat sa incasazi dobanda?potrivit bnr nu.poate ne lamuresti tu ca esti in domeniu!

      Nu sunt in nici un domeniu, adulatorule de pocaiti. Incerc doar sa va averizez ca SUNTETI MANIPULATI de o gasca de antiromani!!!! Cum se face ca nici unul nu e roman patriot ???!

      Unul e sektant pocait, una e grecoaica alunecoasa de Fanarioti si unul e un limbric polutic cu vila de milioane!!!! Si il mai aveti pe Iacob Alin, unul care a lucrat la BANCA ROMANA DE SCONT. Adica si el si Cristoforidissss-Fanar sunt bancheri. Bine, dati afara pentru gainarii dar asta e alta treaba. 

      Il tot injurati pe Isarescu ca nu a v-a avertizat, ca vou n-ati stiut, ca bancile v-au pacalit... Bai, poale in brau, NU ATI VRUT SA AUZITI! Ca va trebuia casa pe loc ca la disperati! Ati ignorat orice avertisment pentru ca nu va convenea sa il auziti. ASTA FACETI SI ACUM! 

      Injurati pe oricine va avertizeaza ca sunteti manipulati si oricine are alta parere sau argumente impotriva prostiilor pe care le debitati il considerati platit de banci. De ce oare? 

      dupa tine chiar toti suntem manipulati?

      domnule, te rog frumos sa parcurgi din nou manulaul de clasa a doua, scrii ca un om care a ramas repetent. " nu va MAI luati", " isi IA catrafusele".

      spuneti bancii ca va fac eu cinste cu un curs de gramatica, sau banca v-a angajat pentru ca sunteti mai ieftini cand sunteti analfabeti? 

      normal ca exista credite performante. alea la care nu ai intarziere nici macar o zi. si alea au fost exportate de banci cu duiumul, vezi cati oameni au rapsuns pe facebook la intrebarea despre credite exportate. si acum au inceput sa le aduca inapoi. de ce? ce s-a intamplat de le aduc inapoi?

      in ce domeniu esti tu? tai porci? si ai inceput sa macelaresti acum limba romana? sefii tai ti-au dat examen la angajare?

      tu postezi cand ca CIPRIAN DAN,cand ca CIPRIAN DAM.hotaraste-te!

      da pastoru vostru vostru de neam pocait de sambatar e mare destept? de ce vrea sa ne fure dreptu sa luam case si munca noastea? vrea sa traim ca iehovi lui fara case si fara nimic ca sa platim ratele voastrw.la munca cum mucim noi care ziceti sa nu ne luam case

      Bai mestere, de unde ai tras concluzia ca tu personal ai dreptul sa-ti iei o casa....ai citit in biblie sau in alta parte...in primul rand trebuie sa faci dovada ca esti solvabil, apoi poti accesa un credit, nu ca ai DREPTUL TARANE....

      Eu lupt de 6 ani in instante, am scris mii de comentarii la articole publicate pe protectia consumatorilor, pe banci. pe relatia client-banca. Tu te plangi intr-o seara ca nu poti lua un credit din cauza unora, total gresit si fara fundament legal sau logic. 

      Ce nu intelegi sau nu vrei sa intelegi sau nu poti intelege, este faptul ca Piperea nu s-a gandit niciodata la darea imobilelor, ci la NEGOCIERE, adica tu banca nu poti face ceva unilateral , adica de capul tau, afectand financiar clientul, fara sa stai cu teama predarii cheilor casei, 

      Toate astea Piperea le face pentru tine, pentru alti zabaugi rataciti care mai vor credite in Romania, cu scopul de a-i aduce un echilibru in relatia contractuala cu banca. 

      Ca fapt divers, tocmai am castigat procesul cu BCR cu maestrul Piperea, s-a dus pe apa sambetei dobanda interna de 12% la euro, pe care ti-o doresc sa o ai tu in creditul de la casa pe care-l vei lua, iar dupa vreo 7 anii sa te execute silit sa dormi in parc pe banca daca nu asculti de NOI , cei care am trecut prin astea.

      Nu te arunca cu cuvinte, asculta alti oameni , citeste legea, ca parcul te asteapta, se pisa pe voi bancile dupa semnatura. 

      Felicitari.

      BCR tocmai a vandut neperformante de 1,2 mil euro. 

    apreciez articolul cu Radu Hanga care subliniaza foarte bine ca reducerea dobanzilor bancare a determinat oamenii sa isi scoata banii din banci si sa ii plaseze in fonduri de investitii. bancile nu mai remunereaza suficient depozitele, este de fapt o bataie de joc pentru ca ajungi sa retragi o suma mai mica decat ai depus, asa ca usor usor oamenii o sa isi lichideze depozitele. asta coroborat cu faptul ca oamenii nu mai au incredere sa isi ia credite o sa le duca pe marginea prapastiei.

    Doar rautate vad in aceste comentarii. Dragilor, astia rautaciosi, stim ca este greu ca partea voastra spirituala sau o depaseasca pe cea biologica, dar macar va rog sa va abtineti de la animalismele astea, doar atat, ca de compasiune nici nu poate fi vorba (tocmai ce am spus cu subinteles ca nu aveti partea spirituala, doar pe cea bilogica = regn animal).

    Stiti care e marea problema a bancilor?Ca au reusit in sfarsit sa trezeasca romanii!A mai reusit unul prin 89 si nu a sfarsit bine!Acu e randul vostru!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb