Actualizare 18:45
DNA a început urmărirea penală faţă de Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi Adam Crăciunescu în dosarul în care aceştia sunt acuzaţi de retrocedări ilegale de terenuri cu un prejudiciu de peste 303 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, în data de 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, cu sprijinul unor persoane interesate, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, respectiv fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945.
Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP Romsilva, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier).
Imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Ioan Adam împreună cu alte persoane interesate şi cu Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup, ce urmărea să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată. În acest scop, membrii grupului urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii la nivelul instituţiilor locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri ( de exemplu să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău).
În acest context, în calitate de director general al RNP Romsilva, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, începând cu anul 2013, Adam Crăciunescu a răspuns solicitărilor nelegale formulate de către Viorel Hrebenciuc, prin intermediul lui suspectului Sîrbu Ilie, referitoare la modul în care RNP Romsilva trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure de peste 40.000 de hectare. În consecinţă, Adam Crăciunescu a luat măsuri împotriva intereselor RNP Romsilva, în sensul că a şicanat efectuarea de acţiuni în justiţie împotriva intereselor avute de grupul infracţional organizat format din Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi alte persoane interesate în obţinerea terenurilor menţionate. După ce jurista din cadrul Romsilva semnat o acţiune civilă în favoarea intereselor Romsilva, de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului având ca obiect revizuirea deciziei luate la data de 17 aprilie 2012, strămutat de la Tribunalul Covasna la o altă instanţă(cerere admisă de ÎCCJ la data de 17 ianuarie 2014), în luna martie 2014, Adam Crăciunescu a dispus în mod abuziv ca acestei juriste să-i fie preluată cauza respectivă şi i-a interzis, indirect (folosind un pretext medical), să mai reprezinte RNP Romsilva la procesele ce aveau ca obiect decizia din anul 2012 a Tribunalului Covasna şi punerea în aplicare a acestei decizii.
---
Actualizare 12:46 Prinţul Paul şi prinţesa Lia ar urma să fie audiaţi şi ei la DNA în dosarul retrocedărilor
Prinţul Paul şi prinţesa Lia ar urma să fie audiaţi şi ei, azi, la DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri în care sunt implicaţi mai mulţi magistraţi, precum şi Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc şi deputatul PSD Ioan Adam, afirmă surse judiciare, citate de presă.
-------
Actualizare 12:16 Viorel Hrebenciuc a fost adus la DNA Braşov cu jandarmii
Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a fost adus la audieri, la DNA Braşov, pentru audieri în dosarul de retrocedări ilegale de terenuri forestiere şi agricole, transmit surse din presă.
------------
Actualizare 12:00 Ilie Sârbu a ieşit de la DNA Braşov după mai puţin de o oră
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a ieşit de la DNA Braşov după mai puţin de o oră, el spunându-le jurnaliştilor că nu a fost audiat, fără a face alte declaraţii, transmit surse din presă.
Ilie Sârbu, care ajunsese la DNA Braşov în jurul orei 10:45, fiind însoţit de un avocat, a ieşit la ora 11:30.
Înainte de a se urca în maşină, Ilie Sârbu le-a spus jurnaliştilor că nu are de făcut nicio declaraţie, iar când a fost întrebat dacă a fost audiat, acesta a răspuns negativ, după care a închis uşa maşinii.
---------
Ilie Sârbu este anchetat la sediul Directiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în cadrul dosarului legat de retrocedările ilegale, transmit surse din presă.
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc ar urma să fie audiat şi el, azi, la DNA Braşov, în dosar, afirmă surse judiciare citate de presă.
Conform unor surse judiciare, Viorel Hrebenciuc ar urma să ajungă la DNA Braşov pentru a fi audiat în dosarul privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.
----------
Actualizare 11:21 CSM a încuviinţat arestarea a unui judecător din Braşov şi 2 din Covasna
În şedinţa de luni, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu a magistraţilor Roxana Anca Adam, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, Lorand Andraş Ordog şi Gabriel Uţă, judecători în cadrul Tribunalului Covasna, potrivit unui comunicat emis de CSM.
Totodată, Secţia a încuviinţat efectuarea percheziţiei la locul de muncă al judecătoarei Adam, precum şi efectuarea percheziţiei domiciliare şi la locul de muncă cu privire la judecătorii Ordog şi Uţă.
Solicitarea a fost prezentată Secţiei pentru judecători a Consiliului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.
---------
Actualizare 11:00 Ilie Sârbu, la DNA Braşov
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a ajuns, în această dimineaţă, alături de un avocat, la DNA Braşov, unde au loc audieri într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizaţi magistraţi şi doi avocaţi, unul dintre ei fiind deputatul PSD Ioan Adam, transmit surse din presă.
Ilie Sârbu a ajuns la DNA Braşov în jurul orei 10:45.
El a venit însoţit de un avocat şi nu a făcut nicio declaraţie.
----------
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind retrocedări ilegale de aproximativ 90.000 ha de teren forestier şi 100 ha teren agricol, potrivit unui comunicat emis de DNA.
"În cursul dimineţii de 15 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 25 locaţii situate în judeţele Braşov, Bacău, Covasna şi Bucureşti, din care cinci la instituţii publice de interes local, una la un birou de avocatură, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", se arată în sursa citată.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
1. Tare...
(mesaj trimis de sandu în data de 15.10.2014, 14:56)
Iaca la ce sunt bune alegerile. Se mai face curat pe ici pe colo. Probabil ca se stia de mult dar noi acum aflam ...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.10.2014, 18:02)
tata socru? nu se poate
3. Atentat inconstient la fibra fiintei nationale
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 15.10.2014, 19:49)
Sta-v-ar "retrocederaile" astea in git, samsari nenorociti si jegosi ce sunteti!