Poliţiştii din Capitală fac, astăzi, percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar de contrabandă de ţigări, patru persoane urmând a fi conduse la audieri, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.
Până la acest moment, în urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate aproximativ 280.000 de ţigarete.
În document se arată: "Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, efectuează patru percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov şi pun în executare patru mandate de aducere, într-un dosar privind comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete".
Potrivit poliţiştilor, persoanele implicate sunt suspectate de introducerea în România, din spaţiul extracomunitar, ţigarete, având ca destinaţie finală principală municipiul Bucureşti.
Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 3.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, conform sursei citate.