Poliţiştii din Capitală fac, astăzi, zece percheziţii într-un dosar de contrabandă de ţigări, 14 persoane urmând a fi conduse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 4, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Poliţiei Române.
Anchetatorii au ridicat deja peste 90.000 de ţigarete de la adresele verificate.
În document se arată: "Din cercetări a rezultat că persoanele implicate ar fi introdus în România, din spaţiul extracomunitar, tutun şi produse din tutun, având ca destinaţie finală municipiul Bucureşti".
Până la acest moment, în urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate, în vederea confiscării, peste 90.000 de ţigarete, conform sursei citate.