Procurorii DIICOT fac, astăzi, cinci percheziţii în judeţele Maramureş şi Cluj la persoane suspectate că au pus în circulaţie peste 12.000 de dolari falşi în mai multe judeţe ale ţării, dar şi în Ungaria, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.
DIICOT precizează că, în perioada octombrie - noiembrie 2016, membrii grupului infracţional s-au implicat în mod repetat în comiterea unor acte infracţionale vizând procurarea, deţinerea şi punerea în circulaţie de valută contrafăcută (bancnote USD în cupiură de 100 unităţi), atât pe raza judeţului Maramureş (în mai multe localităţi), dar şi pe raza judeţelor Satu Mare şi Cluj.
În document se arată: "Din actele de urmărire penală efectuate în cauză până în prezent a rezultat că grupul infracţional a reuşit să plaseze bancnote USD contrafăcute la case de schimb valutar şi persoane fizice identificate pe raza judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Cluj. De asemenea, există date şi indicii cu privire la faptul că membrii grupului au realizat plasări şi pe raza unor localităţi din Ungaria, relativ apropiate de frontiera cu România. În acest sens, în cursul lunii noiembrie 2016, membrii grupului infracţional au efectuat astfel de plasări, cu acea ocazie fiind reţinută de către autorităţile române de frontieră suma de 8.400 USD cu privire la care s-a confirmat contrafacerea".
S-a reţinut că membrii grupului infracţional au plasat până la această dată suma de peste 12.000 USD în bancnote contrafăcute, producând un prejudiciu cumulat în valoare de peste 14.000 lei. În cursul urmăririi penale s-a ridicat un număr total de 64 de bancnote contrafăcute din setul pus în circulaţie de gruparea infracţională. Suma de 11.300 în bancnote contrafăcute a fost recuperată.
Cinci persoanele vizate vor fi prezentate procurorului DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale care se impun.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul inspectoratelor de poliţie judeţene Cluj şi Maramureş şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, conform sursei citate.