Poliţiştii din Călăraşi au ridicat, în urma a 66 de percheziţii domiciliare, efectuate în Călăraşi, Dolj, Galaţi, Maramureş şi Constanţa, aproximativ 400.000 de ţigarete şi peste 60.000 lei, potrivit unui comunicat de presă.
Autorităţiile precizează: "La data de 28 iunie, poliţişti din cadrul I.P.J. Călăraşi şi ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R., au efectuat 66 de percheziţii domiciliare, în Călăraşi, Dolj, Galaţi, Maramureş şi Constanţa, la locuinţele mai multor persoane bănuite de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia".
În comunicat se transmite că, în urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate sume de bani, respectiv 62.590 lei şi 6.370 euro, aproximativ 400.000 ţigarete, 5,45 kg de tutun şi 674 litri de alcool.
Astfel, în urma probatoriului administrat, poliţiştii au emis ordonanţe de reţinere pe numele a cinci persoane.
Potrivit sursei citate, acestea au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi, urmând să fie prezentate Judecătoriei Călăraşi, cu propunerea de arestare preventivă.