Performanţă sportivă extraordinară ... cu bani publici

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 23 februarie 2016

Performanţă sportivă extraordinară ... cu bani publici

Handbalul feminin autohton are două echipe calificate în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Performanţa este una extraordinară, greu de atins chiar şi de campionate mai puternice financiar şi sportiv decât al nostru. HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti sunt cele două echipe calificate printre primele opt ale continentului, acolo unde doar Ungaria mai are două echipe.

CSM Bucureşti şi-a asigurat calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins în deplasare, la Ikast, formaţia daneză FC Midtjylland, scor 28-23 (12-12), în penultima etapă din grupa a doua principală, iar HCM Baia Mare a obţinut calificarea în urma victoriei, scor 38-27, de pe teren propriu cu Thuringer HC (Germania). În ultima etapă a grupelor, CSM Bucureşti va juca acasă cu Gyori Audi ETO KC (Ungaria), pe 28 februarie, iar HCM Baia Mare va juca în deplasare împotriva celor de la Ferencvaros (Ungaria), pe 27 februarie, în funcţie de rezultatele acestor meciuri urmând să se decidă clasamentele finale din cadrul grupelor şi automat să fie aflate şi adversarele din sferturi. O altă veste bună vine din Cupa EHF, acolo unde fetele de la ASC Corona Braşov au făcut un pas mare spre calificarea în semifinalele competiţiei, după victoria cu 29-21 obţinută pe terenul formaţiei daneze HC Odense, în meciul tur din sferturile de finală. Meciul retur va avea loc pe 28 februarie, la Braşov.

Revenind la reprezentantele noastre în Liga Campionilor, ambele echipe sunt finanţate de primăriile oraşelor pe care le reprezintă, Bucureşti şi Baia Mare. În spatele acestor performanţe sportive stau şi lucruri mai puţini plăcute.

După ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a fost arestat, s-a pus serios problema suspendării finanţării tuturor echipelor care fac parte din Clubul Sportiv Municipal, finanţare care se ridică la aproape 10.000.000 de euro pentru acest an. Echipa de handbal feminin are un buget de 2.500.000 de euro pe sezon, aproximativ 50% din cât au principalele forţe ale continentului. Pentru a reduce din cheltuieli, conducerea interimară a Primărie Generale a propus renunţarea la sportivele străine când acestea ajung la finalul contractului şi reorganizarea din temelii a clubului, fără a fi afectată foarte mult performanţa sportivă. Nici la HCM Baia Mare lucrurile nu sunt mai liniştite, chiar dacă echipa merge foarte bine. Din octombrie anul trecut, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, este urmărit penal de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi la evaziune fiscală, toate în formă continuată într-un dosar care vizează finanţarea HCM Baia Mare. Potrivit comunicatului DNA, în perioada 2014 - septembrie 2015, Liviu Bala, director executiv al HCM Baia Mare, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit în mod defectuos mai multe acte sau a ajutat la întocmirea acestora (efectuarea de cheltuieli fictive, întocmirea de documente contabile fictive, efectuarea de cheltuieli ce nu au fost cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli şi în bilanţul contabil aprobat de Adunarea Generală a HC Municipal Baia Mare etc.), prin acestea cauzând acestui club sportiv un prejudiciu de aproximativ 650.000 lei. În această cauză cercetările continuă.

Cu toate aceste probleme extra-sportive, handbalul autohton traversează o perioadă fastă, la nivel de club, care poate fi încununată de cucerirea unui trofeu continental.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb