Actualizare 11:47 Livia Stanciu: "10 dintre persoanele citate erau moarte"
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a declarat că dintre persoanele citate pentru a se prezenta la audieri în dosarul referendumului zece erau decedate.
În legătură cu dosarul referendumului, în care peste 140 de persoane au fost aduse cu autocarele în Capitală pentru a fi audiate, şefa ICCJ a precizat că, după finalizarea activităţii de judecată, acestea vor fi "duse cu aceleaşi autocare în localităţile de domiciliu".
"Nu desfăşurăm activitatea de judecată în raport de ceea ce se întâmplă în campanie", a afirmat Stanciu.
Preşedinta Înaltei Curţi a fost întrebată de jurnalişti şi despre cele peste 140 de persoane, în mare parte bătrâni, care au fost aduse cu autocare, azi, din mai multe judeţe în Capitală, pentru a fi audiate că martori în dosarul privind fraude la referendumul din 2012.
"Colegii m-au informat cu privire la această situaţie şi, în acelaşi timp, ne-au cerut sprijinul pentru a putea asigura un efectiv de jandarmi, care să poată asigura desfăşurarea activităţii de judecată. Am discutat cu unul dintre judecătorii de la acest complet de judecată, iar completul de judecată a luat legătură cu inspectoratele judeţene de poliţie pentru a se putea pune la dispoziţia acestor cetăţeni autocare pentru a putea fi duşi la audieri. În momentul finalizării activităţii de judecată, vor fi duşi cu aceleaşi autocare în localităţile de domiciliu", a precizat Livia Stanciu.
• Judecătorii instanţei supreme au audiat martori din Teleorman şi Vrancea
Judecătorii instanţei supreme au audiat persoanele din judeţele Teleorman şi Vrancea citate ca martori în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, urmând ca în instanţă să dea declaraţii şi persoane din Gorj, care au fost aduse cu trei autocare, transmit surse din presă.
Persoanele audiate astăzi în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, în care sunt judecaţi vicepremierul Liviu Dragnea şi alţi peste 70 de inculpaţi, au fost aduse cu autocare, din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în baza unor mandate de aducere.
Şedinţa de judecată a început în jurul orei 09:00, iar primii martori care au dat declaraţii au fost cei din Teleorman şi Vrancea. Din judeţul Vrancea au fost citaţi să dea declaraţii în dosarul referendumului 81 de persoane, dintre care 42, din localitatea Suraia, au fost aduse cu mandat de aducere.
Din judeţul Teleorman au fost citate să dea declaraţii vineri 46 de persoane.
La finalul audierilor, persoanele din Vrancea şi Teleorman s-au urcat în autobuzele care i-au adus în Capitală şi au plecat spre localităţile de domiciliu.
Instanţa a suspendat şedinţa de judecată până la ora 11:30, continuând ulterior audierea celor 146 de martori citaţi din judeţul Gorj. Aceştia au votat la referendumul din 2012 la două secţii din localitatea Bâlteni.
-----------
Peste o sută de persoane sunt aduse cu autocare, azi, din mai multe judeţe în Capitală, pentru a fi audiate ca martori în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, în care sunt judecaţi vicepremierul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane, transmit surse din presă.
Aducerea acestora în Capitală la termenul de azi al dosarului referendumului a fost decisă de instanţă în 3 octombrie, pentru a da declaraţii despre participarea lor la referendumul din 2012, în condiţiile în care apar pe liste că au votat.
Cele peste o sută de persoane sunt aduse în Capitală în baza unor mandate de aducere, din judeţele Olt, Gorj, Teleorman şi Vrancea.
Procesul nu va avea loc astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa care judecă dosarul referendumului, ci la Curtea Militară de Apel, unde este mai mult spaţiu, mai notează sursele.
La termenul din 3 octombrie, judecătorii instanţei supreme au stabilit ca în 24 octombrie să fie audiaţi toţi martorii, pentru că mulţi dintre aceştia sunt persoane în vârstă sau cu probleme grave de sănătate, care nu ar trebui "puse pe drumuri" în perioada rece a anului.
Şi la acel termen au fost audiaţi martori, mulţi dintre aceştia fiind persoane vârstnice, cu probleme de sănătate. Instanţa nu a putut lua declaraţia a doi martori care au probleme cu auzul, şi nici pe cea a unei vârstnice care s-a simţit rău în sala de judecată.
În aceste condiţii, preşedintele completului de judecată a stabilit ca la următorul termen să fie chemaţi toţi martorii care au mai rămas de audiat în acest caz, astfel încât să nu se creeze vreo situaţie în care persoane vârstnice sau bolnave "să fie puse pe drumuri în toiul iernii".
În acest dosar, soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ au fost judecaţi separat de ceilalţi 73 de inculpaţi, prin procedura simplificată, după ce şi-au recunoscut vinovăţia. La 2 iulie, instanţa supremă i-a condamnat pe cei doi la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi le-a stabilit acestora un termen de încercare de trei ani şi patru luni.
Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul "Fraudă la referendum", în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".
Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.10.2014, 13:44)
Multi politruci vor sa acopere faptele lor folosind oameni nevinovati.Sa le fie rusine!