Peste 11.000 GWh produşi de Hidroelectrica în primele nouă luni

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 octombrie 2013

Hidroelectrica a produs şi livrat 11.336 GWh până la finele lunii septembrie, iar estimarea producţiei pentru întreg anul 2013 este de circa 14.200 GWh, peste cantitatea de 13.000 GWh luată în calcul la construcţia bugetului, dar semnificativ mai mică decât producţia unui an mediu hidrologic (17.539 GWh).

Astfel, conducerea companiei a anunţat, ieri, într-un comunicat, că profitul brut realizat în primele nouă luni din 2013 este de 681 milioane lei, iar cifra de afaceri de 2,282 miliarde lei.

Oficialii Hidroelectrica susţin: "Datorită creşterii semnificative a puterii instalate în parcuri eoliene, Hidroelectrica a înregistrat şi o creştere a cantităţilor de energie tranzacţionate pe Piaţa de Echilibrare, estimarea din bugetul la nivelul întregului an - 847 GWh - fiind depăşită încă de la sfârşitul lunii august. În aceste condiţii, compania estimează o depăşire semnificativă a acestui indicator, cu cel puţin cu 200 GWh până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă o creştere a cifrei de afaceri cu peste 10 milioane euro".

Gradul de umplere în marile lacuri de acumulare este de 86%, ceea ce garantează acoperirea tuturor obligaţiilor contractuale, precum şi rezerva de putere şi energie necesare pentru funcţionarea în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional. În aceste condiţii, este de aşteptat ca Hidroelectrica să obţină rezultate economice foarte bune la finele anului, potrivit sursei citate.

După declararea insolvenţei, compania a vândut energie doar la preţul pieţei, a avut un control foarte strict al costurilor şi va aplica aceeaşi politică, pentru maximizarea veniturilor şi încadrarea costurilor în limitele bugetului aprobat pentru anul 2013. "Am urmărit creşterea resurselor financiare deoarece Hidroelectrica are de achitat în perioada următoare datorii totale de circa 2,8 miliarde lei, care vor trebui acoperite conform contractelor cu băncile creditoare şi cu prevederilor din Planul de reorganizare", a declarat Mihail Stănculescu, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

Profitul record estimat pentru anul 2013 conduce la recapitalizarea companiei după pierderile curente şi reportate de 689 milioane lei, înregistrate la sfârşitul anului 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb