Peste 130 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii intră de astăzi în preaviz

F.A.
Companii / 7 octombrie 2013

Peste 130 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care au fost anunţaţi, la sfârşitul lunii iulie, că vor fi disponibilizaţi, îşi primesc preavizele începând de astăzi, aceştia urmând să beneficieze de trei salarii compensatorii, în timp ce la combinat vor mai rămâne aproximativ 230 de persoane, conform surselor de presă.

"Preavizele sunt pentru 20 de zile lucrătoare, astfel încât aceste persoane vor pleca din combinat undeva prin 5 noiembrie, urmând să primească trei salarii compensatorii. La Mechel Câmpia Turzii mai rămân circa 230 de persoane care aşteaptă depunerea de către administratorul judiciar a planului de reorganizare judiciară, în 5 decembrie, pentru a vedea care va fi viitorul combinatului. Acesta plan trebuia depus mai demult, dar s-a tot amânat depunerea lui", a declarat liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu.

Potrivit acestuia, cei 230 de angajaţi care mai rămân la Mechel Câmpia Turzii au de lucru, în condiţiile în care se înregistrează comenzi din partea unor parteneri ai societăţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb