Peste 40 de cazuri de trichineloză au fost înregistrate în judeţul Alba, de la începutul săptămânii trecute, după ce oamenii au consumat carne de porc infestată, au anunţat, duminică, surse din presa locală, citându-l pe directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din judeţ, Horea Timiş.
Dintre cele 50 de eşantioane pentru analiză ajunse în laboratorul DSP Alba, autoritatea a confirmat mai mult de 40 de cazuri, în zonele Aiud, Blaj şi Vinerea.
În Aiud, un medic veterinar este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, din cauză că a eliberat un buletin de analiză ce atesta că porcul este sănătos, în ciuda faptului că animalul era infestat cu Trichinella.
Riscul de infestare cu viermele parazit Trichinella spiralis apare prin consum de carne de porc, cal, nutrie, mistreţ sau urs, ce conţine larve vii sau chisturi viabile. La om, cele mai multe infecţii sunt fără simptome, dar anumite forme grave pot cauza complicaţii şi, în cele din urmă, moartea.