Peste 40 milioane de euro, accesaţi pentru elaborarea hărţilor de hazard la inundaţii

F. A.
Macroeconomie / 18 mai 2011

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a accesat peste 40 milioane de euro, sumă reprezentând valoarea celor 10 contracte de finanţare semnate în cadrul proiectelor intitulate "Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor", proiecte pe care le derulează la nivelul bazinelor hidrografice Crişuri, Banat, Siret, Mureş, Someş-Tisa, Buzău, Argeş-Vedea, Dobrogea-Litoral, Olt şi Jiu. Hărţile de hazard la inundaţii de la nivelul bazinelor hidrografice vor fi finalizate până la mijlocul anului 2012, potrivit unui comunicat de presă.

"Pentru Domeniul I de intervenţie, mai intenţionăm să depunem spre finanţare în jur de 20 de lucrări intitulate No Regret Measures, precum şi prima parte din proiectul Watman. Întrucât proiectele noastre au deja o valoare estimată la 483 milioane euro, iar fondurile alocate sunt doar de 329 milioane euro, putem afirma că, din acest punct de vedere, suntem o axă deficitară, în sensul că mai avem nevoie de suplimentarea finanţării acestor proiecte, în primă fază cu 160 milioane euro", a afirmat ing. David Csaba, director general al ANAR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb