Mai mult de jumătate din cele mai importante 80 de acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au valori de piaţă cu peste 20% mai mici decât capitalizările lor medii din ultimele 12 luni, potrivit surselor de presă. Este confirmarea statistică a prăbuşirii valorilor bursiere şi implicit a crizei care a ruinat, în general, valorile economice consacrate.
Condmag Braşov (COMI), compania constructoare de conducte magistrale de petrol şi gaze, are în prezent cea mai mare abatere de valoare, de peste 50% faţă de capitalizarea sa medie din ultimul an calendaristic.
Capitalizarea este valoarea de piaţă a unei companii, calculată cu produsul dintre preţul de piaţă al unei acţiuni şi numărul total de acţiuni emise de compania respectivă. Au fost luate în considerare cele mai tranzacţionate companii de pe piaţa reglementată ca şi de pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Prezenţa în top a Condmag este relativ surprinzătoare, având în vedere că are drept clienţi principali pe Petrom şi Romgaz. Dar şi comenzile acestora au scăzut.