Petrolul şi metalele preţioase - în creştere pe fondul tensiunilor din Libia

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 martie 2011

Preţul petrolului a urcat vineri, la bursa americană, până la cel mai ridicat nivel din ultimele 29 de luni, pe fondul temerilor legate de răspândirea protestelor din Libia în alte ţări producătoare de ţiţei din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, ceea ce ar reduce livrările de profil.

Cotaţia petrolului cu livrare în aprilie a crescut cu 2,51 dolari (2,5%), la 104,42 dolari barilul la New York Mercantile Exchange. Acesta a fost cel mai ridicat preţ de închidere afişat după data de 26 septembrie 2008. În intervalul 28 februarie - 4 martie, preţul petrolului a urcat cu 6,7%, iar faţă de anul trecut este cu 30% mai mare.

Creşterea de vineri a fost determinată şi de faptul că autorităţile de la Washington au anunţat scăderea ratei şomajului la 8,9% în februarie, de la 9% în luna anterioară, semn că redresarea economiei accelerează.

La ICE Futures Europe din Londra, preţul ţiţeiului Brent cu livrare în aprilie a crescut cu 1,18 dolari (1%) vineri, la 115,97 dolari/baril. Pe întreaga săptămână trecută, preţul a crescut cu 3,4% la bursa londoneză. În opinia analiştilor, cotaţia petrolului Brent va reveni la 119 dolari/baril, dacă tensiunile din Libia vor continua.

Protestele din regiune au adus creşteri şi pe piaţa metalelor preţioase, considerate plasamente sigure în astfel de situaţii.

Cotaţia aurului cu livrare în aprilie a crescut cu 12,20 dolari (0,9%), la 1.428,60 dolari uncia la Comex New York. Preţul metalului galben a crescut vreme de şase săptămâni la rând, aceasta fiind cea mai lungă perioadă de ascensiune înregistrată din septembrie 2007 până la momentul actual. În intervalul 28 februarie - 4 martie, cotaţia metalului preţios a câştigat 1,4%. În 2 martie, preţul aurului a atins nivelul maxim istoric: 1.441 dolari/uncie.

În ultima zi a săptămânii trecute, preţul argintului a depăşit 35 de dolari uncia. Cotaţia argintului cu livrare în luna mai a urcat cu un dolar (2,9%), încheind sesiunea bursieră cu 35,327 dolari uncia. Anterior, preţul a fost de 35,405 dolari/uncie, cel mai ridicat din martie 1980 până în prezent. Săptămâna trecută, preţul argintului a crescut cu 7,3%.

Cotaţia platinei cu livrare în aprilie a crescut cu 4,90 dolari (0,3%) vineri, la 1.837,90 dolari uncia. Pe întreaga săptămână, creşterea a fost de 1,9%.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb