"Petrom" a pus în producţie cea mai mare sondă onshore de gaze şi condensat din România

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 noiembrie 2011

"Petrom" a pus în producţie cea mai mare sondă onshore de gaze şi condensat din România

Petrom a început exploatarea de probă pe zăcământul de mare adâncime Totea

Producţie curentă de circa 3.200 bep/zi

Evaluarea zăcământului ar putea confirma cea mai importantă descoperire de gaze onshore de pe teritoriul României din ultimii şase ani

Compania Petrom a început exploatarea de probă a sondei 4539 Totea. Producţia zilnică se ridică la circa 430.000 mc de gaze şi 58 tone de condensat şi reprezintă circa 3% din producţia zilnică de gaze a Petrom. La acest moment, 4539 Totea este cea mai mare sondă onshore de gaze şi condensat din România în ceea ce priveşte volumul producţiei. Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare şi producţie: "Am început exploatarea de probă într-un timp record şi în prezent pregătim forarea primei sonde de evaluare. Totea este un proiect foarte important pentru noi şi pentru România, având în vedere potenţialul zăcă-mântului. Evaluarea ar putea confirma cea mai mare descoperire onshore de gaze de pe teritoriul României din ultimii şase ani".

Forajul sondei a fost finalizat în prima jumătate a acestui an, în regiunea Olteniei, la o adâncime de 3.600 m, în urma unui program de explorare seismică 3D. Rezultatele înregis-trate în timpul probelor de producţie au indicat faptul că acesta ar putea fi un zăcământ semnificativ, dimensiunea acumulării urmând a fi determinată prin evaluare.

După finalizarea testelor, sonda a fost conectată la infrastructura de conducte de gaze într-un timp record. Sonda a fost pusă în producţie la numai 100 de zile de la descoperire prin utilizarea unei instalaţii de producţie modulară, care permite operatorului să înceapă producţia în timp ce se lucrează încă la planul de dezvoltare a zăcământului şi la construcţia instalaţiilor permanente.

Producţia experimentală este estimată să înceapă în luna decembrie 2011 şi va dura circa 6-12 luni.

În prezent, Petrom planifică forajul a două sonde de evaluare, care vor furniza date suplimentare pentru evaluarea zăcământului. Pe baza rezultatelor obţinute se vor considera eventuale foraje suplimentare de dezvoltare.

Johann Pleininger a declarat: "La nivel mondial, hidrocarburile vor continua să reprezinte peste 50% în ponderea surselor de energie pe termen lung. Pentru a asigura o producţie sustenabilă de hidrocarburi în România ne concentrăm asupra maximizării producţiei din zăcămintele mature - care au o pondere mare în portofoliul nostru, dar şi asupra activităţilor de explorare. Investiţiile noastre pentru activităţile de explorare şi producţie reprezintă anual circa 70% din bugetul de investiţii al Petrom".

Grupul Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-Est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din Europa de Sud-Est în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 6,6 miliarde de euro în ultimii şase ani. Grupul exploatează în România şi Kazakhstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 832 milioane de barili echivalent petrol (în România 805 milioane barili echivalent petrol) şi are o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,5 milioane tone.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, Grupul Petrom este prezent prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operată sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea din România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de Petrom. OMV Petrom Marketing operează 546 staţii de distribuţie, dintre care 389 Petrom şi 157 OMV. Grupul deţine, de asemenea, o reţea internaţională de circa 250 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. Pentru dezvoltarea sustenabilă a Grupului, strategia acestuia include diversificarea activităţ ilor, prin abordarea pieţei de electricitate. În acest context, Petrom construieşte o centrală electrică pe gaze de 860 MW la Brazi şi a achiziţionat proiectul pentru cons-trucţia unui parc eolian de 45 MW.

În anul 2010, cifra de afaceri a Grupului Petrom a fost de 4.421 milioane Euro, EBIT (Venituri Înainte de Dobânzi şi Taxe) a fost de 709 milioane Euro.

OMV, una din cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile Petrom. OMV activează în 13 ţări în domeniile de Rafinare şi Marketing iar în Explorare şi Producţie activează în două ţări de bază, România şi Aus-tria, şi deţine un portofoliu internaţional echilibrat. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb