Petrom investeşte 42 milioane de euro în zăcământul Independenţa din Galaţi

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 20 iulie 2015

Petrom a anunţat, vineri, că derulează un proiect de investiţii de 42 milioane de euro pentru redezvoltarea zăcământului de ţiţei Independenţa din judeţul Galaţi. Proiectul se derulează în perioada 2012-2016 şi are ca scop deblocarea de rezerve suplimentare de ţiţei.

Independenţa este un zăcământ matur de ţiţei, a cărui producţie a început în 1959. Acesta este unul din cele mai importante zăcăminte din portofoliul companiei, asigurând, în 2014, circa 7% din producţia de ţiţei a Petrom în România.

Redezvoltarea acestui zăcământ are ca scop creşterea producţiei de petrol prin forajul în zone nedezvoltate anterior. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, proiectul constă în forajul a 13 sonde orizontale, instalarea şi modernizarea unor instalaţii de colectare şi măsurare, precum şi construirea unei conducte de legătură între acestea. Patru din cele 13 sonde au fost deja forate, conform sursei citate.

Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Upstream, declară: "Continuarea investiţiilor pe segmentul de Upstream este esenţială în asigurarea producţiei de ţiţei şi gaze pentru România, în condiţiile în care operăm un portofoliu de zăcăminte cu o rată medie a declinului natural de circa 10% anual. În 2015 însă, investiţiile vor reflecta condiţiile deteriorate de piaţă şi mediul volatil. În ceea ce priveşte proiectele de redezvoltare de zăcăminte, acestea vor fi prioritizate, iar unele dintre ele reproiectate".

Proiectul de la Independenţa a intrat în faza de execuţie în 2014, în prealabil fiind executate o serie de studii specifice. Investiţiile efectuate în perioada 2012-2014 s-au ridicat la circa 10 milioane euro, mai spun reprezentanţii Petrom.

La finalul anului 2014, Petrom avea în portofoliul său 12 proiecte de redezvoltare zăcăminte în faza de dezvoltare, acoperind zăcăminte de ţiţei şi gaze atât onshore, cât şi offshore. Rezervele suplimentare recuperabile aferente celor 12 proiecte se ridică la aproximativ 130 milioane barili echivalent petrol.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb