"Pfizer" vrea să preia "AstraZeneca" pe aproape 100 miliarde dolari

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 aprilie 2014

"Pfizer" vrea să preia "AstraZeneca" pe aproape 100 miliarde dolari

"AstraZeneca" nu intră în negocieri cu ofertantul

"Pfizer" Inc., cel mai mare producător american de medicamente, a confirmat, ieri, că a propus, la începutul acestui an, cumpărarea grupului britanic "AstraZeneca" Plc pe aproape 58,8 miliarde lire sterline (98,7 miliarde dolari).

Dacă această propunere s-ar materializa, tranzacţia ar fi cea mai importantă realizată vreodată în Marea Britanie.

"Pfizer" informează că, în luna ianuarie, a lansat o ofertă de preluare pentru "AstraZeneca", la un preţ de 46,61 lire pe acţiune, însă compania britanică a refuzat să intre în negocieri. Preţul oferit la începutul anului de compania americană este cu 14% peste cursul titlurilor "AstraZeneca" din ultima zi a săptămânii trecute, la Bursa din Londra.

Directorul executiv al "Pfizer", Ian Read, l-a contactat pe preşedintele "AstraZeneca", Leif Johansson, la data de 26 aprilie, pentru prima oară din luna ianuarie, fără vreo propunere specifică, potrivit anunţului făcut ieri de "AstraZeneca". Ieri, "Pfizer" a propus transmiterea unei declaraţii comune, care să anunţe lansarea discuţiilor de preluare, dar conducerea "AstraZeneca" nu a considerat necesar acest lucru.

"AstraZeneca" a precizat: "Board-ul a luat în calcul această solicitare şi a concluzionat că, în absenţa unei propuneri specifice şi atractive, nu este adecvat să ne angajăm în discuţii cu Pfizer".

Din partea companiei americane, Ian Read a afirmat: "O fuziune între Pfizer şi AstraZeneca ar creşte capacitatea celor două companii de a genera valoare pentru acţionari şi ar aduce un portofoliu extins de tratamente importante pentru pacienţi. O posibilă combinare cu AstraZeneca se aliniază structurii actuale a Pfizer şi sprijină în totalitate strategia de a construi o afacere de talie mondială".

Anul trecut, "Pfizer" a obţinut un profit net de 22 miliarde dolari, mai mare cu 51% faţă de 2012. Vânzările companiei au scăzut cu 6%, la 51,5 miliarde dolari.

"AstraZeneca" a încheiat anul 2013 cu un profit înainte de taxe de 3,27 miliarde dolari, în scădere cu 57%, la vânzări de 25,7 miliarde dolari, mai mici cu 6% faţă de 2012.

În acest an au fost anunţate fuziuni şi achiziţii în valoare totală de 127 miliarde de dolari în sectorul farmaceutic internaţional, potrivit datelor Bloomberg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb