PHILIPPE LHOTTE: "180 milioane euro, costul fraudelor din 2012, la BRD"

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 februarie 2013

"180 milioane euro, costul fraudelor din 2012, la BRD"

BRD a înregistrat primul an de pierderi din ultimul deceniu

Costul fraudelor care au fost descoperite, anul trecut, la BRD, se ridică la 180 milioane euro, a declarat Philippe Lhotte, Preşedintele - Director General al instituţiei financiare. Cea mai mare parte a sumei, de 109 milioane euro, a fost provizionată în 2011, iar restul anul trecut, dintre care 25 milioane euro în ultimul trimestru, a precizat domnia sa. Aceste costuri reprezintă o parte marginală a costului ris-cului, care a crescut cu peste 60 de procente, comparativ cu 2011, potrivit lui Philippe Lhotte. Bancherul a continuat: "Fraudele de anul trecut sunt printre amintirile neplăcute, mai ales că banca a fost expusă pe nedrept. BRD a fost victima acestor fraude, descoperite de departamentul de control intern şi de o inspecţie venită de la Societe Generale. Noi am colaborat cu DIICOT, am depus plângeri în aces-te cazuri, dar sunt destul de dezamăgit de expunerea în media pentru că noi suntem cei care am suferit un prejudiciu".

BRD s-a aflat, anul trecut, în centrul a două anchete derulate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). În prima dintre aces-tea, pornită în luna noiembrie, au fost investigate aproximativ o sută de persoane, pentru o fraudă bancară de 22 milioane euro. Printre audiaţi s-au numărat Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD, coordonatorul departamentului de pieţe financiare. Cea de a doua anchetă a început în luna decembrie şi vizează fraudarea a 85 milioane euro. Potrivit DIICOT, principalii învinuiţi în acest dosar sunt Adrian Martiş, director executiv BRD Unirea, şi Andrei Nanu, director comercial BRD Dorobanţi.

Pierderi de peste 300 milioane lei

BRD a înregistrat, anul trecut, pierderi de 332 milioane lei, ca urmare a creşterii cu 61,6% a provizioa-nelor, la 1,938 miliarde lei, a anunţat instituţia de credit.

Majorarea costului riscului a fost determinată de deteriorarea mediului macroeconomic şi implementarea, începând cu cel de-al doilea trimes-tru al anului trecut, a unei metodologii mai prudente de evaluare a garanţiilor, potrivit BRD.

"Performanţa noastră financiară a fost afectată anul trecut de creşterea costului riscului, în condiţiile unui mediu dificil", a declarat Philippe Lhotte. Domnia sa a adăugat: "Soliditatea modelului nostru de business nu este pusă în discuţie şi avem planuri strategice clare pentru 2013 şi anii care vor urma. Ne vom concentra pe consolidarea procedurilor şi politicilor noastre de risc şi pe îmbunătăţirea eficienţei operaţionale, continuând în acelaşi timp să facem inves-tiţiile necesare viitoarei noas-tre dezvoltări comerciale, astfel încât să fim capabili să producem un nivel adecvat de profitabilitate".

Venitul net bancar a scăzut cu 6,1%, anul trecut, faţă de anul precedent, până la 2,912 miliarde lei, pe fondul declinului marjei nete de dobândă, provocat de evoluţia adversă a ratelor dobânzilor şi de efectele structurale, se arată în comunicatul BRD.

Banca şi-a redus cheltuielile operaţionale cu 2,4%, comparativ cu 2011, aceasta ajungând la 1,353 miliarde lei. Raportul cost/venit a fost de 46,5%, anul trecut.

Volumul împrumuturilor s-a majorat cu 2,5%, iar cel al depozitelor a urcat cu 4,1%, în 2012, faţă de anul precedent. Activitatea de creditare a fost susţinută de finanţarea imobiliară, precum şi de cea acordată marilor clienţi corporativi. Creditele acordate persoanelor fizice au crescut cu 2,4% la sfârşitul anului trecut, sub influenţa producţiei de credite imobiliare în cadrul programului "Prima Casă". Creditele pentru companii au fost mai mari cu 2,5% faţă de 2011, evoluţie determinată de activitatea mai intensă de finanţare a marilor clienţi corporativi. Pe segmentul companiilor, au fost preferate finanţările în lei, soldul aces-tora înregistrând o creştere de 6,0% faţă de anul precedent. Această evoluţie a dus la creşterea cotelor de piaţă ale băncii cu 0,6 puncte procentuale, pe piaţa clienţilor persoane fizice, respectiv cu 0,2%, pe piaţa clienţilor companii.

Rata creditelor neperformante a fost, anul trecut, de 21,3%, la nivelul întregului portofoliu de credite. Pe segmentul de persoane fizice, ponderea a fost de 7,8%, în timp ce pe segmentul de companii aceasta a fost de 33,6%. Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante a fost de 51%.

Valoarea activelor BRD era, la finele lui 2012, de aproape 47,93 miliarde lei. Numărul clienţilor băncii depăşea, în decembrie 2012, 2,3 milioane, iar cel al cardurilor valide, 2,2 milioane. Instituţia de credit opera, la aceeaşi dată, peste 1.500 de bancomate şi 21.000 de POS-uri.

22 de agenţii închise în 2012

BRD a închis, anul trecut, 22 de agenţii, reducând numărul unităţilor din reţea la 915, a anunţat Philippe Lhotte. Cheltuielile cu personalul au scăzut, în 2012, cu 5%, până la 636 milioane lei.

În luna ianuarie, banca a mai închis 17 agenţii şi a deschis patru. Personalul va continua să scadă şi în acest an, a declarat directorul general al BRD, precizând, însă, că ritmul va încetini. "Continuăm să ne reevaluăm agenţiile, să găsim soluţii de optimizare a costurilor", a afirmat Philippe Lhotte, care a adăugat că, "probabil", anumite agenţii nu ar fi trebuit des-chise în perioada de dinainte de izbucnirea crizei financiare.

Mediul economic a rămas dificil şi în 2012, fiind caracterizat de un nivel scăzut de încredere, care a afectat consumul, o cerere externă slabă care a împiedicat creşterea exporturilor şi o performanţă slabă a sectorului agricol, cu o recoltă sub medie, potrivit reprezentanţilor BRD. Dificultăţile economie au determinat reducerea cu 0,1% a volumului creditelor brute, precizează domniile lor, adăugând că împrumuturile acordate persoanelor fizice s-au diminuat cu 1,5%, din cauza declinului cu 6,2% a volumului creditelor de consum. "În acelaşi timp, companiile şi-au limitat investiţiile, inducând un impact negativ în cererea de credit", arată BRD.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Deci va-ati luati teapa de la firme, ce sa va fac deca creditati politic! Veti disparea din Ro in2-3 ani tinand-o asa, sau cand Oltchimul nu va mai da banii! noroc cu udrea a fost buna platnica ;-) sau l-ati creditat pe ala care a cumparat de la ea si acum v-a dat teapa! ha, ha, ha asa va trebuie lasa ca va cumpara Bancpost si Alpha bank afacerea in RO.Auzi furturi de 108 mil E, numai la voi la CFR Marfa si Oltcim s-a delapidat asa! Sa va fie de bine!

    1. Scuze pt. greselile de ortografie m-am cam grabit sa apas butonul "trimite raspuns", dar sper ca ati inteles mesajul , in fond spiritul conteaza mai mult decat litera! :-) inchei cu "felicitarile" de rigoare pt. grupul Soc Gen, Rezultatele financiare de ieri au fost extraordinare.."ideilor lor de afaceri " dupa cum spune CEO asta al lor sunt super ...trooper!

    Lamentabil presedinte! Pozeaza in victima!

    Ce daca s-au furat 180 milioane de euro? Ce daca s-a majorat costul provizioanelor (in cazul BRD o parte din ele sunt "furturi legale", adica imprumuturi date de la inceput unor clienti dubiosi in conditii dubioase)? Ce daca o institutie financiara (care prin definitie trebuie sa inspire incredere) e condusa de hoti? Sistemul bancar e atat de putred incat furturile acestea par niste abatari neingrijoratoare. Adevarul e ca Societe Generale e obisnuita cu fraude-pierderi mult mai mari (vezi cazul trader-ului din 2008). Totusi, furturile de 180 milioane de euro sunt IMENSE. Voi demonstra asta printr-un mic calcul: din profitul din 2008 BRD a acordat dividende record in suma de 501 milioane lei. In urmatorii 3 ani, divididendele TOTALE acordate au fost de 435 milioane lei. Furturile de 180 milioane euro, adica 790 milioane lei, sunt egale cu aproximativ 4 ani de dividende normale. Totusi, pt BRD aceasta suma nu este ingrijoratoare. De ce? Pai, domnul Phillipe Lhotte, presedinte-director general al BRD, a venit cu solutia salvatoare: sa comparam aceasta suma de numai 180 mil euro cu ditamai provizioanele de 450 mil euro (numai in 2012). Ei, vedeti ca 180 nu e o sum asa de mare?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb