"Fondul Proprietatea" (FP) va continua să fie listat la Bursa de Valori din Londra, iar managerul de investiţii Franklin Templeton Investment Management Limited Bucharest Branch este o sucursală a unei companii reglementate în Marea Britanie şi ar putea fi nevoie de reevaluarea acestui aranjament, a declarat Greg Konieczny, manager de fond al FP.
"Deşi este un fapt fără precedent pentru Marea Britanie, nu vedem niciun impact material pentru Fond. Din perspectiva portofoliului, Fondul nu are investiţii în Marea Britanie şi nici vreo altă expunere materială indirectă la economia Marii Britanii. Fondul va continua să fie listat pe Bursa de Valori de la Londra, iar investitorii vor putea în continuare să investească în Fond prin GDR-uri. Manager de Fond şi Administrator Unic este Franklin Templeton Investment Services S.A.R.L. din Luxemburg. Delegatul său - Managerul de Investiţii, Franklin Templeton Investment Management Limited Bucharest Branch - este o sucursală a unei companii reglementate în Marea Britanie şi ar putea fi nevoie să reevaluăm acest aranjament, dar este încă mult prea devreme pentru a şti dacă va fi necesar", a spus Konieczny, potrivit Agerpres.
El a precizat că va urma o perioadă lungă de negocieri între Marea Britanie şi UE.
"Ca urmare a deciziei de a ieşi din UE, va avea loc o perioadă lungă de negocieri, aşteptate să dureze cel puţin doi ani, iar Marea Britanie va rămâne membru al UE şi îşi va păstra toate drepturile asociate în această perioadă. Vom monitoriza şi gestiona acest aspect pe măsură ce lucrurile evoluează", a mai afirmat managerul de fond al FP.
Numărătoarea finală a voturilor de la referendumul de joi din Marea Britanie confirmă că majoritatea britanicilor au optat pentru Brexit, respectiv ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, transmit vineri DPA, AFP şi BBC. Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%. Numărul votanţilor care s-au pronunţat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane.
1. Dezamagire...
(mesaj trimis de Dr.WHO în data de 25.06.2016, 06:59)
FP sub admistrarea Templeton a dezamagit enorm...Nu cresteri semnificative a valorii fondului, nu investitii, bani foarte putini catre investitori...Poate un alt administrator de fond ar reusi mai mult!!!!
1.1. cacialmaua Franklin Templeton:-) (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de The Brute în data de 25.06.2016, 12:48)
nea Koniecny lucreaza norma dunbla si anume ca reprezentat personal al administratorului de fond luxemburghez si alta data ca reprezentant al administratorului de investitii londonez. Ca luxemburghez isi asuma partea de risc, ca londonez cea de serviciu de comunicare.In plus pe risc e supravegheat de ASF din Luxembourg....Mishu ASF e responsabil doar ca biscuitii sa fie proaspeti. Nu e o miscare inteleapta:-)