INTENŢIONEAZĂ SĂ ATRAGĂ MILIARDE DE DOLARI Trei producători chinezi de echipamente pentru minarea Bitcoin vor listarea la Hong Kong

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 august 2018

Trei producători chinezi de echipamente pentru minarea Bitcoin vor listarea la Hong Kong

Trei producători chinezi de echipamente pentru minarea bitcoin, unii dintre cei mai mari din lume, intenţionează să atragă fonduri de ordinul miliardelor de dolari prin intermediul unor oferte publice iniţiale la Hong Kong, chiar dacă alte societăţi au anunţat scăderea cererii pentru cipurile necesare creării de bitcoin şi a reducerii la jumătate a preţului monedei virtuale, transmite Reuters, conform News.ro.

Creşterea puternică de anul trecut a preţurilor criptomonedelor a declanşat un avans rapid al cererii pentru cipurile destinate minării şi dezvoltării minelor - centre cu mii de computere care crează monede virtuale prin rezolvarea unor probleme matematice complexe.

Totuşi, producătorul american de cipuri Nvidia a anunţat, în această lună, că vânzările către minerii de monede virtuale au totalizat, în trimestrul al doilea, doar 18 milioane de dolari, în timp ce analiştii se aşteptau la 100 de milioane de dolari.

Directorul financiar al Nvidia Colette Kress a spus că nu se aşteaptă la nicio contribuţie la venituri a criptomonedelor, în lunile următoare.

Acest fapt a provocat îngrijorări legate de listările care vor fi efectuate la Hong Kong de trei producători chinezi de echipamente de minare a bitcoin - Bitmain, Canaan şi Ebang International Holdings.

Cele trei companii proiectează cipuri destinate computerelor high-end pentru minarea criptomonedelor, în special bitcoin, şi vând echipamente de minare care conţin cipurile respective. În plus, Bitmain minează criptomonede.

Potrivit companiei de analiză a datelor Blockchain.info, Bitcoin este tranzacţionată în prezent la 6.699 de dolari, în scădere cu 64% faţă de un maxim de 18.690 de dolari pe unitate atins în decembrie 2017. Veniturile zilnice din minerit sunt cu 77% mai mici comparativ cu decembrie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb