Petrom a semnat un nou contract pentru creşterea producţiei

C.P.
Piaţa de Capital / 18 octombrie 2010

Petrom a semnat un contract pe 17 ani pentru creşterea producţiei pentru nouă zăcăminte onshore în zona Arad, cu PetroSantander, o companie canadiană nelistată la bursă, specializată în operarea şi reabilitarea zăcămintelor mature, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit contractului, Petrosantander va gestiona zăcămintele respective, va asigura expertiza şi tehnologiile necesare, precum şi resursele financiare şi umane.

Contractul vizează nouă zăcăminte mature situate în vestul României, în apropiere de Arad, zăcăminte care au fost exploatate în ultimii 40 de ani şi care, împreună, furnizează circa 1% din producţia internă a Petrom.

PetroSantander va furniza servicii pentru redezvoltarea şi operarea zăcămintelor şi va asigura finanţarea necesară. În primii cinci ani, prin operaţiuni specifice, PetroSantander estimează o creştere a producţiei cu cel puţin 50%, comparativ cu trendul producţiei.

Operaţiunile de producţie şi serviciile aferente, precum şi salariaţii implicaţi în aceste activităţi vor fi transferaţi către PetroSantander pe durata contractului.

Petrom va rămâne deţinătorul contractelor de concesiune, al producţiei de hidrocarburi, al echipamentelor existente, precum şi al drepturilor şi obligaţiilor definite prin Legea Petrolului.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb