Sibex îşi majorează capitalul social

F. A.
Piaţa de Capital / 10 decembrie 2010

Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu (Sibex) anunţă aprobarea, de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, a majorării capitalului social al societăţii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În acest sens Sibex a primit, din partea C.N.V.M., Decizia prin care se autorizează modificarea autorizaţiei de funcţionare, ca urmare a majorării capitalului social de la 22.602.720 lei la 33.427.926 lei, în conformitate cu Hotărârea A.G.E.A. B.M.F.M din 22.07.2010 şi a deciziei Consiliului de Administraţie al BMFM din 9.11.2010. Conform acesteia, s-a hotărât majorarea capitalului social al Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu cu suma de 11.301.360 lei prin emisiunea unui număr de 11.301.360 acţiuni noi cu o valoare nominală de 1/leu acţiune, în schimbul aportului în numerar al acţionarilor înscrişi în evidenţele Depozitarului Sibex la data de înregistrare.

"Operaţiunea de majorare a capitalului social a fost un succes, dovadă procentul foarte mare de subscriere, fapt care denotă că acţionarii noştri au încredere în societate şi proiectele sale de dezvoltare", a declarat preşedintele Sibex, Teodor Ancuţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb