PIAŢA DE LEASING FINANCIAR, ÎN CREŞTERE CU 16%  Finanţări noi de 769 milioane de euro

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 august 2015

Finanţări noi de 769 milioane de euro

Piaţa de leasing financiar din România a înregistrat la 30 iunie 2015 un volum total nou finanţat în valoare de 769 milioane euro, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioada a anului 2014, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei de Leasing Bancar (ALB).

Distribuţia pe tipuri de active finanţate a fost următoarea: 77,5% (596 milioane euro) - autoturisme şi vehicule comerciale; 20% (154 milioane euro) - echipamente; 2,5% (19 milioane euro) - imobiliare.

La nivel de volume nou finanţate, vehiculele au înregistrat o creştere de 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului precendent.

Din punctul de vedere al finanţării pe categorii de vehicule, ponderile au rămas la un nivel constant comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2014, autoturismele reprezentând, încă, o pondere majoritară de 47% din totalul volumului nou finanţat în domeniul vehiculelor, urmate de vehiculele comerciale grele, cu o pondere de 41%, vehiculele comerciale uşoare, cu 10%, precum şi alte categorii de vehicule în proporţie de 2%.

Felix Daniliuc, preşedintele ALB, a declarat: "Piaţa auto a fost finanţată prin leasing financiar cu 600 de milioane de euro în primul semestru al acestui an, segmentul vehiculelor fiind în continuare principalul motor de creştere al industriei, susţinut însă de un alt element foarte important, şi anume creşterea notorietăţii leasingului în rândul companiilor, numărul IMM-urilor care au apelat la servicii de leasing financiar fiind în creştere anul acesta faţă de 2014".

În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2014, la finalul primului semestru al anului 2015 s-a înregistrat o creştere a finanţării sectorului construcţiilor (de la 14% la 22%), în tendinţă similară cu finanţarea echipamentelor medicale (de la 5% la 10%) şi cu industria alimentară (de la 5% la 7%). Finanţarea echipamentelor agricole se menţine la acelaşi nivel ridicat, reprezentând o pondere majoritară de 27% din finanţarea echipamentelor în leasing financiar.

Ponderea finanţării echipamentelor destinate altor industrii este în scădere, după cum urmează: echipamentele destinate industriei de prelucrare a lemnului (scădere de la 6% la 3%), finanţarea tehnologiei în domeniul energiei (de la 7% la 3%) şi industria metalurgică (de la 7% la 6%).

Finanţarea celorlalte sectoare ale economiei păstrează o pondere relativ constantă. Sectorul imobiliar menţine minimul istoric din 2013 şi 2014, cu o pondere de 2,5% din total finanţări, fiind în concordanţă cu contextul general al pieţei imobiliare din România.

Clienţii persoane juridice au atras cea mai mare pondere (98%) din totalul finanţărilor, urmaţi de persoanele fizice (2%). Majoritatea persoanelor juridice care apelează la leasing financiar ca sursă de finanţare a achiziţiilor necesare activităţii lor economice o reprezintă IMM-urile. Parteneriatul public-privat înscrie o pondere de 0%, indicând lipsa de apetit a autorităţilor publice pentru acest model de finanţare a proiectelor de investiţii la nivel naţional.

Durata de finanţare cel mai des întâlnită este de 4-5 ani (33%), urmată de 3-4 ani (23%), 2-3 ani (18%), 5-7 ani (12%), 1-2 ani (8%), 1 an (4%) şi 7-15 ani (2%). Această ultimă perioadă este caracteristică finanţării sectorului imobiliar.

Cea mai mare cotă de piaţă este înregistrată de firmele de leasing financiar subsidiare băncilor, cu 81% din total, urmat de cele captive producătorilor, cu 15%, şi de companiile de leasing financiar independente, cu 4%.

ALB reprezintă 86% din piaţa de leasing financiar din România. ALB este membră a Federaţiei Europene a Asociaţiilor Societăţilor de Leasing - Leaseurope şi coordonează Grupul de lucru CEE al Leaseurope prin Secretarul General.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb