PIERRE MOSCOVICI: "Grexitul ar fi o catastrofă şi începutul sfârşitului"

Anton Iordan
Internaţional / 14 martie 2015

"Grexitul ar fi o catastrofă şi începutul sfârşitului"

Comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, a declarat, într-un interviu publicat ieri de Der Spiegel, că o eventuală ieşire a Greciei din zona euro (aşa-numitul "Grexit") ar fi "o catastrofă" pentru statul elen şi "începutul sfârşitului" zonei euro, deoarece, astfel, ar fi creat un precedent periculos.

Oficialul a afirmat: "Noi toţi din Europa suntem de acord că un Grexit ar fi o catastrofă, nu doar pentru economia greacă, ci pentru întreaga zonă euro. Ea este mai mult decât o zonă comună de liber schimb - Este o uniune monetară. Dacă o ţară abandonează această uniune, piaţa imediat se va întreba imediat cine urmează, iar asta ar putea fi începutul sfârşitului".

Comisarul a fost întrebat dacă este optimist în legătură cu lista de reforme prezentată de Atena, reporterul atrăgând atenţia că guvernul grec continuă să facă promisiuni pe care nu şi le îndeplineşte. În replică, Pierre Moscovici a spus: "Asta este exagerat. Nu s-au întâmplat suficiente lucruri, este adevărat, dar trebuie să colaborăm cu guvernul grec, tocmai ca să schimbăm această stare. Care este alternativa?"

Solicitat să propună o alternativă la ieşirea Greciei din zona euro, Moscovici a replicat: "Nu putem uita că un Grexit ar avea consecinţe grave pentru noi. Dar eu sunt convins că putem menţine ţara în zona euro şi că putem insista asupra unui program cuprinzător de reforme".

Şi Germania vrea ca Grecia să rămână în zona euro, dar depinde de guvernul elen să-şi onoreze angajamentele de reformare a economiei, a declarat, ieri, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, citat de MarketWatch.

"Obiectul guvernului german, al cancelarului şi al ministrului de Finanţe a fost, de ani de zile, de la izbucnirea crizei, să păstreze întreagă zona euro, cu toţi membrii săi, şi să o stabilizeze", a arătat Seibert.

Oficialul a insistat că rezolvarea crizei greceşti nu este "un o ostilitate privată" sau o problemă bilaterală între Berlin şi Atena, ci o sarcină între Grecia şi zona euro.

Comentariile lui Steffen Seibert vin după ce, joi seară, ministrul german Wolfgang Schäuble opinase că este posibilă o ieşire neplanificată a Greciei din uniunea monetară, subliniind frustrarea în creştere a Germaniei faţă de noii lideri eleni, care au făcut prea puţin să-şi asigure sprijinul zonei euro şi al FMI, în ciuda termenelor de plată a datoriilor din această lună.

"Responsabilitatea, posibilitatea de a decide ce se întâmplă sunt numai ale Greciei, iar noi nu ştim exact ce fac cei aflaţi la conducere în Grecia", a spus ministrul german, neexcluzând o ieşire neplanificată a Greciei din zona euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb