Pieţele europene, atente la primul discurs în Congres al preşedintelui Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 februarie 2018

Bursele din Europa au fluctuat ieri, traderii aşteptând primul discurs din Congresul SUA al noului preşedinte al Federal Reserve (Fed - banca centrală americană), Jerome Powell.

Titlurile "Philips Lighting" NV, producător olandez de sisteme de iluminat, au pierdut 1%, ajungând la 32,72 euro. Compania a informat că a răscumpărat acţiuni de 71 de milioane de euro de la "Royal Philips" NV.

Acţiunile producătorului german de echipament sportiv "Puma" AG s-au depreciat cu 0,7%, la 360,50 euro, după ce Eurostat a informat că statele membre ale Uniunii Europene au exportat, în 2017, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de 141,8 miliarde de euro, majoritatea (77%) spre alte state membre UE, şi au importat articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de 195,8 miliarde de euro, jumătate din state din afara UE.

Titlurile "Grupa Lotos" SA, rafinărie poloneză listată pe piaţa germană, au crescut cu 2,5%, la 13,04 euro. Guvernul Poloniei intenţionează să realizeze o fuziune a celor mai mari rafinării, "PKN Orlen" şi "Grupa Lotos", pentru a crea un jucător mai important, capabil să concureze pe pieţele internaţionale, a informat PKN.

Acţiunile companiei auto germane "Daimler" AG au urcat cu 0,2%, la 70,35 euro. Germania este deschisă faţă de partenerii ei comerciali şi, la prima vedere, nu există încălcări evidente ale reglementărilor legate de achiziţionarea unei participaţii de nouă miliarde de dolari la "Daimler", de către grupul chinez "Geely", a afirmat, ieri, cancelarul Angela Merkel.

Titlurile companiei petroliere britanice BP Plc au pierdut 0,2%, atingând 479,80 pence. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia şi alte state care au semnat acordul privind reducerea producţiei de ţiţei şi-au îndeplinit pe deplin angajamentele, depăşind aşteptările pieţei, a afirmat Suhail Al Mazrouei, ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite (EAU), transmite Bloomberg.

La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,2%, la 7.304,34 puncte, AEX al celei din Amsterdam a scăzut cu 0,2%, la 537,48, DAX al Bursei din Frankfurt - tot cu 0,2%, la 12.497,40.

Evoluţii nesemnificative în SUA

Pe Wall Street, acţiunile au avut un curs indecis ieri, în deschidere, în aşteptarea discursului oficialului Fed.

Titlurile gigantului petrolier "Exxon Mobil" Corp. au urcat cu 0,3%, la 79,10 dolari. SUA vor devansa Rusia, devenind cel mai mare producător mondial de petrol, cel mai târziu în anul 2019, a estimat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei, Fatih Birol.

Acţiunile "Facebook" Inc. s-au depreciat cu 0,6%, la 183,77 dolari. Compania care deţine reţeaua de socializare online cu acelaşi nume a acceptat plata a 35 de milioane de dolari pentru închiderea unui litigiu în care era acuzată că directorii săi au înşelat investitorii la ofeta publică iniţială din 2012.

Titlurile gigantului tehnologic "Apple" Inc. au câştigat 0,3%, ajungând la 179,58 dolari. La 11 ani de la primul iPhone, smartphone-ul creat de "Apple" ar putea deveni aproape dublu (în privinţa mărimii ecranului) faţă de cel lansat iniţial.

La ora 10.02, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.781,68 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,02%, la 25.714,76, Nasdaq Composite a scăzut cu 0,2%, la 7.407,22.

Asia, în urcare

În Asia, acţiunile au crescut ieri, după ce randamentul bondurilor americane a scăzut.

Titlurile poducătorului nipon de aparate foto "Canon" Inc., exportator major către SUA, au urcat cu 2,2%, la 4.121 yeni, iar cele ale producătorului de electronice "Sony" Corp. - cu 1,1%, la 5.439 yeni.

Acţiunile "Samsung Electronics" Co., producător sud-coreean de electronice, au avut un preţ neschimbat faţă de sesiunea de tranzacţionare din ziua precedentă: 2,369 milioane de woni.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, au crescut cu 0,8%, la 31,11 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd., cu 1,3%, la 81,61 dolari australieni, în contextul avansului cotaţiilor minereului de fier. În plus, "Rio Tinto" a decis să vândă unele active europene din sectorul aluminiului, pe 345 milioane de dolari australieni.

Acţiunile "Iluka Resources" Ltd. au consemnat un avans de 3,6%, la 10,55 dolari australieni, după ce compania a raportat scăderea pierderilor sale nete anuale, respectiv creşterea vânzărilor cu 39%.

Titlurile grupului petrolier australian "Oil Search" Ltd. s-au apreciat cu 0,7%, la 7,55 dolari australieni, iar cele ale companiei japoneze de profil "Inpex" Corp. - cu 3,1%, la 1.378,50 yeni.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a crescut cu 0,2%, la 6.056,86 puncte, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 1,1%, la 22.389,86, Kospi al celei din Seul a scăzut cu 0,1%, la 2.456,14.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce-ar putea spune? De exemplu ce-ar fi sa atragem banii investiti in Romania ca e prea multa topaiala acolo, cu revolutia fiscala si cu justitia ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb