Uniunea Europeană e gata să se scufunde, iar politicienii ei, în loc să găsească soluţiile salvatoare, se încaieră pe ciolan! Cînd încearcă cineva să le ia "pîinea" de la gură, la Bruxelles, pe Dîmboviţa, ca peste tot, oamenii politici se încaieră cu aceeaşi lipsă de "prejudecăţi". Limbajul diferă, pe ici pe colo, nu neapărat prin părţile esenţiale, dar aparenţele încă mai contează; de aceea, la Bruxelles, lumea se străduie să le salveze, iar presa este ţinută ceva mai la o parte, cînd se scot cuţitele pe masă! În rest, totul este atît de familiar! Din ce se luară, deci?
De data aceasta, deficitul democratic al Uniunii Europene s-a ciocnit frontal cu deficitul politic de care încep să sufere majoritatea spaţiilor naţionale, ale bătrînului nostru continent. Tema zilei este, desigur, desemnarea viitorului Preşedinte al Comisiei Europene. Un post rîvnit nu doar pentru avantajele, privilegiile şi răsfăţurile pe care le aduce, putere-prestigiu-bani, ci şi pentru că deţinătorul devine "păstrătorul cheilor", atît cele care deschid "uşile" cele mari (vizibile şi oficiale!) ale Uniunii Europene, cît şi pe cele ascunse (nevăzute şi nedeclarate!) ale catacombelor, "culoarelor şi pasajelor" secrete pe care stă aşezată impunătoarea construcţie. Şi, ce, e greu? Nu s-a mai făcut niciodată? Nu e chiar atît de greu şi nici prima dată nu este, doar că acum, la mijloc, a intervenit un mic amănunt: Jean-Claude Juncker, pînă mai acum doi ani prim-ministru al Luxemburgului, o ţară care încape lejer în vreo două judeţe din România şi vreo două comune din Franţa, a rămas fără job, la el acasă şi vrea musai să aibă unul tocmai în inima UE. Ce-l recomandă? Unii ar zice succesul guvernării de la el de-acasă, unde a stat prim-ministru aproape două decenii. Alţii ar putea spune, în favoarea lui, că a fost arhitectul soluţiilor care au prevenit prăbuşirea euro, în momentul în care Europa a fost confruntată cu consecinţele cele mai drastice ale crizei financiar-bancare coaptă în America, după cum a fost cel care a pus în corpul Tratatului de la Maastricht sămînţa monedei unice europene. Omul e plin de calităţi politice şi personale, dacă stai de vorbă cu cei mai mulţi dintre prietenii săi. De la Banca Mondială, la Fondul Monetar Internaţional, nici o funcţie cu adevărat importantă nu i-a scăpat! E un europenist, sadea! O ştie o bună parte din "lumea bună" a continentului care a beneficiat de serviciile financiare ireproşabile ale Luxemburgului, al cărui ministru de finanţe a fost, înainte de a deveni prim-ministru, precum şi de legislaţia locului, mai mult decît permisivă. Fiecare are nevoie de un loc unde să-şi pună la adăpost de fiscul cel rău cu care ne-a dotat Dumnezeu pe toţi, la noi în ţară, o parte din averi, cîştiguri sau venituri din tranzacţii mai puţin ortodoxe. În sfîrşit, amatorii de istorie-conspirativă ar putea spune ceva despre firele neîntrerupte care leagă Marele Ducat de Carol cel Mare, despre Grupul Bilderberg şi alte asemenea "oculte", pe care domnul Jean-Claude le frecventează, desigur, doar pentru relaxare şi numai în timpul liber. Evident, la şefia Comisiei Europene, nimeni nu mai are nici un strop de timp liber! În sfîrşit, domnul Juncker mai are un atu, victoria la recentele alegeri euro-parlamentare a familiei partidelor de centru-dreapta din care face parte şi Partidul popular social-creştin, pe care-l reprezintă. Bazat pe această din urmă "acreditare democratică", precum şi pe o "insolentă" declaraţie politică a Parlamentului UE care, cu de la sine putere, a "decretat" un soi de automatism al desemnării Preşedintelui Comisiei, pe baza rezultatului votului la euro-parlamentare, domnul Juncker aproape s-a auto-proclamat, public, viitorul şef al Comisiei Europene.
Aici, a intervenit surpriza! Falanga politicienilor care reprezintă Statele, marile state fără de care nici o decizie majoră în UE nu este posibilă, s-a aliniat în spatele Angelei Merkel şi a scandat "Nein, es muss nicht sein". "Nimeni nu decide peste capul nostru", adică al Consiliului European, locul unde şefii de stat şi de guvern din statele membre UE se reunesc, de la o vreme, pentru a aproba deciziile luate deja, ori pregătite de Germania şi cei care vor să se alieze cu ea, ca să nu aibă un aer evident de mazete; începînd, desigur, cu Preşedintele Franţei! Ca să fie şi mai convingătoare, Angela Merkel i-a şoptit la ureche lui Hollande să ridice două degete şi să pronunţe numele doamnei Lagarde, actuala preşedintă a FMI! Cel mai vocal adversar al soluţiei Juncker este, însă, Premierul Cameron, al Marii Britanii. Nu fără oarecare temei, deoarece, în candidatul auto-propus pentru şefia Comisiei Europene nu poate vedea altceva decît apropierea UE de "Statele Unite ale Europei", o formulă pe care cetăţenii ţării sale o resping, în mare majoritate. Ameninţarea tunată de Cameron a fost: Juncker şef la Comisie înseamnă precipitarea referendumului care va decide, mai mult ca sigur, ieşirea Marii Britanii din UE!
În spatele acestei uriaşe înfruntări de putere şi orgolii stă însă şi o problemă de principiu, de a cărei rezolvare va depinde în mare măsură evoluţia viitoare a construcţiei europene. Ne îndreptăm către o soluţie în care Parlamentul UE devine partenerul cu puteri depline al Consiliului, subordonînd, cel puţin politic, Comisia, sau rămîn toate ca şi pînă acum, adică încîlcite, amestecate, bălmăjite, lăsate pe mîna înţelegerilor ad hoc şi a "înţelepciunii" marilor decidenţi politici, respectiv a marii birocraţii de la Bruxelles? Deficitul democratic al construcţiei europene produce deja monştri mai repede decît rezolvă problemele cetăţenilor Europei. Pe de altă parte, politica şi politicienii ţărilor europene nu mai pot furniza soluţii fără să schimbe radical paradigma în care evoluează. Iar acesta este lucrul de care se tem cel mai tare şi pe care vor încercă să-l tot evite, chiar şi după ultima clipă! Între aceste două pietre de moară, care se freacă şi se lovesc, Europa şi idealurile originare ale reconstrucţiei sale sunt măcinate, încet şi... fin!
1. Ce mi-e Tanda ce mi-e Manda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 06.06.2014, 06:15)
Dupa cum se arata vremurile, Presedintelui CE, indiferent care ar fi el, ii va reveni rolul (ingrat) de "ultimul mohican", conform bancului "de trista amintire": Cine va pleca ultimul din Romania, sa stinga lumina!
Se dovedeste ca generoasa de altfel idee de creare a "statelor unite ale Europei" nu poate fi impusa cu forta si in niciun caz cu aberantul aparat birocratic central de tip sovietic.
"Pe timpuri era mai bine" pare a fi deviza la moda a alegatorilor europeni.
Cat despre noi,...
2. Propunere
(mesaj trimis de anonim în data de 07.06.2014, 10:19)
Citind articolul mi-a venit si mie o idee: "Nein, es muss nicht sein" , asa ca ii propun domnului Make sa-si ia inima-n dinti si priceperea-n condei si sa lanseze prin intermediul Bursa o chemare patriotica inspre cetatenii alegatori si sa-l propuna drept candidat la centru pe domnul Codita.
Are tot arsenalul necesar sa se lupte cu adversarii- nu numai neaosi ci si cu cei europeni si de peste oceane; in plus ii detronam pe alde Ponta, Antonescu, Iohannis & comp.
Si inca ceva: la...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.06.2014, 10:21)
Am uitat ; titlul trebuia sa fie:Piatra de incercare.
3. Parlamentul european va deveni o putere reala...
(mesaj trimis de Theodor în data de 07.06.2014, 21:55)
...atunci cand vor apare parlamentarii de mare forta.Nu am vazut,pana acum,asemenea prlamentari,care sa ingenuncheze,prin puterea discursului ,si prin argumente imbatabile,un Cosiliu European care,si el,se balbaie