Piloţii "Lufthansa", din nou în grevă

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 septembrie 2014

Sindicatul Vereinigung Cockpit, care reprezintă aproximativ 5.400 de piloţi ai companiei aeriene "Deutsche Lufthansa" AG, au programat pentru astăzi o grevă de 15 ore, acţiune care va afecta zborurile pe distanţe lungi cu plecare de pe aeroportul din Frankfurt.

Aceasta este cea de-a cincea grevă de protest organizată în 2014 de piloţii "Lufthansa" din cauza intenţiei conducerii de a elimina sistemul de pensionare anticipată care le permite piloţilor să renunţe la lucru la 55 de ani.

Piloţii "Lufthansa" au decis să oprească lucrul între orele 08:00 şi 23:00 (ora Germaniei), interval în care nu operează niciun zbor cu plecare din Frankfurt. Sunt afectate până la 56 de zboruri, potrivit anunţului făcut ieri de companie.

Cockpit a avertizat încă de săptămâna trecută că discuţiile cu managementul companiei referitoare la programele de pensionare anticipată au eşuat.

Cel mai recent val de greve ale piloţilor "Lufthansa", care au avut loc în septembrie, au afectat 4.300 de zboruri. Prima mişcare grevistă, declanşată la finele lunii august, a afectat subsidiara low-cost a "Lufthansa", "Germanwings".

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb