Piperea: "Creditorii au aprobat reorganizarea Oltchim"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 10 martie 2015

Piperea: "Creditorii au aprobat reorganizarea Oltchim"

Creditorii Oltchim au aprobat, ieri, planul de reorganizare a combinatului vâlcean, ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai societăţii.

Domnia sa ne-a precizat: "Avem un vot pozitiv la toate categoriile de creditori. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Electrica, BCR, Banca Transilvania şi CET Govora se numără printre creditorii importanţi care au votat planul de reorganizare. Avem acceptul inclusiv a 2.353 de salariaţi Oltchim".

Recent, administratorii judiciari ai Oltchim (RomInsolv şi BDO Business Restructuring) au anunţat că planul de reorganizare a societăţii aflată în insolvenţă de aproape doi ani presupune vânzarea către un investitor privat, soluţie pe care au mai încercat-o, fără succes.

Avocatul Gheorghe Piperea, partener în cadrul RomInsolv, a precizat, recent, că vânzarea Oltchim nu mai stă acum sub presiunea timpului, subliniind: "În plus, combinatul vâlcean nu mai este un pacient în comă, ci s-a stabilizat şi se află în convalescenţă. Din acest motiv, putem spune că reorganizarea a devenit posibilitatea valorificării unei oportunităţi şi nu o metodă de salvare de la faliment. Excludem în continuare posibilitatea falimentului".

Administratorii Oltchim susţin că au decis să continue restructurarea şi eficientizarea Oltchim pentru a face societatea mult mai atractivă, după tentativele eşuate de vânzare din ultimii doi ani.

Planul de reorganizare va fi supus aprobării judecătorului sindic pe 25 martie, ne-a mai spus, ieri, Gheorghe Piperea. Perioada de reorganizare va dura trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă un an.

Teoretic, Oltchim poate fi vândut şi în anul III al reorganizării, conform administratorilor societăţii, care, însă, speră ca tranzacţia să se întâmple în acest an sau anul viitor.

Conducerea Oltchim a declarat, recent, că societatea vâlceană şi-a recâştigat, anul trecut, vechii parteneri şi a reuşit să contracteze pe termen lung (un an) 80% din producţia acestui an. În prezent, Oltchim funcţionează la 30% din capacitate, iar administratorii propun şi redeschiderea altor secţii pe parcurs ce fac rost de fonduri.

În cei doi ani de insolvenţă, Oltchim a cumulat datorii de circa 50 milioane de euro, potrivit planului de reorganizare propus creditorilor. Administratorii combinatului estimează că aceste datorii pot fi stinse în maxim doi ani.

Planul a fost criticat de sindicate, dar şi de Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC în România (acţionar minoritar semnificativ al Oltchim). Domnul Zaremba consideră că planul nu aduce nimic nou pentru Oltchim, reiterând ideea de vânzare printr-un SPV (vehicul special investiţional). "Tentativele de vânzare au eşuat până acum şi eu cred că administratorii merg într-o direcţie greşită. Se continuă situaţia actuală, iar planul nu arată clar care sunt noile idei de business, ce activităţi vor fi continuate, la ce se renunţă, cum vor finanţa investiţiile de care combinatul are nevoie şi câţi muncitori mai rămân. Administratorii nu specifică în plan ce alternative au dacă nu vor reuşi să vândă Oltchim", ne-a mai spus, recent, reprezentantul PCC.

Salariaţii Direcţiei Petrochimice Bradu a Oltchim SA au protestat împotriva transformării rafinăriei Arpechim, deţinută de Petrom, în depozit şi împotriva planului de reorganizare a Oltchim, despre care afirmă că nu conţine o strategie de dezvoltare.

Planul de reorganizare a Oltchim a fost aprobat de 86% din creditorii garantaţi, 100% din creditorii esenţiali (furnizori de utilităţi), 99% din creditorii bugetari, 75,5% din creditorii salariaţi şi 67% din creditorii chirografari, potrivit datelor furnizare de avocatul Gheorghe Piperea. Domnia sa susţine că această structură a votului reflectă încrederea creditorilor în şansele de reorganizare a combinatului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Chiar daca stralucirea cu care eram obisnuiti lipseste, este bine ca o fabrica traieste in continuare. Putina lume intelege ca trebuie sa producem si sa exportam ceva pentru a putea trai ca tara. Nimeni nu cred ca poate explica de ce nemtii se trezesc de dimineata, se duc la fabrica lor sa faca masini, cafea, prajituri, divese scule pe care apoi sa le vanda in romania pentru a ne fi noua mai bine, in afara banilor pe care noi, ca tara, suntem dispusi sa li-i platim. Si noi la randul nostru trebuie sa ne trezim dimineata sa ne ducem sa producem ceva pe care apoi sa il exportam, sa castigam bani cu care sa cumparam de la nemti ceva, si pentru asta este nevoie de fabrici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb