Pista Aeroportului Braşov ar trebui să fie gata în noiembrie 2013

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 19 noiembrie 2012

Contractul pentru proiectarea şi execuţia pistei Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav a fost semnat ieri după mai bine de cinci luni de la organizarea licitaţiei pentru desemnarea constructorului.

"După lupte seculare care au durat 20 de ani, ca să folosesc expresia din teatrul lui Caragiale, astăzi am reuşit să semnăm acest contract extrem de important pentru Braşov. Sunt 20 de ani de când au început primele demersuri pentru construirea unui aeroport la Braşov. În 1990-1991, domnul Tomescu a înfiinţat prima asociaţie pentru construirea aeroportului. Sper ca de acum să nu se mai îndoiască nimeni de bunele noastre intenţii de a construi un aeroport la Braşov. În 2006-2007 au existat reale şanse de a obţine finanţare externă pentru aeroportul nostru, dar a venit criza şi totul s-a blocat. Sunt foarte multe persoane care nu se bucură că facem acest aeroport: cei care administrează aeroporturile de la Sibiu şi Târgu Mureş, cei care au făcut studiul pentru aeroportul de la Braşov - firma Dornier - care s-a ocupat şi de aeroportul de la Sibiu şi a trimis un raport la Erste Bank care ulterior nu a mai fost interesată să ne finanţeze", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu.

Marcel Butuza, preşedintele companiei Vectra Service, cea care a câştigat licitaţia pentru pista aeroportului, a declarat că "anumite lucrări pentru construcţia aeroportului ar putea fi începute chiar de anul aces­ta, dar în principiu construcţia pistei va începe anul viitor". Potrivit contractului, proiectarea şi construcţia pistei care va avea o lungime de 2.850 de metri şi o lăţime de 45 de metri ar trebui să dureze 12 luni. "45 de zile va dura predarea proiectului, iar după ce vom recepţiona acest proiect şi vom fi de acord cu el, vom putea solicita demararea construcţiei pistei", a declarat, la rândul său, Mihai Pascu, vicepreşedinte al CJ Braşov.

Deputatul Constantin Niţă, preşedintele PSD Braşov, prezent şi el la semnarea contractului, a afirmat că "Aeroportul de la Ghimbav are şanse foarte mari de a deveni cel mai important din regiune". El a fost lăudat de preşedintele CJ Braşov pentru implicare în rezolvarea problemelor apărute de-a lungul timpului în des­făşurarea acestui proiect. "Am vorbit şi cu preşedintele TVR şi i-am zis că prin acest aeroport va deveni un important centru de evenimente din Europa, motiv pentru care ne dorim şi reluarea Festivalului Cerbul de Aur. Acesta ar putea transforma Braşovul pentru o perioadă de două luni pe an în atracţia principală turistică a ţării", a mai spus deputatul. De asemenea, Niţă a precizat că o serie de investitori importanţi ar putea fi atraşi la Braşov tocmai datorită căilor de comunicare directe cu exteriorul.

Niţă i-a solicitat şi primarului George Scripcaru să se implice în proiectul aeroportului, cerându-i să participe la realizarea terminalului. "Consilierii noştri vor vota alocarea bugetară în următorii doi ani pentru aeroport. Cu ocazia aceasta vom vedea şi cât de mult doreşte primarul George Scripcaru acest aeroport".

"Am putea lua 20% din traficul Otopeniului"

Preşedintele CJ Braşov a mai spus că potrivit studiului de fezabilitate realizat de Mott McDonald Aeroportul de la Braşov ar putea atrage peste 20% din numărul de turişti care aterizează pe Otopeni. "La început vom avea un trafic mai redus de călători, dar în timp acesta va creşte. Dacă vom ajunge la un trafic anual de un milion de călători, aeroportul va fi mai mult decât profitabil. De acum nu ne mai poate opri nimeni în realizarea acestui proiect de investiţii care se dovedeşte foarte viabil, având în vedere că autostradă între Braşov şi Bucureşti nu vom avea prea curând", a mai spus sursa citată.

Potrivit studiului realizat de Mott McDonald, în primul an de funcţionare, aeroportul de la Braşov va avea un trafic de pasageri de 300.000 de persoane, urmând ca abia în al 8-lea an de funcţionare să depăşească un milion de pasageri pe an. Traficul de pasageri va continua să crească, potrivit studiului, până la peste două milioane de pasageri în cel de-al 25-lea an de funcţionare. În cei 25 de ani, potrivit studiilor, aeroportul va avea un trafic de 34,367 milioane de pasageri.

Potrivit studiului de impact comandat de CJ Braşov în zona Braşov - Harghita - Covasna - staţiunile de pe Valea Prahovei, gradul de aşteptare al acestui aeroport este de peste 92%. "Credem că aeroportul va genera un flux de cash în zonă de 2,4 miliarde de euro în primii 8 ani de activitate - 1,1 miliarde de euro urmând să se regăsească în taxe şi impozite, iar restul în salarii şi alte venituri. În ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă ce va fi generat de acest proiect direct, indirect şi indus, el se apropie de 10.000", ne-au declarat surse apropiate administraţiei judeţene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb