Plângere nouă a Ucrainei împotriva Rusiei la CEDO

A.M.
Internaţional / 28 august 2018

(sursa foto: Twitter)

(sursa foto: Twitter)

Guvernul ucrainean a depus o nouă plângere contra Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în contextul relaţiilor tensionate dintre cele două ţări după anexarea Crimeei de către Moscova în 2014, a anunţat ieri CEDO, relatează Reuters.

Plângerea vizează de această dată arestări, proceduri judiciare şi, în anumite cazuri, condamnări ale unor cetăţeni ucraineni care locuiesc în Rusia, acuzaţi de infracţiuni precum apartenenţa la organizaţii interzise, crime de război, spionaj sau terorism, transmite şi News.ro.

Potrivit Kievului, "Federaţia rusă a adoptat o practică administrativă care constă în reprimarea exprimării cetăţenilor ucraineni a unor opinii politice în favoarea revenirii la frontierele de dinainte de 2014 şi în penalizarea apartenenţei unor ucraineni la anumite organizaţii care sunt legale în Ucraina", a anunţat CEDO într-un comunicat.

Ucraina acuză Moscova de aplicarea torturii şi unor tratamente inumane şi degradante cetăţenilor săi, de discriminări, de încălcări ale drepturilor acestora la libertate, la un proces echitabil, la respectarea vieţii lor private şi de familie, la libertatea de exprimare, de reuniune şi de condamnări arbitrare.

Potrivit surselor citate, iniţiativa Kievului are loc în contextul în care cineastul ucrainean Oleg Senţov, condamnat la 20 de ani de închisoare în Rusia după ce a fost găsit vinovat de "terorism", se află în greva foamei de peste 100 de zile şi cere eliberarea tuturor "deţinuţilor politici" ucraineni încarceraţi în Rusia.

Numeroase voci s-au ridicat în lume, mai ales în Franţa, cerându-i eliberarea. Procesul lui Senţov a fost catalogat drept "stalinist" de către Amnesty International (AI), Uniunea Europeană (UE) a apreciat că acesta a încălcat dreptul internaţional, iar Departamentul de Stat american a denunţat o "negare clară a justiţiei".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb