PLASAMENTE ALTERNATIVE Al treilea safari de artă cu Georges Mazilu

La prima ediţie a Art Safari, deocamdată şi cea mai reuşită, noua Galerie nouă, adică 9, din Cluj a venit cu Georges Mazilu. Uimire, descoperire, un pictor român dintre cei care şi-au clădit succesul în străinătate, pe simezele fantastice care am auzit că sunt pe acolo. Şi dacă unul de-al nostru, din facultăţile noastre ajunge să fie recunoscut, apreciat şi cotat acolo, e semn de mare valoare şi inevitabil succes, un succes exprimat în termeni ce ne lipsesc clar pe simezele noastre şi în piaţa de artă de la noi. Acolo, în Occident, se vinde artă organizat, cu breaslă, de mai bine de o jumătate de mileniu, şi de un sfert în case de licitaţii londoneze.

În acest an, la Art Safari-ul ce începe cam peste o săptămână, dar ţine de 2,5 ori mai mult ca anul trecut, Cristina şi Jan, care fac cât 9, mizează din nou exclusiv pe Georges Mazilu, o carte mare pe care o cunosc şi ne-o răsfoiesc cu pricepere. Astfel, Bucureştiul va deveni unul dintre cele câteva locuri unde Georges Mazilu expune chiar în acest moment. Pare paradoxal, dar artistul nu a mai expus în România din momentul în care a plecat, în 1982. Acum stă în Franţa şi acolo îşi creează lumea de clar-obscur, populată cu personajele sale de poveste. În pictura sa, orice tentativă de rigoare alunecă pe rotunjimile unui strop de transparenţă ce ne adună privirile într-un centru pe care îl luminăm chiar noi, privitorii, cu tot ce aducem cu noi, uimire, încântare, copilărire, basm, realism trecut prin viziune de pictor-cronicar în versuri. De fapt, asta este Georges Mazilu, un povestitor de cronici ale propriei lumi, din care nu lipsesc ceea ce ar putea fi doamne şi domniţe, animale fabuloase, obiecte însufleţite şi oameni-mecanism, costume fanteziste, saltimbanci, ritualuri şi poze, viziuni şi himere întristate. Expresivitatea este uriaşă, mai ales că avem peste tot chipuri şi corpuri, toate croite după ce vrea artistul să exprime. Privirea îţi fuge după detalii, pentru că acolo sunt şi explicaţiile, dar şi toate sensurile subtile ca tuşele cu care sunt "scrise". Zâmbetele lipsesc în totalitate, şi dacă vom crede că le-am ghicit, sunt doar sugestii sau umbre. Feţele sunt neutre şi luminate, mai ales, dar şi multe cu colţurile gurii căzute a dezamăgire. Efectul este extrem de straniu, cauţi automat explicaţii, sensuri, încerci să înţelegi şi, nu ar trebui să ne mire, totul se poate încheia cu un zâmbet.

În termenii statisticii expresive, care ne dau o idee despre artist, Georges Mazilu este un artist internaţional, bine prizat în America şi larg apreciat prin Europa, expus, de multe ori în paralel, într-o listă lungă de galerii de la serioase la prestigioase. În prezent, găsim Georges Mazilu pe nu mai puţin de opt simeze din lumea largă şi bună, şi la noi, doar la Cristina şi Jan şi, săptămâna viitoare, la Art Safari.

Acum două decenii a început să expună la americanii de la Turner Carroll Gallery, la 10 ani după ce a trecut prima dată Oceanul. Peste tot se află în cele mai selecte alăturări, are predecesori de excepţie, la rândul său fiind un predecesor pentru artiştii de renume care expun acolo unde şi el a expus. Galeriile din Vest au o politică expoziţională coerentă şi foarte serioasă, cu programe estetice şi strategii de piaţă care se întind pe mai mulţi ani şi chiar mai multe vieţi. Portofoliul "greilor" nu este stufos, dar este de mare ţinută. Ei intră, astfel, în istoria artei, la braţ cu artiştii pe care i-au expus şi nu de puţine ori i-au susţinut. Astfel, Galeria9 din Cluj este asociată cu un artist de cotă, format în România unde s-a şi născut.

Aşadar, la noi, îl găsim pe maestru la Galeria9, de obicei la standul lor de la Art Safari-uri. La fel se va întâmpla în acest an, al 65 al existenţei pictorului, la cea de a III-a ediţie a Art Safari. Din culisele acestui eveniment, atragem atenţia asupra faptului că desenele lui Mazilu sunt foarte rare, din diferite motive şi opţiuni, dar standul care îi este dedicat are şi o selecţie serioasă, cea mai serioasă de pe piaţa actuală, de desene are artistului, unele fiind schiţe ale picturilor, o bucată de hârtie unde vezi "embrionul" alb-negru al viitoarei pânze.

Participarea la Art Safari, cel puţin în termeni tradiţionali, se arată implicată, dar vom vedea, în cele 10 zile ale manifestării, ce se va întâmpla. Conceptul este în continuare confuz şi mai puţin transparent ca niciodată. Încă nu am putea spune dacă este un târg de artă, cum speră galeriile ce şi-au plătit consistent participarea, sau o "expoziţie de artă", cea mai mare din România, după cum declară organizatorii. Din păcate, şi termenul de "pavilion", lansat de la prima ediţie, când se şi potrivea arhitectonic, mai este folosit, de ani buni, de o altă iniţiativă artistică bucureşteană. Sunt şi aspecte bune şi noi, desfăşurarea este mai prelungă, astfel că se prinde mai mult decât o "noapte" dedicată muzeelor sau galeriilor, în care preumblătorii să intre cu bilet în Art Safari. Iar spaţiul de desfăşurare este arătos, central şi cu promisiuni de Pinacotecă a Bucureştiului. Artmark a "tras" să se facă un muzeu de artă al Bucureştiului, de care suntem văduviţi de la cutremur încoace, ba chiar şi-a făcut acasă, la palatul-sediu central, mai multe expuneri publice de piese din pinacoteca-depozit a Bucureştiului. Iar palatul Dacia, de peste drum de Banca Naţională şi trotuarul său transparent, a fost indicat de primărie, încă din era Oprescu, drept viitor şi virtual muzeu de artă al Bucureştiului.

Şi astfel, într-un joc dadaist de imaginaţie, Georges Mazilu revine în România, din lumea sa atlantică, direct în posibil viitorul muzeu de artă al Bucureştiului şi pe simezele oricui îl va achiziţiona din ceea ce palatul Dacia va fi săptămâna viitoare, enigmaticul Art Safari 2016.