PLASAMENTE ALTERNATIVE Artă şi aiureală

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 septembrie 2015

Constanţa Dănilă - "Mama mea, stupăriţa"

Constanţa Dănilă - "Mama mea, stupăriţa"

La începutul vacanţei de anul trecut povesteam despre o licitaţie ţinută chiar pe 1 iulie, în care preţurile o luaseră razna, trendurile şi logica dispăruseră, era un fel de bal al galeriilor la casele prestigioase de licitaţie, chiar la Londra. Atunci, conaţionalul nostru Adrian Ghenie a reuşit preţuri de milioane care, în mentalul nostru public, l-au împins spre Veneţia. În acest an, lucrurile au fost mai calme, poate şi pentru că nu a mai existat linia de demarcaţie a vacanţei de vară şi s-au ţinut tot felul de vânzări meşteşugit plasate şi gândite.

La Paris, la o licitaţie Sotheby's au fost propuse la preţuri incredibil de mici mai multe piese cu semnături ameţitoare. Cel mai mare preţ a fost de 135 de mii de euro, dar cele 187 de oferte, unele neadjudecate, au adunat 1,2 milioane de euro. S-au propus de la prototipuri de design de mobile la creaţii impresioniste, de la fotografii la diferite obiecte compactate. De altfel, preţul record a fost licitat pentru o canapea circulară, de Franz West, care nici măcar nu e veche, are vreo 12 ani. A fost o excepţie, cu totul şi cu totul, pentru că estimarea nu promitea mai mult de 70 de mii, iar alte piese nu au reuşit să treacă de patruzeci şi ceva de mii de euro, multe fiind chiar sub o mie sau până în 3 mii. Foarte multe oferte s-au dus sub 10 mii de euro, ceea ce este infim pentru o licitaţie Sotheby's, fie ea şi la Paris. Sau mai ales acolo.

O acuarelă de Jules Pascin, vidinez prin naştere, bucureştean prin debut artistic, a fost adjudecată cu 2,5 mii de euro. Era micuţă şi avea exact 100 de ani. O altă acuarelă, de această dată de râmniceanul sărat Saul Steinberg, celebru în State, s-a vândut cu 6,250 de mii de euro. O grămadă de sprayuri compactate sub formă paralelipipedică de César, sculptor de capacitate modernist, a plecat la 23,750 de mii de euro. O altă compresie, de maşinuţe Ferrari, cu haşuri în creion, s-a dat cu 42,5 mii de euro.

Importante au fost, însă, cele două licitaţii Sotheby's de la Londra, de artă contemporană, seara din 1 iulie şi ziua de a doua zi. Prima licitaţie a adunat 183 de milioane de euro şi a devenit cea mai tare licitaţie Sotheby's de artă contemporană ever.

Recent au fost descoperite nişte lucrări de Francis Bacon, un portret şi trei studii de autoportret. Cu maliţiozitate, am spune că prezenţa lor în oferta licitaţiei Sotheby's a scos din discuţie piesele asemănătoare pe care le-ar fi putut aduce Adrian Ghenie. Fără maliţie, rămâne doar observarea asemănării stilistice dintre creaţia lui Bacon şi lucrările de succes ale lui Ghenie. Preţurile obţinute pentru piesele noi urcate pe scena vânzărilor de artă sunt de-a dreptul remarcabile: 15,269 de milioane de lire sterline pentru autoportretul din 1975, în ulei pe pânză, şi 14,709 milioane pe setul de trei panouri de 35 pe 30 cm, studii din 1980 pentru un autoportret. Cele două loturi au adunat 30 de milioane, dar unul singur, de Andy Warhol, a reuşit 20, aproape 21, ocupând primul loc pe podium. Este drept, în licitaţie a apărut, inclusiv pe copertă, o pictură din cele cu papă cu faţa scursă ale lui Bacon, pentru care se aşteptau 25-35 de milioane de lire sterline. Nu a fost vândută, aşa că dolarul lui Warhol a trecut pe primul loc.

Pentru că piesa de 21 de milioane de lire sterline este una dintre lucrările lui Andy Warhol care brodează pe tema dolarului, iar la licitaţia londoneză din 1 iulie s-a dat un portofel întreg: Dollar Sign, cu 125 de mii de lire britanice, unul mai scump, cu 509, altul chiar cu 545 de mii, şi un altul chiar de 4,685 sau şi mai mult, de 6,925 milioane. Front and Back Dollar Bills, evaluat la 18 milioane, nu s-a mai vândut. Şi nici o altă creaţie asemănătoare, evaluată la 7 milioane de euro. Altfel spus, zănatecul artist este încă în cotă, numai că piaţa nu mai are suflu. Sesizam acest fenomen la noi, mare şi fioros, cu incapacitatea pieţei de a acoperi o ofertă generoasă şi decentă în preţ, dar iată că îl găsim şi la case şi preţuri mult mai mari. Chiar nu s-au mai găsit 10 milioane de lire să fie cumpărate şi celelalte oferte monetare de Andy Warhol? Ca să nu mai vorbim de emblematicul papă care este, pentru Bacon, cel mai scump artist din lume, ceea ce este Mengele pentru Ghenie, cel mai scump artist român. Warhol, însă, nu a suferit prea mult. Şi nu pentru că este mort din 1987, ci pentru că dăduse, chiar pe la începutul vânzării, un buchet de flori cu un 1,445 milioane de lire, golitor de conturi şi liniştitor de intenţii de cumpărare. Mai ales că estimările pentru acest lot nu depăşiseră 800 de mii.

Cu preţuri pe la un milion de lire sterline - 989 mii şi, respectiv, 1,145 milioane - intră în discuţie şi Lucian Freud. Prima dintre oferte, un cadou din 2004 pentru Ducesa de Devonshire, din partea artistului, se numeşte Four Eggs on a Plate şi, cum are doar 10 pe 15 cm, specialiştii au calculat că este vorba de cele mai scumpe ouă, fiecare costând cam un sfert de milion de monedă britanică.

Licitaţia de a doua zi, 2 iulie trecut de o vară, a fost mult mai puţin bogată. A adunat doar 17,6 milioane de lire sterline, adică mai puţin decât o singură piesă, cea de vârf, din seara precedentă. La preţurile mici au fost asociate, însă, nume mari, care aduceau milioane altădată, chit că majoritatea sunt contemporani, cu noi sau cu părinţii noştri. Singura care a trecut de milionul de lire, şi doar cu 61 de mii, a fost o pictură de Peter Doig, 41 pe 31 cm, una din 1995, cu un copac în zăpadă ce găzduieşte o căsuţă pentru păsărele, cum puneau pionierii pe vremuri, prin copaci. Nu este rea piesa, dar artiştii noştri de aici, din România, o făceau mai bine şi muuuult mai ieftin. Dincolo de glumă, piesa este cap la o serie de imagini de iarnă, cu zăpadă, tot ulei pe pânză, dar de dimensiuni mai restrânse, care s-au vândut la licitaţie, una după alta, ca seminţele, dar la preţuri mult mai mici. Orange Sunshine este o astfel de piesă a artistului născut în 1959 şi s-a vândut, la Londra, cu 60 de mii de lire, de 4 ori estimarea maximă. Este un ulei apos pe pânză; în schimb, un studiu în creion pe hârtie, tot pentru o scenă de iarnă cu oameni, s-a dat cu 65 de mii de lire sterline.

Un lot interesant este cel format din cinci vase viu colorate despre care aflăm că sunt neolitice, au vreo 5 mii de ani, sunt întregi şi au fost aduse în această stare cromatică de Ai Weiwei, răsfăţatul opiniei internaţionale în materie de artă modernă. Aceste vase, vopsite a scurgere în 2012, au fost subiectul unui eveniment straniu, la Miami, pe când erau mai multe. Atunci, un artist local, deci cu nume latino, a luat un astfel de vas şi l-a zdrobit de podea, aşa cum făcea însuşi Weiwei într-o fotografie expusă chiar acolo. Miamezul zice că a vrut să protesteze pentru faptul că internaţionalizarea pieţei de artă a făcut ca niciun concitadin de al său să nu fi apucat să expună în noul şi modernul muzeu. S-a spus că numai acel vas făcea un milion de dolari. La Londra, ele s-au dat, toate, cu 125 de mii de lire, iar altă dată au adunat cam acelaşi preţ, dar în dolari americani. În rest, sper încă să nu fie vorba chiar de vase antice spoite de artistul chinez, ci de replici contemporane, dar toate asigurările de până acum îmi ruinează speranţele.

Ai, ai, ai, ce aiureală!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb