PLASAMENTE ALTERNATIVE Artişti români din toată lumea

Cam peste 10 zile, Christie's face o licitaţie la New York, de artă modernă şi impresionistă. În acest moment, cunoscătorii se întreabă dacă este luna mai sau noiembrie. Desigur, răspunsul corect este mai, măcar atâta ştim şi noi. Dar de ce ar reacţiona astfel cunoscătorii pieţei de artă? Pentru că, aşa cum am scris aici de mai multe ori, în mai şi în noiembrie, cele două mari case londoneze ale vânzărilor de artă îşi desfăşoară serile new-yorkeze de doborât recorduri, mizând pe impresionism, moderni şi contemporani de aur. Aşa este şi acum, iar licitaţia din 15 mai este doar începutul. Unul uşor, de seară, cu 56 de oferte ce vor aduna milioane. Brâncuşi este şi el parte în reţetă, cu o sculptură de vis, dar şi cu o pictură!

"Muza adormită" este o variantă de bronz dintre cele mai bune, fiind detectate vreo fix 6. Aceasta a fost turnată în 1913, desigur, la Valsuani, şi a fost în colecţia parizianului Jacques Ulmann. Desigur, aş fi vrut mai multe detalii despre mâinile prin care a trecut, dar organizatorii sunt destul de evazivi, pomenesc doar de colecţionar şi mai invocă, la grămadă, o serie de moştenitori anonimi ai acestuia. Oferă, în schimb, o exegeză detaliată şi serioasă, chiar sobră, fără inutilităţi stilistice. Estimarea se aşteaptă la un preţ pe măsura piesei, de 20-30 de milioane de dolari americani.

După "La muse endormie" urmează tot un cap aplecat de femeie, dar nu tăiat, adică sculptat, ci desenat, adică pictat în guaşă. Se pot aduna cel mult vreo 200 de piese de Brâncuşi care nu sunt sculpturi, adică sunt desene sau picturi în culori de apă şi tehnici mixte. Multe dintre ele sunt schiţe pentru anumite sculpturi sau studii în care descoperim concepţia de mai târziu. În licitaţia Christie's de la New York este oferită o guaşă destul de mare, de vreo 50 pe 40 cm, din 1912, când gândea "Somnul" şi "Muzele adormite". Se aşteaptă să se obţină 6-8 sute de mii de dolari. Cu ceva timp în urmă, Brâncuşi era cel mai scump ... pictor român, având cea mai bună performanţă 2D, ca să nu mai vorbim de cea 3D. Apoi a apărut Ghenie!

Din păcate, Adrian Ghenie a rămas un fenomen izolat, fiind departe de a reprezenta performanţa unei culturi. El este un artist din ţară, chit că stă mult prin afară, şi mai este şi contemporan. Eram obişnuiţi ca, în caz că dăm peste un nume românesc pe simezele prestigioase sau în licitaţiile internaţionale, să fie vorba de un român din echipa care a clădit avangarda, acum un secol, sau, oricum, de un român stabilit în străinătate.

Liderul şi decanul acestor artişti este, fără îndoială, Daniel Spoerri, cel care a împlinit, nu demult, 87 de ani. Într-una dintre discuţiile despre el derulate în acest spaţiu spuneam că, dacă nu ar fi fost atât de original încât să fondeze un curent artistic personal, Daniel Spoerri ar fi fost ultimul dadaist mare şi adevărat. De mic a avut o viaţă complicată, dar toate încercările acestea i-au dat o nemăsurată bunătate şi l-au lăsat fără resentimente, dacă l-au încercat vreodată. S-a născut la Galaţi, în 1930. Tatăl său, Isaac Feinstein, era fiu de rabin dar l-a descoperit pe Iisus, fiind chiar predicator al Misiunii Norvegiene. În 1941, însă, cade victimă deportărilor, fiind un adevărat martir. Soţia sa, cu 6 copii mici, pleacă în Elveţia, de unde era originară. Daniel ia numele mamei, Spoerri, şi porneşte hotărât pe calea ideilor avansate în artă şi cultură. Le-a dedicat întreaga viaţă. Numele său este legat indisolubil de Eat Art, practic imortalizarea meselor la care mâncăm şi a ceea ce mâncăm.

Din Gorjul lui Brâncuşi provine pictorul Emil Ciocoiu. S-a născut nu departe de Târgu Jiu, în 1948, fiind fiul pictorului Alexandru Ciocoiu, care a lucrat în echipa lui Costin Petrescu de la Ateneu. Un artist de top al generaţiei sale, decide să plece în Germania, în 1980, dând artei şi aspiraţiilor sale libertatea de care aveau atâta nevoie. De o viaţă pictează, sensibil la suferinţele şi speranţele oamenilor din întreaga lume, ataşat năzuinţelor fiinţei umane şi, mai ales, credinţelor acesteia. Pictează şi expune în spaţii de prestigiu, în momente de mare concentrare şi înaltă reprezentare. În 1996, revine pentru prima dată în România, cu o expunere copleşitoare la Muzeul Naţional de Artă, apoi ne prezintă evoluţia artei sale pe simeze impozante, mai ales din Bucureşti. Acum un an, i-am desluşit mesajul profund pe simezele Palatului Cotroceni, în expoziţia "Natura-Omul-Universul". La împlinirea a 12 secole de la trecerea la cele veşnice a împăratului Carol cel Mare, precursorul unităţii europene, a oferit concitadinilor săi din imperialul Aachen o imagine impozantă şi inspirată a istoricului personaj.

Mai puţin vizibili din egocentrista noastră casă, care are şi tendinţe de autoizolare, sunt mai mulţi artişti români stabiliţi în alte ţări. Pe mulţi dintre ei îi unesc studiile în România iar evocarea acelor ani îi transformă, ca prin vrajă, în studenţii acelor vremuri. Nicolae Maniu a fost numit mult timp "cel mai bine vândut pictor român", în sensul că lucrările lui primeau cele mai mari preţuri din peisajul creatorilor români. În ultimul timp, îl întâlnim tot mai des în Clujul său, de a cărui popularitate europeană se bucură. În Franţa, o undă de mister artistic aduce cu creaţia sa pictorul Georges Mazilu, pe care nişte tineri clujeni ni-l relevă, anual, ca pe o tradiţie şamanică, la Art Safari. În Germania se află monumentalul Ingo Glass, despre care sunt foarte multe de spus, dar acum, în post-anul DADA, să amintim că este autorul monumentului DADA-ist de-a dreptul ridicat la Moineşti în 1996, când se împlinea un secol de la naşterea, acolo, a lui Tristan Tzara. DADA din oţel şi beton de 10 m înălţime şi 25 lungime, dar destul de puţin adus în atenţie în tot anul trecut, când DADA a concurat serios vizibilitatea părintelui Arsenie Boca. Tot în Germania locuieşte şi pictează Michael Lassel, unul dintre cei mai incredibili trompoeilişti din câţi am aflat. Aceşti artişti au o ştiinţă a picturii care te face să crezi că ai de-a face cu structuri reale, sculptate sau construite. Este definiţia clasică şi restrânsă pentru că, cel puţin în cazul lui Michael Lassel dorinţa jocului cu privirea este lăsată în spate, ochiului oferindu-i-se metafore, alegorii, basme, descrieri detaliate şi alte minunăţii artistice şi spirituale. Mureşan, a studiat la Bucureşti unde a şi revenit cu o expoziţie ce încă îmi defilează prin faţa ochilor neînşelaţi, cu ceva timp în urmă, după simeze şi onoruri internaţionale şi rezonante.

În aceste zile chiar, la Braşov, drept în centru, în spaţiul incredibil al Rectoratului Universităţii Transilvania, se desfăşoară o revenire acasă după foarte mulţi ani a unui pictor român stabilit în Andorra. Mulţi cred că aceasta este o poveste, şi nu o ţară, şi pentru un artist ar fi mai bine aşa, dacă ţara nu ar fi mai tare ca povestea. Mihai Bara pictează în Andorra şi expune peste tot în lume, acum şi în Braşovul natal. Avem ocazia să descoperim o creaţie de succes, puternică, decisivă, cu un mesaj răspicat, din care nu lipseşte sensibilitatea propunerii artistice. Pânzele sale de dimensiuni mari recompun, în formule estetice intempestive, dimensiuni vizuale ce devin tot atâtea declaraţii şi mesaje spirituale.