PLASAMENTE ALTERNATIVE Chinurile de piaţă ale lui Cioran

Emil Cioran este un eseist, filosof, gânditor şi scriitor, om de spirit şi profunzime. Ca mulţi alţii, s-a născut în România, şi-a început aici formarea şi a înflorit în Franţa, unde s-a şi stins din viaţă, la senectute. Emil Cioran s-a născut acum 105 ani, într-o zi de 8 aprilie, la Răşinari, în judeţul Sibiu, şi a murit în 1995, la Paris. Viaţa sa este un roman dureros de interesant, cu multă speculaţie şi reacţie, plin de un sarcasm sclipitor. Vremurilor noastre, E. M. Cioran le este foarte cunoscut pentru momentul de acum 5 ani, din preajma centenarului naşterii sale. Dar nu pentru cine ştie ce manifestări omagiale şi evocaţionale organizate, cel puţin în Franţa şi România, ci pentru licitaţia în care i s-au vândut manuscrise şi multe documente personale. Vânzarea Binoche et Giquello s-a ţinut pe 7 aprilie şi s-a numit "Autographes littéraires et artistiques du XXeme siecle". A avut 218 oferte, primele 96 despre mai mulţi, toţi celebri, restul doar despre Cioran.

Dincolo de insistenţa pe momente din biografia sa de tinereţe, prezentate sub forme la modă astăzi, licitaţia a fost o bună propagandă pentru notorietatea lui Cioran, în preziua centenarului naşterii sale. Cu preţuri de la 1,2 la 5 mii de euro erau oferite câteva manuscrise istorice ale lui Cioran. 10 mii se cereau pe primul manuscris al "Breviarului pătimaş", tradus trădător drept "Bréviaire des vaincus", adică "Breviarul învinşilor", probabil sub influenţa "Spovedaniei pentru învinşi" a lui Panait Istrati, un alt francofon şi francofil pătimaş.

Cu preţuri până în mia de euro erau oferite scrisori esenţiale pentru cunoaşterea şi înţelegerea lui Cioran. Să răsfoim niţel lotul 129, având ca exemplu o scrisoare pentru părinţi din 1934, când scriitorul se afla la Munchen. Dacă francezilor le place să accentueze abandonul limbii române în favoarea francezei, vom afla că motivul era unul practic, la care ne gândim şi noi: să înveţe bine limba în care avea să studieze şi să scrie, atunci germana. Le spunea părinţilor că se bucură că nu va vedea români în următoarele săptămâni pentru că, spune clar, din cauza românilor din preajma sa nu a progresat cum trebuie în cunoaşterea limbii. Era sceptic în privinţa ideii de a face doctoratul la Munchen, pentru că era teribil de scump, şi era convins că la întoarcerea în România doctoratul nu i-ar fi fost recunoscut. "Dacă e să fac doctoratul, atunci îl voi face în ţara mea". După care recomandă părinţilor să nu îşi facă sânge rău când va apărea cartea sa şi va fi atacat. Susţine că ar fi fost încântat dacă avea să fie atacat, dar se temea pentru părinţi, care ar fi putut fi afectaţi de cele ce aveau să urmeze, ei nefiind nişte obişnuiţi ai viesparului vieţii intelectuale de pe la noi, din acele vremuri. Apoi scrie că aşa de puţin îi pasă de opiniile de la Bucureşti, că de s-ar apuca toţi să îl scuipe şi tot nu s-ar simţi dator să răspundă.

Foarte interesante şi atrăgătoare erau actele lui Cioran, paşaportul din 1934, vreo 400 de euro, la fel, legitimaţiile de bibliotecă din Paris. Preţurile mici şi importanţa documentelor au iscat o adevărată isterie a achiziţionării ofertelor Cioran din licitaţia pariziană din 7 aprilie 2011. Brusc, oamenii au trebuit să înveţe tehnica licitării prin broker, ba şi ceva noţiuni de piaţă de artă din Occident. În timp ce unii au luat-o pe cont propriu, alţii au constituit adevărate soviete croite să îşi asigure achiziţionarea unora sau a altora dintre oferte. În acelaşi timp, un cor intens cerea intervenţia forţelor financiare ale statului român, să vină el cu banii mulţi şi să ia totul în numele nostru, cei mulţi. Majoritatea am fost convinşi că aşa va fi. Mai mult, cu o seară înaintea licitaţiei, guvernul a anunţat că a suplimentat fondurile ministerului UDMR-ist al culturii. Evident, am surâs noi superiori, pentru lotul Cioran se duce un reprezentant al ambasadei, unul deştept, şi ia totul, cu banii disponibilizaţi de stat, cam ca la "brăţările dacice". Dar nu, incredibil, nu a fost aşa. Guvernul dădea Ministerului Culturii bani să cumpere de pe piaţa occidentală nişte monede din argint şi ceva scuturi dacice din fier, care nu mai puteau aştepta şi se vroiau acasă chiar în ziua când viaţa lui Cioran era pe tarabă la Paris.

Finalul este arhicunoscut, deşi mulţi ar putea să îl fi uitat în cei 5 ani scurşi de atunci. După ce românii patrioţi s-au concurat între ei a venit unul mai ortoman care a preempţionat totul, la 406 mii de euro. Pătimaşul licitator este George Brăiloiu, tânăr om de afaceri, care a anunţat imediat că nu îşi va burduşi intimitatea cu excepţionala colecţie, ci o va dona Academiei Române. Ceea ce, spre toată onoarea şi stima, a şi făcut.

Culmea este că vânzarea din preziua centenarului Cioran trimitea în România, cu preţuri zdravene, un lot istoric care de acolo chiar provenea. Dar şi mai tare este povestea manuscriselor lui Cioran din perioada, şi mai lungă, petrecută în Franţa. Cioran avea o parteneră, Simone Boué, căreia i-a lăsat tot, în 1995. Inclusiv dorinţa ca manuscrisele sale să ajungă la Universitatea din Paris. Dar, în 1997, Simone Boué se îneacă în ocean, fără să finalizeze acest transfer. Noroc că fratele care o moşteneşte este dedicat acestei intenţii şi cheamă oamenii necesari să evalueze ce a rămas de la sora ei. Şi aceştia nu găsesc nici urmă de manuscris. Nu-i nimic, le va găsi, pe toate 37, Simone Baulez, o femeie care lucra la golirea caselor ce urmau să fie vândute după moartea locatarilor de cursă lungă. Dă la vechituri tot felul de obiecte, dar îşi păstrează o mică glastră pe care scrie numele Cioran şi prenumele Simone, al partenerei filosofului, dar şi al femeii de curăţenie. Desigur, intră pe internet şi află cine este acest Cioran şi suferă o luminare în materie de piaţă de profil. Mai ales că dibuieşte nişte manuscrise în pivniţă, pe care le scoate la lumină, inclusiv la lumina pieţei. Oficialii care aşteptau aceste manuscrise, dar nu au catadicsit să le caute prin praful subsolului lui Cioran, au reacţionat rapid şi au reuşit să blocheze vânzarea din 2005. Dar în 2008 şi, apoi, definitiv, în mai 2011, lui Simone Baulez îi dă justiţia dreptate.

Dar licitaţii Cioran avem şi aici, în România, la casa Artmark, recent deblocată după ciudata "aventură" dacă. O licitaţie ca în 2011 va avea loc peste exact 11 zile, la numita casă bucureşteană, iar oferta este foarte interesantă, demnă de orice muzeu sau altă întreprindere memorială dedicată lui Cioran. Desigur, ofertele vânzării nu provin din donaţia George Brăiloiu şi nici din descoperirile brocăntăresei, ci par a fi luate direct din casa părintească de vreo rudă apropiată, vreo cumnată în drept să facă asta. Istorică este fotografia de grup din 1912, în care îl găsim pe micul Emil Cioran şi nu oricum, ci la un concurs de copii frumoşi. Desigur, zdrobitor este mobilierul din casa natală, alături de multe obiecte ale familiei din cea mai frumoasă perioadă a vieţii chinuitului gânditor, copilăria.