PLASAMENTE ALTERNATIVE Cît ne costă orientalismul

Lumea de la est de noi a constituit mereu o atracţie exotică pentru europeni. Orientul începe la sud de Dunăre, dacă nu chiar de Carpaţi, merge prin Turcia spre ţările arabe, cele din vestul asiatic sau din nordul african, cam pe unde bîntuie acum revoluţiile schimbătoare de regimuri pietrificate. Vest-europenii numesc această zonă, aproape exclusiv musulmană, Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu, care cum a avut colonii pe acolo. Mai departe, spre Indii şi Chine este Orientul Îndepărtat şi cel Extrem, îndepărtat rău de tot.

Cînd arta şi cultura vorbesc de orientalism, este vorba de spaţiile mai apropiate, mediteraneene, arabe, palmieri, ape de smarald, deşert, călduri mari, oameni înfăşuraţi, enigmatici, exotism din plin. Pentru români, Orientul începe mai repede, în chiar estul său, în Dobrogea, pe malul Mării Negre. Cîndva, pînă aici bătea Imperiul Otoman. De fapt, el bătea şi mai departe, Dobrogea era chiar o parte a lui. Iar în sudul Dobrogei, în Cadrilater, regina Maria şi curtea ei de artişti au găsit inima Orientului, cel visat cu ochii deschişi de romanticii europeni.

În comerţul cu obiecte de artă, mai ales cu pictură, orientalismul este un subiect aparte, precis conturat şi de prestigiu. Marile case de licitaţii au şedinţe dedicate orientalismului, printre alte teme care adună ofertă şi bani. În acest an, pentru a doua oară, casa Artmark de la noi a organizat o licitaţie de orientalism, exclusiv pictură. Au fost oferite 79 de picturi şi una singură, penultima, a rămas nevîndută. S-au adunat, de sub ciocănelul de licitaţie, 692.550 de euro, estimarea maximă cumulată fiind de 600.000 de euro. Cel mai mare preţ al serii a fost de 160.000 de euro, obţinuţi de "Afizé", un nud cu spatele de Nicolae Tonitza, record şi pentru clasamentul personal al lui Tonitza. Pe coadă de sezon estival, să ne delectăm, încă pe caniculă, cu vînzările sau doar oferta de la licitaţia de orientalism ţinută de Artmark pe 19 iulie, la hotelul Vega din Mamaia, un eveniment monden în sine.

Primul intrat în joc a fost Ştefan Dimitrescu, cu o scenă de plajă, desigur, la Balcic, deşi nimic, nici lăţimea plajei şi nici goliciunea copiilor nu ne apropie de acel loc mirific. S-a vîndut cu 17,5 mii de euro, estimarea fiind cam amplă, între 15 şi 25 de mii de euro. Rămînem în zona balcico-dobrogeană cu a doua poziţie, de fapt cam pînă la a 12-a inclusiv avem numai orientalism de la Marea Neagră. Al doilea s-a vîndut Adam Bălţatu, un peisaj din Dobrogea pe care s-a obţinut 7 mii de euro, mult, dar sub estimarea minimală de 8 mii de euro pe care, să recunoaştem, oricum nu o merita. Vine apoi un Tonitza, dar nu încă cel mare. Este vorba de o guaşă pe hîrtie, aproape pătrată, cu două fete cu ochi incredibil de oblici, parcă sînt luate din scene cu Buda. Golful din spate, ca un tapet sau o "Răpire din serai", pune creaţia pe hartă: Balcic. S-a vîndut cu 13 mii de euro, maximul sperat fiind de 8 mii. Cu 16 mii de euro s-a dat o odaliscă de Iser, nume mare, tăticul şevaletului de Balcic, subiect de succes garantat. O alta, scenă plină de roşu, ridică suma la 18,5 mii şi a treia, la care doar baticul este roşu, rămîne la 14 mii de euro.

Masa plină de Tonitza, pe care o sesizam, cod portocaliu, de ceva timp, este onorată de Hagi Iusup Memet, probabil un turc din Balcic pe care artistul român l-a imortalizat, în plină mahmureală, în peniţă şi pete de acuarelă, cam inestetice. Dar, staţi, Tonitza însuşi a dat, într-un tîrziu, funcţia personajului: paznicul cimitirului din Balcic, la 1936. Merită verificat la primăria din Balcic, să nu fie vreun impostor care s-a dat mare în faţa artistului roman, altfel, dacă nu ar fi fost impresionat de această calitate, de ce să-i fi scris Tonitza funcţia? S-a vîndut cu 8 mii de euro, speranţa maximă fiind de doar 1,5 mii de euro. Cam la aceeaşi evaluare, un tuş pe calc semnat Tonitza a fost dat cu 3,5 mii de euro. Reprezintă un seminud în picioare, aşa-numita odaliscă, adică o femeie, odalîk, care la otomani putea fi şi sclavă care lucrează în haremul sultanului, supusă a soţiei dar şi nevastă pur şi simplu. O pasiune a imaginaţiei romantic-orientaliste vedea haremul ca o inflaţie de femei îmbrăcate sumar sau doar vaporos. Cu nimic mai prejo, ca valoare, şi cu 3,250 de mii de euro ca preţ, s-a vîndut o odaliscă de C. C. Constantinescu, salvat pentru memoria grăbită de supranumele Ali Baba, un pasionat de Balcic. D. Florian, căruia i se dă, mai nou, numele dezvăluit, de Doboşariu, ca frate al pictorului mai cunoscut cu acest nume, urmează cu două marine, de care s-a ţinut cu o insistenţă enervantă. Prima, plecarea pe mare, s-a dat cu 4 mii de euro, a doua, întoarcerea de pe mare, cu 5,5 mii, dar nu din cauza subiectului, liniştitor, ci a dimensiunilor, mai mari.

Marele acuarelist Gheorghe Chirovici obţine, pentru o tătăroaică ce îşi acoperă faţa, 2,6 mii de euro, maximul estimării urcînd doar pînă la 900 de euro. Tot un acuarelist, maghiarul Jeno Koszkol, obţine 1,6 mii de euro pentru o scenă din Tunis, care ne scoate din Orientul nostru. O figură de expresie de alt pictor maghiar, Bertalan Vigh, a fost estimată la cel mult 2,8 mii de euro şi s-a dat cu 8 mii.

Iser al nostru ne aduce înapoi cu o tătăroaică pe care şi-a exersat, de aceas-tă dată, galbenul şi a obţinut 6,5 mii de euro. Max Arnold intră în scenă: cap de tătăroaică cu 8,5 mii de euro. Şi vine Dărăscu, artileria grea cu experienţă de Balcic: vedere cu coasta albicioasă, calcar de argint, plecată la 20 de mii de euro, estimarea superioară.

Se ia un respiro, o sangvină uşoară, la 1,5 mii de euro, portret de Osman de Dan Ialomiţeanu, apoi o litografie cu nume straniu - Hanul Paşalâcu din Balcic - de Steriadi, vîndut modest, jenant, la 850 de euro. Mai tîrziu, un portret de bătrîn cu trăsături de evreu de la începutul secolului trecut, tot de Steriadi, a fost adjudecat cu 23 mii de euro, estimarea maximă fiind de 14 mii.

A fost prezent şi vîndut un set de patru nuduri de Samuel Mützner, dansatoare unduitoare, tehnici diverse pe suporturi tot diverse, vîndute cu 5 mii, 4,250 mii, 2,8 mii de euro şi, respectiv, 2,6 mii de euro. Să ne amintim, totuşi, de Mützner-călătorul, cel care a pictat în Venezuela, Africa de Nord dar şi Japonia şi o putem face cu o scenă din 1915, din China capitalistă, Poarta Templului Lama, dată cu numai 4,9 mii de euro. Şi astfel orientalismul se duce pînă la extrema sa, în Extremul Orient.

Revelaţia sezonului trecut a fost, cel puţin la final, Artachino, marele meşter căruia revenirea în forţă pe piaţă îi pune şi creaţia într-o nouă lumină. De excepţie este scena dobrogeană cu familie săracă de turci sau tătari şi măgăruş, cel care munceşte cot la cot cu cei care transpiră în Orient. A fost adjudecată pentru 67,5 mii de euro, o estimare corectă pentru o licitaţie în care Artachino s-a mai dat cu 7 mii, 8,5 mii, 10,5 mii.