PLASAMENTE ALTERNATIVE Deşteaptă-te, copile!

Să amintim povestea unei sculpturi de Brâncuşi descoperite în mod miraculos şi gata să se expună într-o expoziţie de renume. Era un cap de copil, mic, şi capul şi copilul, din ghips vopsit, pus pe o ureche. L-a găsit un francez anonim, un german celebru pentru expertiza pe Brâncuşi este citat ca autentificându-l, iar cei de la muzeul olandez care fac expoziţia zic că el ar costa un milion şi s-ar mai putea descoperi şi alţi Brâncuşi nemaivăzuţi. Acest optimism revelatoriu ar putea fi rodul unor prime contacte ale experţilor olandezi cu peisajul românesc al artei şi al pieţei de artă, unde brâncuşii necunoscuţi zburdă în voie, spre a noastră revelaţie. Am constatat, însă, că bietul copil adormit şi necunoscut nu este deloc singur pe lume şi are tot felul de fraţi gemeni, după asemănare şi anul naşterii.

Exact acum un an, în februarie trecut pe la început, la Sotheby's, a fost vândut "L'enfant endormi", sculptură în bronz de vreo 15 cm înălţime, un cap de copil bucălat şi zulufat înfipt într-un postament B la Brâncuşi, miniatural. De fapt, pe spate chiar scrie Brancusi şi Paris şi 1908. Din informaţii aflăm traseul clar, sau destul de clar, al piesei, cu o incertă plecare, dintr-o galerie sau din atelier, apoi vânzări succesive şi cunoscute, ultima din 1978, când a cumpărat-o vânzătorul din zilele noastre. De asemenea, ni se spune că este unul dintre cele şase exemplare turnate în timpul vieţii lui Brâncuşi. "Edition of 6 lifetime casts" este o menţiune esenţială. Lipseşte certificatul de autenticitate, iar Teja Bach este trecut doar la bibliografie. Estimarea a fost de 300-500 de mii de lire sterline, pentru că am uitat să spunem că vânzarea s-a produs chiar la sediul londonez al celebrei case de licitaţii de artă, iar preţul de adjudecare a fost de 668,5 mii de lire britanice.

Un alt copil doarme, la cap, chiar la Detroit Art Institute, vecin de nordicitate americană cu institutul din Chicago, cel care trimite piese foarte grele la expoziţia din Rotterdam. "Sleeping child" nu are postament de piatră, este doar un bronz, dar mai bogat în detalii ca piesa vândută la Londra, la Sotheby's.

În America se află şi muzeul Kreeger, o frumoasă poveste de pasiune pentru artă a unei familii înstărite, care şi-a transformat colecţia în muzeu public, chiar la Washigton D.C. Într-o fotografie din 1978 a soţilor Carmen şi David Kreeger se văd, în spate, un Renoir şi un Sisley, pe pereţi, şi pe un bufet, un dulăpior tip credenza, trei sculpturi, trei capete, unul drept şi două pe o parte, toate trei pe postamente de marmură neagră lucitoare. Capul erect este un portret clasic, al doilea, strict culcat pe ureche, este o muză de Brâncuşi, uşor de recunoscut, iar al treilea este familiar cititorilor noştri, este capul nostru de copil adormit, "Head of a Sleeping Child", după numele lui de catalog. Tot acolo scrie că este unul dintre cele şase capete similare turnate în bronz. În colecţia muzeului nu mai găsim nici capul clasic şi anonim şi nici ceea ce am numit noi muza, astfel că din sculpturile cu care s-au fotografiat colecţionarii a mai rămas doar puştiul somnoros. În colecţia Kreeger găsim, însă, două sculpturi de Constantin Antonovici, cel care a trăit toată viaţa privind la petecul de hârtie pe care Brâncuşi îi scrisese aprecieri. Evident, postamentele destul de neinspirate pentru sculpturile din poza familiei Kreeger nu sunt puse de Brâncuşi, altfel maniac al postamentului, şi nu vom păcătui prea grav de-l vom bănui pe Antonovici ca fiind autorul lor.

După periplul american ne întoarcem în Olanda, în Oterlo, o localitate mult mai puţin cunoscută sau, mai exact, cvasi-necunoscută. Aici se află muzeul Kröller-Müller, tot o poveste de pasiune mistuitoare pentru artă, a unei femei, Helene Kröller-Müller, care a pornit la drum cu Van Gogh, fiind unul dintre timpuriii săi colecţionari, şi continuând cu piese de excepţie, inclusiv una dintre cele mai mari grădini de sculpturi din Europa. Nu în grădină, ci în interior, la adăpost, doarme un cap de bronz de copil. Detaliile sunt aceleaşi, anul 1908 apare în clar, şi este cel mai asemănător cu piesa "necunoscută", descoperită de francez şi exponabilă la Rotterdam.

Am descoperit patru capete certe din cele şase garantate, nu excludem posibilitatea ca ele să mai fie şi în alte zone, semipublice, sau în posesiuni private. Sculptura de la Detroit provine de la Brummer Gallery care este menţionată, alături de atelierul lui Brâncuşi, ca posibilă sursă a variantei vândute la Sotheby's. Brummer este un nume legendar, aparţine unui maghiar, Joseph, care, împreună cu fratele lui, Imre, a deschis, în 1906, o galerie la Paris, pe Boulevard Raspail. Când vine războiul, închide şi pleacă la New York unde, singur, redeschide Brummer Gallery, după unii în 1921, după alţii chiar în 1914. Cum capul de copil dormind este unanim plasat în 1908, ar trebui pusă întrebarea de unde a fost el cumpărat. Cum Brummer-ul parizian a funcţionat din 1906, este puţin probabil să vină de acolo, deci mai degrabă ar fi cel din New York. Acum ar trebui să ne amintim că un cap de copil adormit are şi Centre Pompidou, doar că acesta este din marmură. S-a născut tot în 1908 şi vine direct din inventarul atelierului donat de sculptor statului francez. Are tot 15 cm, fiind lipsit de postament. În atelier era pus pe o placă de ghips, lângă "Marea piramidă".

După această trecere în revistă a bronzurilor şi a marmurei, toate în starea de copil dormind, să ne amintim, totuşi, că discuţia a plecat de la descoperirea, incredibilă şi inocentă, a încă unui cap de copil dormind pe o ureche, dar din ghips vopsit, în culori de patină, că patinat nu spune nici muzeul ce îl expune. Şi dacă specialiştii lor nu vin cu niciun argument în favoarea piesei, lăsând-o pradă credinţei nestrămutate, aduc tot eu în discuţie o fotografie de la MoMA, celebrul muzeu din New York, intitulată indecent de explicit "Head of a Sleeping Child [colored plaster], Newborn II. c. 1920". Iar în poză exact asta se află, "Cap de copil adormit", din ghips colorat, şi "Nou-născutul II", din marmură. Dacă nu spuneau ei, nici nu am fi zis că ghipsul este colorat, este departe de tonurile închise ale celui ce iese în lume la Rotterdam. De fapt, nimic din cele de până aici nu deranjează la poza de la MoMA ca CV-ul lui Brâncuşi: Constantin Brancusi (French, born Romania, 1876-1957). Pentru Sotheby's, Brâncuşi este French, Romanian, la Detroit este Romanian şi atât, Kreeger nu se pronunţă, lasă detaliile să vorbească şi ne spune tot Hobita, Gorj, Romania, 1876 - Paris, France, 1957, cel mai tare în detalii este Centre Pompidou, care onorează întregul său atelier şi bogata donaţie a sculptorului român. Şi aşa am încercat să fac şi eu, la 138 de ani de la naşterea marelui sculpstor, nu doar punându-mi picioarele pe urmele lui la Craiova, Bucureşti sau Paris, ci punându-mi mereu întrebarea dacă mâinile lui au atins, totuşi, ceea ce îi este atribuit şi vândut, din această cauză, cu preţuri mari.