PLASAMENTE ALTERNATIVE Flori, fete, fiţe şi femei

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 6 martie 2015

Cela Neamţu, în faţa ferestrelor din fir de lână

Cela Neamţu, în faţa ferestrelor din fir de lână

Aglomeraţie de simboluri şi sentimente, la începutul primăverii calendaristice. Femeia este cea mai invocată, inclusiv de Dragobete şi Valentin, februariştii, primul gând care ne vine în cap fiind să facem cadouri femeilor. Specificul fiecăreia dintre aceste zile în care ne justificăm oficial ritualurile de împerechere, atât cât mai există, se estompează treptat. Pernuţe în formă de inimioare cu mânuţe, ca reclamele la medicamente, se pot oferi oricând, din 14 februarie până în 8 martie, cam cât ţine această lună a cadourilor de primăvară. Un supermarket mărturiseşte că reducerile din weekendul de 8 martie sunt aduse de mărţişor. Iar 8 Martie se scrie deja 8 martie, ziua femeii fiind, de fapt, când vrea ea. Şi de câteva ori pe zi.

8 martie este, oficial şi istoric, ziua internaţională a femeii. Alegerea acestei zile nu are legătură cu dragobeţii sau cu reclamarea de cadouri scumpe atent selectate, ci cu elementarele drepturi de funcţionare a femeilor în societate. În 1908, într-o zi de 8 martie, mii de americance, se pare că vreo 15 mii, au manifestat la New York pentru o serie de drepturi în care nu găsim dreptul la cadouri sau de întreţinere, ci de muncă, plată egală şi vot. America acelor vremuri era departe de imaginea de elegantă apărătoare a drepturilor omului de azi, atunci proprietarul uzinelor avea drepturi absolute, inclusiv de a plăti armate private care să lupte cu eventualii opozanţi, grevişti sau sindicalişti. Iar femeile, care munceau din greu să aibă măcar de mâncare, cu puzderie de copii şi soţ mort de tânăr, în vreun accident de muncă, au avut curajul să facă acest pas spre cucerirea drepturilor de membre ale societăţii egale cu toţi egalii. Straşnice femei!

Desigur, nu generalizăm, tocmai pentru a putea sublinia şi nişte aspecte din starea actuală a femeii române. Pe de o parte, este această incredibilă resurecţie a actelor de sălbăticie împotriva femeii, pe de alta, este degradarea teribilă a respectului de sine din partea multor femei. Extremismele se înmulţesc, astfel că zilnic aflăm de acte de revendicare masculină a dreptului de moarte sau supuşenie totală asupra femeii intrate în raza de interes şi acţiune a stăpânului absolut. Orice ratat precoce, care crede că izvorul existenţei este mica ciupeală de la părinţi, ştie că are dreptul absolut la o femeie, eventual minoră, ca şi el, drept exercitat pe viaţă şi chiar de viaţă. Orice abatere de la această regulă se sancţionează cu strangularea în parcuri publice, hăcuirea în faţa blocului, pe trecerea de pietoni sau în locuinţa victimei. Sunt exagerări, desigur, fapte singulare sau crime ordinare, dar ar trebui clar să vedem mai bine ce este cu această degradare a drepturilor femeii, care merge în straturi profunde ale societăţii. Asistăm, fără îndoială, la supravieţuirea, întărirea şi generalizarea unor principii sociale atavice, printre care dreptul absolut al bărbatului asupra femeii, alături de educaţia de supuşenie şi dependenţă totală de bărbatul-stăpân. În acelaşi timp, am putea crede, bazându-ne pe statistici, că românca se naşte dansatoare în cluburi străine, publice, dar de care nu a auzit nimeni, sau soţie pe care "magnaţii" sicilieni o aşteaptă de o viaţă. Nu putem fi atât de naivi încât să credem, în aşa de mare procentaj, că slujbele decente oferite unor fete singure pe lume pe plaiuri îndepărtate s-ar baza doar pe calităţile excepţionale pe care ele le-ar deţine, deşi, în afara proprietăţii de sex, nu prea au nimic, nici măcar alfabetizare. După 25 de ani, măcar surpriza de a ajunge direct pe trotuarul de prostituată, din prima seară petrecută în afara satului natal, nu ar trebui să mai fie aşa de mare. Este internetul, este facebookul, mai sunt şi vecinele care au păţit-o. Dar poate nu este aşa de mare deziluzia şi naivitatea, de vreme ce multe femei sunt dispuse să renunţe imediat la tot, la demnitate, soţ, copii, pentru o iluzorie stare materială mai bună, alături de patronul care îşi opreşte privirea asupra ei ca asupra unei sclave mai răsărite. Sau mai disponibile.

Din păcate, toate acestea se întâmplă cu predilecţie în rândul unor generaţii care s-au format cu ora de religie în orar. Este normal, este populaţia cea mai activă, care avea 7 ani în 1990 sau are 17 ani acum, precum criminalul puber din Copou. Am citit programa de învăţământ şi, într-adevăr, acolo nu scrie nici să nu omori oameni şi nici măcar femei, nu scrie să nu laşi totul ca să dansezi goală la bară, cel puţin după cum sună oferta oficială de job, că de prostituţie nu scrie nimic. În caietele neautorizate după care se predă religia prin şcolile noastre se spune că ne electrocutează fulgerul divin dacă dormim duminică dimineaţa, dar nu că bărbatul nu ar avea dreptul să îşi omoare femeia. Scrie clar că odraslele nu au voie să îşi abandoneze părinţii, dar invers nu este interzis explicit. Femeia se însoţeşte cu bărbatul său prin cununie la biserică, dar eternul amorez italian cu ochii daţi peste capul plin de gel este caz clasic şi solid de derogare instantanee de la tradiţia străbună, pe sarmalele turceşti şi palinca ungurească clădită.

Să părăsim niţel acest peisaj lipsit de culoare şi viitor şi să discutăm despre subiectul nostru adus la ziua femeii. Aparent ar fi vorba despre femeie şi artă, de fapt ne referim la cadourile de artă pentru femei. Cum nu este spaţiu, nici măcar virtual, pentru a discuta despre femei şi bijuterii, trecem direct la picturile cumpărate în aceste zile de sărbătoare feminino-primăvaratică. Alis organizează o licitaţie chiar pe 8 martie, iar Goldart a doua zi, pe 9, fiecare respectându-şi de fapt ziua săptămânii în care îşi ţine şedinţele. În materie de flori, Alis oferă compoziţii pe această temă de Biju (nicio legătură cu cuvântul francez pentru bijuterie), lalele albe şi roşii la 2,4 mii de lei buchetul, cu glastră cu tot. Lalelele lui Artachino sunt mai scumpe şi mai detaliate, fac 3,5 mii numai din pornire. Mai avem o cană cu flori în culori electrice de Vânătoru, la 6 mii, iar, mai ieftin, un braţ de "flori albastre şi albe", evident culorile Ştiinţei din Bănie, pictură de Dan Băjenaru la 1,8 mii de lei. La 3 mii de lei avem şi gura leului, adică floarea cu acest nume pictată de Eugen Gâscă, iar la 1,8 mii, garoafe de Hrandt Avachian. Singurele flori din licitaţia Alis de 8 martie pictate de o femeie, Maria Ciurdea - Steurer, lucrare cu pedigree de monografie serioasă a întregii familii de artişti, aşteaptă doar 800 de lei.

Goldartul ne oferă, luni, mai multe flori în viziune feminină, acuarelă extraordinară de Maria Chioibaş, la numai 170-200 de euro, sau lotus de Brânduşa Bontea la 450-500 de euro. Bărbaţii cu flori sunt roşii la M. H. Georgescu, la 750-900 de euro, sau albastre de PIC, la 300-400 de euro. Îi reîntîlnim pe Biju, cu 5-6 sute de euro, şi pe Vânătoru, 1,5-2 mii de euro.

La mulţi ani, tuturor!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Problema este de educatie atat in familie cat si in scoala Parintii sunt stresati cu tot felul de situatii in care sunt pusi si n-au timp de educatia odraslelor(carora le-a intrat si democratia prost inteleasa in cap) ,iar scoala pe langa educatori in majoritate de slaba valoare,este si subfinantata de stat(cu toate consecintele)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb