PLASAMENTE ALTERNATIVE Impresionism şi umanism

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 28 septembrie 2012

Basilica san Marco. Corneliu Drăgan Târgovişte.

Basilica san Marco. Corneliu Drăgan Târgovişte.

În principiu, se poate spune, vorbind despre licitaţia de impresionism de la Artmark de marţi, că s-a mai vândut un muzeu: lucrări multe, mai mult de o sută şi jumătate, bune şi foarte bune, cu o linie tematică destul de coerentă.

Un Dărăscu luminos, cu identificarea de Balcic în orizont, în colţul din stânga, a plecat cu 12 mii de euro, doi copaci, unul semnat S. Mutzner şi altul de Kimon Loghi, au fost daţi cu 4 şi, res-pectiv, 1,5 mii de euro. Un han în cârje de Myna Beck Weber, artistă enigmatică precum subiectul său, cu întârziere apărută în licitaţiile din România, a plecat pentru 2,4 mii de euro, mai mult decât cele 1,9 mii obţinute de o incredibilă "După-amiază la Balcic", făcută de Paul Miracovici în guaşă şi lumină de argint. Un colţ de Bucureşti, cu o inedită prezenţă a unei reclame murale drept în ochi, ceea ce solidifică esenţial atmosfera, poartă semnătura lui Iser şi s-a dat cu 8,5 mii de euro, ceea ce este un preţ rezonabil pentru aşa ceva, fiind şi o pictură destul de mare, ca dimensiuni.

Au apărut în această delicată şi sensibilă licitaţie numele mari, arhicunoscute, cu rezonanţă, dar şi cele care se relevă mai mult cunos-cătorilor şi finilor degustători de artă, care nu caută argumente şi expertiză la rubricile mondene.

Tonitza tinde tot mai mult să ia faţa şi faima celui mai tare Nicolae al momentului, nu Ceauşescu, desigur, ci Grigorescu. "Rachiş Ali", supranumită "Micuţa tătăroaică", un profil cu ochi migdalaţi şi botic în inimioară, desigur, privit din faţă, un ulei pe carton de dimensiuni mai degrabă mici, a plecat la 48 de mii de euro. O pictură cu un traseu clar evidenţiat, bogat şi prestigios, reprezentând un îngeraş ce ne priveşte cu ochişori-i rotunzi dintre pufoşenii albe, numită cu multă imaginaţie "Fetiţă în alb", a fost vândută cu 67,5 de mii de euro, estimarea maximă putând admite chiar şi 120 de mii. Un peisaj incomplet, în sensul că reprezintă un studiu, şi plat, pentru că este un peisaj din câmpie, a plecat şi el pentru 10 mii de euro. Desigur, cel mai mare preţ, al întâlnirii şi pentru Tonitza din această întâlnire, a fost de 140 de mii de euro. A fost reuşit de un nud cu spatele, planturos şi luminos, pe un colţ de pat, uşor tensionat, dar nu contorsionat.

A fost şi Grigorescu, fără îndoială, şi nu numai Lucian, splendid, între 3,250 şi 13 mii de euro adjudecare, ci chiar Nicolae. Un peisaj de toamnă cu copac singular, mai mult ramă, dar şi picturica arată bine, s-a dat cu 30 de mii de euro. Un Grigorescu doar 30 de mii? Puţin, doamnă, puţin, altădată era mai scump.

Inedită şi interesantă este "Ciobăniţa" lui Grigorescu, fine trăsături feminine într-un travesti de vodevil, şi multă meserie în tot, în fiecare tuşă, ca să nu mai vorbim de construcţie, piesă de studiu pentru specialişti şi studenţi. Pictura, evaluată într-un interval larg, de 50-100 de mii, a fost vândută cu 60 de mii de euro.

A fost multă artă ardelenească, şi maghiară şi românească, la licitaţia Artmark de impresionism. Se ridică, cu ajutorul fenomenului clujean Quadro, un colţ de umbră de pe această mare artă greu, incomplet, ba chiar confuz receptată la Bucureşti. Nu ar fi nicio problemă, ştiu ardelenii cum să-şi admire până la autoextaziere propriile calităţi, până la urmă este un câştig pentru cei care se interesează de arta din spaţiul nostru, un sine qua non pentru cei care se respectă. Şi, atenţie, pentru cei care trec de la fiţe la colecţionarea de artă poate fi un subiect de bonton, sau cum se spune în engleză, de fitze. Nu toată lumea a auzit de un Oskar Nagy, pictor vest-transylvan, şi nu star pop-rock. O delicioasă cromatic scenă cu propriul atelier s-a vândut la licitaţia Artmark cu 2,8 mii de euro, una dintre destul de rarele situaţii când preţul nu a rămas între limitele estimării afişate şi s-a dus peste limita de sus, ceea ce uneori, având în vedere că se porneşte de sub limita inferioară, determină chiar o dublare a preţului. Din păcate, pictura acestui pictor de toată aprecierea nu atinge preţuri remarcabile. La un anumit comerciant de peste mări şi ţări apare un lot semnificativ de lucrări de mare picturalitate ale lui Oszkar Nagy, măsurate în inch, rulate în tuburi speciale. Este şi o scenă de atelier cu geamul mare care dă lumină printre pătrăţele şi care apare în stânga, de această dată.

Apariţia lui Aurel Popp, cu piese de muzeu, este un câştig net al vânzării, dar nici pe departe financiar. O cetate de Deva pe inconfundabila colină a plecat pentru 950 de euro, probabil la indicaţiile precise, inginereşti, ardeleneşti, de a nu atinge mia. În schimb, o scenă teribilă cu tauri furioşi şi oameni care încearcă să îi despartă, vii sau morţi, nu a găsit persoana care să dea ceva mai puţin de 8 mii de euro, cât era aprecierea minimă, sub care, regulamentar, ni se promite că se va plasa pornirea. Este o pictură amplă şi fantastic de tumultuoasă pe care, probabil, am vizionat-o şi la expoziţia Aurel Popp organizată de Ruxandra Garofeanu la Primăria Sectorului O. Nu zero ci O, de la Onţanu. Sau poate că nu a fost, provenienţa fiindu-i, conform dezvăluirii oficiale, din Germania.

Deşi i se promitea multă suferinţă din cauza suprapunerii perfecte cu licitaţia de impresionism de la Artmark, tradiţionala vânzare Alis de marţea asta nu a fost lipsită, până la urmă, de cifre semnificative. Ultima ofertă, vedeta, conform obiceiului, a fost şi mare vânzare şi a însemnat vreo 120 de mii de euro, în lei de la Alis, 560 de mii. Uriaşa sumă a fost plătită, dacă nu este o cumpărare gen privatizările "a la DDD", pentru "Copiii mujicilor în casa boierului" de Nikolai Petrovici Bogdanov - Bielsky, care semnează, dreapta jos cu negru, N.Bogdanov - Bielskii.

Când credeam că nu mai este loc de nimic în programul de ieri seară, când aveam nu mai puţin de trei vernisaje esenţiale la aceeaşi oră 18, iată că au mai apărut şi altele. Ba chiar şi o licitaţie. S-au propus Vasile Grigore, mult şi bun, la fel Catul Bogdan, un Anton Chladek vechi, din preistoria picturii româ-neşti, Iosif Steurer, Arthur şi Paul Verona, Viorel Mărginean, Spiru Vergulescu, Negreni, Biju, Şerban Rusu Arbore, Bogdan Pietriş, bădia Ion Grigore, Traian Brădean, Mihail Gavril, Drăguşin, Danilişin, Magdalena Rădulescu, la numai 2 mii de euro. De fapt, preţurile acceptabil spre mici au fost una din trăsăturile acestei licitaţii cu mai multe nume mari decât cele pe care le-am amintit. În acest caz, trebuie amintiţi artiştii, dar mai ales donatorii operelor lor puse în vânzare, pentru că este vorba de o licitaţie umanitară, în scopul unor acţiuni mai mult decât generoase pentru ostoirea chinului copiilor în ţara în care s-au născut, România pe care noi, adulţii potenţi, o gestionăm în acest hal. "Copii în dificultate" se numeşte organizatorul şi este şi parola cu care aflăm oferta acestei licitaţii demne de toată lauda, care nu a beneficiat de lumina atenţiei generoşilor cumpărători, dar continuă până la 1 octombrie. Adică în acest weekend.

În acelaşi weekend, mâine mai exact, la Casinoul din Sinaia, cel mare şi centenar, se vernisează "BUTESCU", expoziţia pictorului cu acelaşi nume şi cu Vitalie ca prenume. Îl cunoaştem după Balcic, dar şi după "Bucureşti, mon amour", şi măgăruşi şi demoazele şi multe altele, picturi adevărate. Iar miercuri, când Butescu face 40 de ani - La mulţi ani! - deschide expunere de acuarelă la Bucureşti, la ANA, pe Pangrati, amicul său şi al nostru, Corneliu Drăgan-Târgovişte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb