PLASAMENTE ALTERNATIVE Înscrisuri de preţ

O societate civilizată apreciază, inclusiv pecuniar, înscrisurile şi scrisorile celebrităţilor ei, fie ele de meserie scriitor sau cu totul altceva, inclusiv dintre cele cu probleme în ale scrisului. În linii mari, este vorba de manuscrise realizate cu diferite ocazii sau de autografe şi dedicaţii. Manuscrisul unui volum este esenţial pentru a-l înţelege pe autor în profunzime, poate şi pentru a-l cunoaşte. De când a apărut maşina de scris, manuscrisul a luat forma unui teanc de coli înscrise mecanic, dar pline de corecturi şi adăugiri de mână. Francezii au un nume pentru acest material, este tapuscrit, melanj din verbul taper, a bate la maşină, şi manuscris. Dacă românizarea în tapuscript sau tapuscris este forţată, bătuscrisul nu este nici el mai breaz. Atunci rămânem la varianta dactylo. Un lucru este cert, de când cu posibilităţile tehnice de astăzi, nu se mai nasc manuscrise şi nici texte dactilografiate. Totul se face pe programe de calculator care, deja, scriu singure cărţile, ba chiar şi tezele de doctorat. Mai mici, dar tot manuscris, sunt scrisorile, crâmpeie de actualitate fierbinte, care ocupă un loc aparte în explicarea istoriei şi devenirii umanităţii. Din aceste mici petece de hârtie ni se relevă oameni şi vremuri cu totul altfel decât ne aşteptam. Scrisorile sunt mai sincere decât jurnalele, volumele de amintiri sau chiar rapoartele Securităţii. În scrisori, autorul spune ce vrea, fără perdea, cu oarecare disperare, dar şi cu curajul de a nu se afla în faţa interlocutorului. Cu totul altul este tonul în mesajele deschise, vederi mai ales. Putem vorbi chiar de un mod aparte, sec şi scorţos, în aceste trimiteri poştale care au două valori, câte una pentru fiecare faţă. Pe de o parte, este valoarea ilustraţiei, pe de alta, este textul manuscris şi timbrele sau ştampilele care au mişcat cartea poştală ilustrată prin lume şi prin timp. Scrisorile şi vederile sunt în mod grav pe cale de dispariţie, utilizatorii de mobile sau de deja obsoletul e-mail uitând chiar de existenţa acestui mod de comunicare şi informare. Astfel de lucruri se constituie în frumoase obiecte de colecţie şi de comerţ.

Artmark a ţinut, recent, o licitaţie a hârtiilor rare, printre care găsim şi manuscrise şi autografe. Trei loturi de manuscrise ale lui Nicolae Iorga s-au vândut cu 125, 175 şi, respectiv, 200 de euro. Ceea ce, să recunoaştem, este foarte puţin, fiind vorba de marele nostru istoric şi om politic, o personalitate complexă, o adevărată instituţie a istoriei românilor, care a fost ucis de legionari, în 1940. Mai mult decât aceste manuscrise, adică 300 de euro, a primit un autograf, cam lung, al originalului poet Alexandru Macedonski, aşternut pe volumul său de poezii, din 1912.

Cu câte 120 de euro s-au dat două manuscrise din colecţia lui Saşa Pană, care ne trimit direct în lumea avangardei artistice, unde se vorbea curent româneşte. Unul se numeşte "Tăcerea dezlănţuită" şi este semnat Geo Bogza, altul este un "Discurs pentru comemorarea câinelui Serafina", de Ilarie Voronca. Dar Ilarie Voronca avem şi la Paris, locul unde a murit, la numai 43 de ani, şi îşi doarme somnul de veci, fără prea multă odihnă nici acolo. La licitaţia de avangardă şi suprarealism, artă şi literatură din secolul XX, ţinută de celebrii Binoche et Giquello din Oraşul-lumină, a fost vândut, cu 1.237 de euro, preţ final, un volum de artă de Ilarie Voronca, postum, desigur, numit "PoPme pour glorifier les pieds". Dacă la Artmark se scrie, în catalog, "câne" în loc de "câine", cum bine apare pe manuscrisul lui Voronca, la Paris se înmulţesc picioarele, pentru că pe coperta din poză scrie doar "le pied", un singur astfel de membru făcând obiectul scrierilor avangardistului român. Cartea a apărut în 1971, în numai 59 de exemplare ilustrate cu 17 gravuri de Madeleine Follain- DinPs, fiica artistului Maurice Denis şi soţia poetului Jean Follain. Este vorba de primul exemplar, semnat de artistă, la care se adaugă un manuscris de Ilarie Voronca. Cu două loturi mai devreme se vânduse, cu 742 de euro, un exemplar total lipsit de pretenţii din ediţia originară a volumului "Le poids du monde" de Tristan Tzara, celebrul nostru părinte al Dadaismului. Pe prima pagină străluceşte un autograf cu inima străpunsă de săgeată adresat lui Man Ray despre care putem spune că i-a relevat lui Brâncuşi minunea fotografiei. Rămăseseră nevândute, însă, un volum Tzara ilustrat de Jean Arp, evaluat la 5-600 de euro, şi un altul, ilustrat de Matisse, dar cu dedicaţie pentru Max Ernst, apreciat la cel puţin 2 mii de euro. 6-800 de euro se spera că se vor lua pe ediţia germană din 1960 a volumului lui Jacques Herold "Maltraite de peinture", care a rămas, însă, nevândut.

La aceeaşi licitaţie Binoche et Giquello, Victor Brauner a avut mai mult succes. Cu fix 953 de euro s-a dat o scrisoare autografă a lui Victor Brauner, adresată lui Christian Zervos, însoţită de o fotografie originală din 1947, în care îi recunoaştem pe Victor Brauner şi soţia sa, pe Jacques Herold şi Gregoire Michonze, cel născut la Chişinău, acum 115 ani. Emoţionant este faptul că şi în scrisoare, Victor Brauner aminteşte de Jacques Herold. Tocmai se vânduse, cu 826 de euro, o invitaţie pentru o expoziţie cu un desen şi text de Brauner. De asemenea, cu 619 euro se dăduse un lot format din 4 cataloage şi 2 fotografii originale care reprezintă două picturi ale lui Victor Brauner.

Până acum am vorbit de licitaţia de avangardism şi suprarealism, dar Binoche et Giquello a organizat, în februarie, şi o licitaţie de manuscrise. Acolo, un manuscris Tzara s-a dat cu fix 699 de euro. "Poetul şi scriitorul român", după cum scrie chiar celebra casă pariziană de licitaţii de artă, îi scrie lui Philippe Soupault pentru a-i recomanda un poet maghiar, Tibor Dery. Licitaţia de manuscrise a avut şi două piese de excepţie, pentru români. O bagatelă de 762 de euro a fost licitată pentru un lot de nu mai puţin de 15 scrisori, un manuscris semnat, un poem autograf şi 7 cărţi de vizită, plus plicurile, toate ale Annei de Noailles. "Jolie correspondance litteraire et amicale", scriu francezii în catalog despre acest capitol din istoria românilor.

Şi a mai fost un lot de 12 documente ce au aparţinut lui George Enescu şi au fost vândute cu 1016 euro. Sunt partituri, dar şi texte diverse, inclusiv unul din 1952 în care marele Enescu scrie, în franceză: "Am venit la Paris în ianuarie 1895. Sunt născut în 1888. De atunci, am iubit Parisul ca pe a doua mea patrie. Punctele culminante ale vieţii mele artistice sunt "Poema română", simfonia mea în mi b major, şi "Èdipe", opera mea de la Paris, din 13 martie 1936."

Doar o mie de euro! Aş fi vrut şi eu, trebuie să fi vrut şi noi!