PLASAMENTE ALTERNATIVE Medic român asistă naşterea impresionismului

Pentru azi, noi am învăţat că acel curent artistic, eminamente pictoricesc, deşi s-au semnalat scame şi prin muzică şi literatură, numit Impresionism îşi trage numele de la o pictură numită chiar aşa, "Impression, Soleil Levant", pictată de marele Claude Monet în 1872. Până aici, e foarte bine, aveţi un 10, chiar azi, pe 10 a 10-a.

Claude Monet nu fusese refuzat la Salonul din 1866, dinaintea Războiului franco-prusac din 1870, primul din istoria sângeroasă a prieteniei franco-germane. Dar Monet este prezent, alături de refuzaţi, la Salonul independenţilor din 1874. "Ce avem noi aicea?" întreabă, cu o voce departe de cea a inegalabilului Dem Rădulescu, unul dintre organizatori. "Mettez, Impression: Soleil levant", adică "Bagă şi mata, Impresie: Soare răsărind", răspunde Monet, în limba sa natală, uşor derutat de necesitatea de a boteza o lucrare pe care nu se baza esenţial. De fapt, clipa de geniu ce modelează eternitatea a venit de la un jurnalist, un cronicar de artă, precum unii dintre noi. În ediţia de a doua zi a acidului ziar Charivari cronica plastică apare deasupra semnăturii lui Louis Leroy şi sub titlul "Exposition des Impressionnistes", care şi în româneşte înseamnă acelaşi lucru, "Expoziţia Impresioniştilor". Unde impresionişti erau cei care pictau ca în lucrarea cu respectivul titlu al lui Claude Monet, în culori neaşteptat de calde, fără prea multe fiţe, direct, scurt, tuşă impulsivă, secole de morgă de atelier rigid care îşi pierd efectul castrator şi îi lasă pe pictori să alerge prin lumina ploii de culori, cu şevaletul în braţe şi pensula la ureche.

Deşi nu are dimensiuni sau alte trăsături fizice capabile să impresioneze fiinţa minusculă ce suntem, pictura "Impression, soleil levant" de Claude Monet îţi bagă vibraţii până în cea mai ascunsă celulă. Simţi că pluteşti şi simţi nevoia să îţi lipeşti retina de fiecare dintre genialele tuşe din care meşterul a construit minunea. Dacă îşi propunea să facă o lucrare emblematică, pusă să ilustreze clar şi fără echivoc ce vor tinerii pictori francezi de la viaţa şi creaţia lor, tot nu ieşea atât de perfectă. Ai senzaţia că toate zbaterile impresionismului care aveau să vină sunt de fapt adunate aici, în această pictură genială în fiecare fibră. Când, de fapt, ea este începutul.

În timp ce termenul de impresionism se răspândea ca Ebola şi făcea carieră ca Eba, pictura a rămas alături de lumina rampei. Chiar de la artist şi chiar în 1874 o cumpără, cu fix 800 franci, colecţionarul Ernest Hoschedé, soţul amantei şi viitoarei soţii a lui Monet, Alice Hoschedé, ba chiar cuscru cu acesta pentru că fiica sa, cu certitudine, Blanche, s-a măritat cu primul copil al pictorului, Jean Monet. Atenţie, faimosul liceu din Bucureşti este cu doi n, Monnet, deci e vorba de altcineva. Patru ani mai târziu, uitata pictura pleacă, pentru doar 210 franci, la medicul Georges de Bellio. Acesta o lasă moştenire fiicei sale, Victorine Donop de Monchy, care o donează, cu acte din 23 mai 1940, în condiţii de greu război, micului dar fantasticului muzeu Marmottan din Paris. În 1966, Michel Monet, unul dintre copiii celebrului pictor, donează şi el piese importante, astfel că Muzeul Marmottan a ajuns să deţină cel mai tare fond Monet din lume. Unul dintre portretele lui Georges de Bellio, rudă şi cu cimitirul din Bucureşti, dar şi cu conacul din Urlaţi, prezentat cu mândrie de muzeul parizian, este cel realizat de Nicolae Grigoresco,

Doctorul Georges de Bellio s-a născut în 1828, la Bucureşti, şi s-a instalat la Paris în 1851. Este semnalat destul de repede la licitaţiile de artă şi în preajma pictorilor pe care îi tratează homeopat. Renoir îşi aminteşte că impresioniştii la început drum, de câte ori aveau nevoie, şi, slavă Domnului, aveau! îl căutau pe românul aromân George Bellu la Café Riche, unde lua prânzul, şi acesta cumpăra imediat, uneori şi fără să vadă. Cumpăra şi picturi ce nu fuseseră realizate încă iar joia oferea "dineuri impresioniste", unde se întâlneau chiar şi cei mai ciudaţi artişti ai vremii. Este unul dintre puţinii primi colecţionari de impresionism şi impresionişti. Vânzarea Hoschedé îl apropie iremediabil de Monet, parizianul român cumpărând atunci ceea ce avea să devină legenda "Impression, soleil levant".

De când a ieşit pe uşa colecţionarului şi până în 1965, când avea să se nască, fără vreo legătură vizibilă cu alte evenimente mai puţin importante, chiar povestitorul din aceste rânduri, emblematica pictură apărea în registre cu numele "Impression, soleil couchant". Altfel spus, soarele nu se ridica, ci se culca, nu răsărea, ci apunea.

Este greşit spus că "Impression, soleil couchant" este certificatul de naştere al impresionismului. Această pictură este naşterea însăşi a curentului ce a aruncat arta în contemporaneitate, iar un medic român a asistat la această naştere. În zilele noastre, ştiinţa modernă şi obsesia umană ne permit să aflăm exact locul şi momentul în care emblematica pictură a fost realizată. Iar fila de calendar este 13 noiembrie 1872, iar ora exactă a fost stabilită la 7 şi 35 de minute. De ar fi fost doar anul stabilit pe vecie şi tot ar fi fost bine. Chiar dacă Monet însuşi a scris 72 după semnătură, în stânga, jos, s-a găsit mai deştept Daniel Wildenstein să o plaseze în 1873. Wildenstein, şi nu Wildstein, cum scrie chiar Marmottan, este cel mai bogat om din istoria comerţului cu artă, dar şi autorul catalogului raisonné în cinci volume, apărut în alb şi negru, în 1974, şi care se dă acum cu 10 mii de dolari, pentru că avea un tiraj mic, fiind destinat muzeelor şi specialiştilor. Wildenstein a plasat naşterea picturii născătoare de curent artistic în 1873, că atunci a dibuit el o sesiune certă de peisaj a lui Monet la Le Havre, portul cu siguranţă pus pe pânză, la vreme de soare plimbător.

Americanul Donald Olson a adunat tot ce ştia şi se ştia şi a dat această sentinţă scurtă. Pictorul a stat la Hotel d'Amirauté din Le Havre, la numărul 45, pe Grand Quai. Din balconul apartamentului său de trei camere vedea spre sud-est, spre un alt chei, exact ca în imagine. Şi-a pus astrofizica la lucru, cu ceva date meteo de acum 132 de ani, şi a ajuns la ziua şi ora respectivă. Desigur, ar trebui să credem că pictorul nu a ieşit din linia realităţii, punând soarele, apa şi pământul, chiar şi ceaţa, acolo unde erau. Altfel, dacă ora fixă nu are cum să ne satisfacă, ne mulţumim cu ziua, pentru că Monet a pictat istorica pânză într-o singură şedinţă, fiind o simplă unealtă a destinului epocal ce i se pregătea.

În aceste vremuri, la atât de parizianul muzeu Marmottan, se desfăşoară super expoziţia "Impression, soleil levant. L'histoire vraie du chef-d'oeuvre de Claude Monet". Adică ni se promite aproape totul şi pe foarte bune despre capodopera lui Monet, mama creaţiei şi simţirii impresioniste.