PLASAMENTE ALTERNATIVE Personalităţi şi elucubraţii

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 27 noiembrie 2015

Planurile Titanicului au fost vândute şi ele la o licitaţie internaţională.

Planurile Titanicului au fost vândute şi ele la o licitaţie internaţională.

Avem vânzări. La licitaţie, de piese de artă sau de colecţie. Un guvern nou, creşteri salariale, ploi spre ninsoare, Bruxelles-ul semi-blocat treptat, tensiuni între ruşi şi turci, cu tot ce are fiecare în spate, turcii pe NATO, ruşii un iatagan înfipt. La licitaţiile recente s-au vândut picturi şi autografe, avem, deci, diversitate, să le discutăm pe toate.

Evenimentul monden a fost dispersarea unei părţi din colecţia sau posesiile lui Corneliu Vadim Tudor, de toate, cam ca la talcioc. Este, probabil, prima licitaţie de acest tip, în alte părţi dispersarea unor colecţii fiind evenimente aparte pentru piaţa de artă. În astfel de colecţii, pe lângă valorarea intrinsecă a pieselor, avem şi amprenta personalităţii sau a activităţii colecţionarului. Acum, fiecare cu personalităţile sale. Mai multe personalităţi pentru un popor înseamnă valoare, pentru un individ înseamnă diagnostic.

Vânzarea de la Artmark a avut un nume, "Colecţia unui român", probabil o referinţă la volumul "Mândria de a fi român" publicat de Corneliu Vadim Tudor în 1986, şi în care un capitol se numeşte, pur şi simplu, "Ceauşescu". Volumul nu a fost oferit la licitaţia colecţiei, dar se găseşte peste tot, la preţuri mici, foarte mici. Eu am unul cu autograf, nu e de vânzare, nu ştiu cât face.

Observaţia de cursă lungă a pieţei de artă, mai ales a celei internaţionale, ne arată că se vând, în special, colecţii de artă dintre cele grele de tot. Colecţionarii mari sunt cunoscuţi şi când se ajunge la vânzarea colecţiei lor este o ocazie unică de a putea lua sau măcar vedea piese de excepţie. Colecţionarii pot fi moştenitori, oameni bogaţi loviţi, la un moment dat, de pasiunea mistuitoare a colecţionării, oameni care se definesc prin colecţia pe care au alcătuit-o sau care aduc acesteia amprenta personalităţii lor. Desigur, altfel se pune problema când principalul element în discuţie este colecţionarul, personalitatea sau notorietatea sa. El poate fi legat de o colecţie prestigioasă sau de lucruri care i-au aparţinut şi sunt valoroase şi pentru asta sau numai pentru asta. În licitaţia noastră, avem mai multe situaţii, inclusiv o remarcabilă colecţie de cărţi, manuscrise şi autografe, dar şi obiecte personale în care organizatorii cred că văd reflectate opţiunile şi credinţele celui căruia vânzarea i-a purtat numele şi naţionalitatea. Astfel, avem 2 picturi despre care nu ştim dacă au fost cumpărate sau primite de Vadim Tudor, fotografii care nu îl redau, dar în care aflăm oameni şi momente din istoria literaturii, şi albume întregi cu fotografii, de asemenea cu încărcătură istorică, plachete şi medalii primite de deţinător, acte şi documente diverse, pe care un cunoscător observă semnăturile vestite sau evenimentul istoric din care fac parte, obiecte din biroul şi din jurul lui Vadim Tudor, de multe ori fără vreo altă valoare, numismatică departe de forma deosebită pe care o cer specialiştii, cărţi numeroase şi interesante, multe cu autografe şi alte dedicaţii. Fiind colecţionar şi europarlamentar, Vadim Tudor a fost în contact răvăşitor cu oferta de autografe de oriunde din lume, mai ales din magazinele de profil ale Europei, ba chiar din Strasbourg.

Masca mortuară a lui Eminescu, din ghips dat cu bronz, a cunoscut un salt de excepţie, ajungând de la o pornire de 250 de euro la o adjudecare de 1.600 de euro. Şi, totuşi, nu regret că nu am făcut şi eu o copie după aceeaşi mască, dar în formă prăfuită, fără bronz, ce zace şi acum într-un atelier de pictor. Este uşor sinistră şi sigur nu s-ar fi obţinut ceva pe ea, în vreo puţin probabilă licitaţie cu numele meu, chit că mă recomandă vocea şi talentul. Tot cu 1.600 de euro, dar venind de la 900, s-a dat un ceas pe care nu l-aş fi bănuit că a fost al lui Kogălniceanu. Şi l-aş fi numit de şemineu, dacă nu ni s-ar fi spus că e de trăsură. Probabil de la trăsura sa de protocol, bine izolată, că s-a păstrat foarte bine zdruncinabilul ceas.

Dintre piesele cu valoare intrinsecă, independentă de cea a deţinătorului, de taste ni se lipeşte un cuţit pentru tort, din argint, care nu a fost furat de nobili cleptomani sau slujitori netrebnici, ci a fost oferit pe post de al doilea premiu la un turneu de tir desfăşurat la Versoix cu 51 de ani înainte de a se stabili aici familia regală a României. Cuţitul cu ornamente ca de tort cu frişcă a fost vândut cu 125 de euro.

Manuscrisele, autografele, cărţile de vizită şi fotografiile cu vedete, cu sau fără autograf, intră într-o competiţie internaţională a acestei pieţe deloc restrânsă. Asta duce la reducerea preţului la care ne-am fi aşteptat pe o piaţă de artă periferică precum cea de la noi. Atitudinea noastră, în general, se împarte în două părţi aflate aproape în contradicţie: ori nu ştim să apreciem valorile, ori le divinizăm crezând - sau sperând - că simpla lor semnătură ne va umple de bani. Acum e simplu să faci imediat o comparaţie cu oferta de oriunde în lume şi totul stă într-o apăsare de buton.

Cu 500 de euro s-a dat, totuşi, o pagină frumos bătută la maşină, semnată în manuscris, totul cu litere ruseşti. Şcoala, vacanţele în Bulgaria sau citirea cu uşurinţă a slavonei vechi şi bisericeşti ne va permite să constatăm că e o telegramă de la Gorbaciov, semnatarul cu cerneală, pentru gospodin Ion Iliescu, prezident Rumînii, ocazionată de ziua naţională a României din 1991. Deşi este telegramă, adică trimisă prin cabluri, ea ni se relevă ca bătută la maşină pe o coală A4 şi semnată în manuscris, frumos, elegant, ca între tovarăşi, ca de la prezident la prezident. În schimb, o scrisoare de la Elisabeta a II-a nu a mai apucat să primească nici măcar un brânci de 225 de euro, pentru că a fost retrasă din licitaţie "ca urmare a exerciţiului preempţiunii, de către Arhivele Naţionale". Preempţiunea la astfel de licitaţii, în alte părţi, înseamnă că instituţia autorizată să profite de acest drept lasă vânzarea să curgă, doar că ea, şi nu licitatorul câştigător va plăti preţul şi va lua marfa. Adică nu se bagă peste libertatea pieţei, nu scoate din vânzare ce ar putea să o intereseze. Ca să nu mai vorbim de transparenţă, că totul e aburit rău de tot! Scrisoarea reginei are un stil uşor colocvial, fiind adresată preşedintelui lui "State Council" al "Roumanian People's Republic", referitor la nişte băieţi aflaţi în misiune. Pentru început, tare aş fi vrut să ştiu când a fost trimisă reginei, în ce an măcar. România a fost "republică populară" sub Dej, până în 1965, când a venit Ceauşescu, cel cu "republica socialistă". În 1967, însă, s-au petrecut lucruri şi mai importante pentru speţa noastră. Pe de o parte, Nicolae Ceauşescu a devenit şi preşedintele Consiliului de Stat, acel "State Council" de care scrie regina, neputând, însă, să se refere la Ceauşescu, că era, încă, "republica populară". Iar pe de altă parte, în 1967 englezii au trecut de la Rumania la Romania, în a ne numi ţara. Pe când, Roumania nici nu ştiu de unde a apărut, e un fel de franceză românizată, în care nu găsim locul oficialilor britanici. Regina ar fi trebuit să ştie asta!

Şi uite aşa, ne-am luat de gafele şi elucubraţiile din cataloage şi am uitat de bani şi marfă. Important este să ne fi simţit bine şi mai culţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb