PLASAMENTE ALTERNATIVE Raport internaţional de la târgul european

Astăzi se deschide, la Maastricht, TEFAF, Târgul european de artă, o uriaşă peşteră a comorilor deschisă vreo 10 zile. Este una dintre cele mai prestigioase manifestări din lume, care a ajuns la a XXVII-a ediţie. Participă 274 dintre cei mai tari comercianţi şi costă zdravăn să participi. Inclusiv să te plimbi şi să te delectezi costă. Tot astăzi, în prima zi a târgului, se lansează şi raportul TEFAF al pieţei internaţionale de artă, un studiu cu ceva tradiţie, început în 2000 ca studiu al pieţei europene. Din ce s-a aflat despre document, se poate vorbi de momente foarte bune ale pieţei internaţionale de artă, o revenire la ce era înainte de izbucnirea mondială a crizei economico-financiare. Printre cauzele acestei creşteri apare şi valorizarea tot mai mare a artei postbelice şi contemporane, fenomen pe care l-am subliniat de atâtea ori şi l-am marcat cu Francis Bacon, cel mai scump pictor din lume. Raportul 2014 al TEFAF are şi un subtitlu elocvent, Marketul global al artei, cu focus pe USA şi China. Desigur, nu vom da curs recomandărilor mai noi în lingvistică şi vom spune Piaţa internaţională de artă, cu accent pe SUA şi China, când vorbim de "The Global Art Market with a focus on the US and China".

În 2013, piaţa de artă a crescut cu 8%, ajungând la 47,4 miliarde de euro, maximul fiind de 48 de miliarde în 2007. În 2009 a fost atins fundul gropii, pe care zăceau numai 28,3 miliarde de euro. Am pus accentul pe SUA şi China de trei ori, în trei feluri şi chiar limbi diferite pentru a înţelege de la început că peisajul contemporan de profil este dominat copios de cei doi actori esenţiali aflaţi de o parte şi de alta a Pacificului, ca într-un tratat, nordic şi pacific, al comerţului internaţional de artă. În SUA, vânzările de artă au crescut cu 25%, iar partea de contemporani mai noi sau mai vechi a crescut cu 11%, reprezentând 59% din vânzările americane. În expresie absolută, piaţa americană a ajuns la 18 miliarde, dublu faţă de "leşinul" din 2009.

De pe podium, americanii sunt singurii care au crescut în procente din "tortul" internaţional, crescând cu 5 puncte procentuale, până la 38%. China, care Ie-o luase înainte prin 2011, a scăzut până la 24% din piaţa internaţională, deşi valoarea vânzărilor a crescut tot cu 2%. Performerul istoric, Marea Britanie, a scăzut şi el cu 3 puncte, până la 20%. O piaţă europeană unită, şi nu divizată pe actori naţionali importanţi, ar fi pus Vechiul Continent pe locul al II-lea, cu 32%, un procentaj în scădere, totuşi. Altfel, China rămâne cel mai performant dintre noii veniţi şi, încă o dată, vedem relaţia clară dintre starea economică şi roşeaţa în obraji a pieţei de artă. Piaţa chinezească de artă înseamnă 11,5 miliarde de euro, mai mult de jumătate fiind asigurat de pictură şi caligrafie. Este un procent mic faţă de alte pieţe, unde pictura rupe gura târgului, şi asta ne aminteşte de vasele chinezeşti vechi sau foarte vechi care atrag sume uriaşe la licitaţii. Şi, "Shocking Asia", în raportul TEFAF se vorbeşte inclusiv de problema neachitării licitaţiilor câştigate, doar 56% dintre cei care au realizat adjudecări plătind în 6 luni de la vânzare. Piaţa românească, dar şi cele occidentale sunt foarte pudice la acest subiect şi nu dezvăluie nimic din relaţia tensionată cu buzunarul clientului care a ridicat cartonaşul cu cifre la momentul potrivit.

Per ansamblu, putem constata că după minimul din 2009 piaţa de artă nu s-a întors pe acelaşi drum, evoluţiile fiind diferite, ba chiar contradictorii. Raportul notează evoluţii diferite pe sectoare şi ţări, iar noi mai subliniem faptul că recordurile recente se produc pe un fond de maximă seriozitate a pieţei, cu bună cântărire a fiecărui bănuţ cheltuit sau doar investit în artă. Iar dacă preţurile au scăzut, venind cu picioarele pe pământ, înseamnă că volumul a crescut semnificativ, pentru a asigura o sumă globală egală cu vremurile bune, când totul era supraevaluat. Dar piaţa nu s-a extins, în sensul înmulţirii şedinţelor sau a caselor de licitaţii, ceea ce ar fi reprezentat o atomizare a pieţei. De asemenea, în 2013 au fost depăşite şi recordurile de şedinţă şi cele de autor, de pictor mai exact. În acelaşi timp, au crescut importurile internaţionale de artă şi vânzările online. Este momentul ca, în acest periplu statistic, să avem şi vise colorate: "naţiunea" internaţională a milionarilor are o "populaţie" de 32 de milioane, din care 600 de mii, doar 2% dintre bogătaşi, sunt colecţionari înrăiţi sau medii. Din cele 32 de milioane de milionari, 42% pot fi dibuiţi în SUA, exact ţara de pe primul loc în comerţul de artă.

Până nu demult şi mult timp Marea Britanie a fost liderul pieţei internaţionale de artă, pe care de altfel a inventat-o. Acum este pe locul al III-lea, cum scriam, cu 20% din piaţa lumii. De când şi unele case româneşti îşi traduc oferta în engleză, putem spune că această limbă deţine peste 80% din piaţa internaţională de artă. Am obţinut această cifră scăzând din totalul pieţei internaţionale procentul reprezentat de vânzările realizate în China continentală, pornind de la premisa, ce s-ar putea dovedi a fi greşită, că la acele licitaţii se vorbeşte şi se scrie exclusiv sau măcar prioritar chinezeşte. Marea Britanie are o greutate de 63% din piaţa europeană de artă şi faptul că a scăzut în ultimul an cu 5% a contribuit la reducerea întregii pieţe europene cu 2%. De fapt, raportul olandez se referă nu la întreaga Europă, ci doar la cea comunitară, pe care o numeşte "regiune economică". De acolo, Franţa şi Germania au înregistrat, totuşi, creşteri însemnate, de 13 şi, respectiv, 11%. Interesant este faptul că Marea Britanie rămâne cel mai mare importator şi exportator de artă, în 2012 exportând de 5,8 miliarde de euro şi importând de 6,1 miliarde, scuzată fie-mi exprimarea în euro când este vorba de comerţul britanic de artă.

Ce ar mai fi de reţinut din constatările Raportului TEFAF? Că nu mai merg impresioniştii, iar contemporanii buni ţin mâinile pe viitorul pieţei. Că nu (se) mai merge la târgurile de artă, unde participarea a devenit prea scumpă. Şi asta o spune raportul alcătuit de un celebru târg de artă, dar adevărul le este mai prieten. Oricum, se iau 20 de euro pe un exemplar hard din acest raport, iar intrarea cea mai ieftină de la TEFAF 2014 este tot de 20 de euro, pentru adolescenţii minori. În schimb, galeriile, cu oferta lor permanentă, asigură jumătate din vânzările din întreaga lume. Vânzările online, simple, rapide, ieftine, adună 2,5 miliarde de euro, ceea ce nu mi se pare foarte mult. În 2020 se va ajunge la 10 miliarde, semn că încă vrem să pipăim pictura, ca să nu mai vorbesc de sculptură, înainte de a o cumpăra. Oricum, arta este pe locul 3 la "investiţii de pasiune" şi încă mai trăiesc frumoşii nebuni care ar da pe artă mult din mulţii bani pe care îi au deja.