PLASAMENTE ALTERNATIVE Revoluţia, amintiri şi memorabilia

Douăzeci şi opt de ani trecură de când, tot într-o vineri, îl dădurăm jos pe Ceauşescu. Toţi cei care am trăit acel moment, la una dintre vârstele ochilor deschişi, ne amintim fiecare strop de emoţie şi speranţă consumat sub imperiul unor evenimente luate la vale ca un mare şi murdar bulgăre de zăpadă. Cu uriaşă tristeţe constat că, pentru prima dată, nu mai pot evoca ziua de 21 decembrie împreună cu regretatul meu tată, cel care a câştigat, acum exact 28 de ani, un pseudo-pariu despre soarta lui Ceauşescu, spunând că în trei zile e gata!

Orice evocare de sezon a Marii Schimbări este prefigurată cu noi şi alese pagini din Dosarul Revoluţiei, o legendă recentă care se reaprinde singură în decembrie, cam după ce tocmai am trecut de 1 şi de Moş Nicolaie. Când încă nu ştim ce a fost atunci şi încă mai înghiţim realitatea în mod homeopatic, este greu să trecem Revoluţia din Decembrie '89 în categoria subiectelor de colecţie, a evenimentelor ce creează memorabilia. Cei mai mulţi vor să uite Revoluţia anticeauşistă, unii din cauză a ceea ce au făcut atunci, alţii pentru ce li s-a întâmplat. Unii, indiferenţi, îi mulţumesc în gând pentru că Revoluţia şi ce a urmat i-a făcut oameni. Şi nu oameni obişnuiţi sau chiar sub medie, cum erau până atunci, ci oameni de succes, puternici şi bogaţi. Multe obiecte de atunci sunt de muzeu: documente oficiale, ultimele ale comuniştilor şi primele ale FSN-iştilor, steaguri decupate, şi chiar flanelul roşu al lui Petre Roman. Altele au relevanţă doar personală: o poză cu Iliescu sau cu fostul tovarăş Popescu, devenit vineri de dimineaţă anticomunist pasionat, un bileţel emis sau scris de vreun implicat, un ziar din 22, 23, 24 etc. Pistolul cu care s-a împuşcat sau a fost împuşcat Milea, în dimineaţa de acum 28 de ani, kalaşnikovul lui Dan Iosif, elicopterul cu telecomandă care i-a ridicat la cer pe Ceauşeşti, mai tare ca melodia Loredanei, şi Dacia vintage care i-a dus spre groapă, documentele călcate în picioare de la CC, bocancii uslaşilor lichidaţi în Drumul Taberei, camionul care a intrat în demonstranţi la Inter, în noaptea lui 21 decembrie, ce nu trebuie confundată cu trupa rock "Camioane în mulţime", tonele de gloanţe înfipte prin pereţii Bucureştiului, scoase mai târziu cu briceagul, vreun colac împietrit de durere de la grăbita înmormântare a celor împuşcaţi atunci, fără jenă sau rost, toate acestea pot constitui obiecte de vândut şi colecţionat, când vorbim despre Revoluţia care l-a dat jos pe Ceauşescu.

Singurele care au contat pentru piaţa de artă şi de colecţie au fost ediţiile Omagiu, aceste maşini de cusut Singer avant la lettre, de care ştim că se vindeau foarte bine dar nu am văzut să se fi întâmplat. Şi în acest caz avem de a face cu o gamă de oferte, fiind obligatorii trei cuvinte: omagiu, Nicolae şi Ceauşescu. Cel mai tare este cel din 1978, dar nici el nu mai trece de, hai să zicem, 500 de lei. Da, este o ofertă de 4.200 de lei, de la Cluj, dar cred că este vorba de o nepricepere în a transforma leii vechi în unii noi. Sau de o blocare vrednică de milă în proiectul acelor ani.

Uşor, am alunecat spre adevăr. Pentru că adevărul este că încă nu suntem în stare să clădim o memorabilia consistentă şi importantă a Revoluţiei de acum 28 de ani, mai ales că nu ştim exact cine şi ce s-a întâmplat atunci. În plus, cei cam sub 50 de ani nu pot înţelege la un nivel funcţional ce înseamnă, punctual, Revoluţia din '89. De aceea, se va merge spre categoria mai largă, deşi mai confuză, numită generic "vremea lui Ceauşescu". Artmark chiar a organizat o serie de licitaţii cu obiecte din perioada comunistă, nu numai din 1965-1989. Până anul trecut, aceste licitaţii erau organizate pe 26 ianuarie, data naşterii lui Nicolae Ceauşescu, sau prin preajmă, fapt ce justifica denumirea de "Epoca de aur". Pentru că, trebuie să o ştie şi specialiştii zilelor noastre, "Epoca de aur", atunci în derulare, era denumită perioada cu Ceauşescu în fruntea tuturor celor ce erau în România, şi nu tot comunismul nostru. În 2016, licitaţia "Epoca de aur" a fost organizată în aprilie şi nu cred că această dată a avut vreo importanţă. Oferta a acoperit întreaga perioadă comunistă a României şi nu s-a limitat la anii Ceauşescu. Au fost vândute lucrări de artă cu semnături mari şi teme proletcultiste, obiecte cotidiene şi piese ce au aparţinut cuplului Ceauşescu, El Dictator şi Ea-Dictator. Pentru unele se menţionează că au "certificat RA-APPS". Enigmatica siglă înseamnă, pur şi simplu, "Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", o structură postrevoluţionară care prelua o serie de bunuri, sarcini şi apucături din perioada precedentă. În povestea noastră apare ca deţinătoare a unor bunuri ce au aparţinut soţilor Ceauşescu care, la începutul anilor '90, au fost scoase la cea mai publică licitaţie. Au fost câteva vânzări, în diferite locuri, de la Palatul din Primăverii până la Monumentul Caracatiţa Roşie din Parcul, acum, Carol. După mai bine de două decenii, aceste obiecte, mai ales cele mai obişnuite, reapar în vânzare, demonstrând o maturizare a pieţei. Nici acum nu au devenit o mare afacere, cel mai mare preţ fiind, de două ori, o mie de euro, întâi pentru o carpetă cu flori, absolut jenantă ca realizare, apoi pentru o vază din cobalt, fapt ce explică preţul. În rest, 30 de mici cadouri oferite de diverse personaje fizice sau juridice din România. Ar mai fi de remarcat o mini-colecţie de drapele roşii, de la pionieri, UTC şi Partid, dar şi un steag tricolor despre care ni se spune că a luptat la Revoluţie, deşi gaura sa pătrată nu era deloc în concepţia sau, mai rău, moda acelor vremuri. În plus, steagul este foarte lung, altfel decât standardul unic ce permitea realizarea drapelelor cu stemă înainte de 1989, astfel că putem considera că au fost cusute la un loc pânze de trei culori, dintre care una, galbena, cea din mijloc, cu o fereastră centrală. Şi multă artă plastică de profil, cu semnături cunoscute zilelor noastre. Aici, înţeleg să nu fie adjudecat un efeminat portret al lui Gheorghiu-Dej, pictat de Constantin Dipşe, dar de ce să nu se dea portretul unui iute judecat, Nicolae Ceauşescu, cu autor necunoscut dar din zona Brăilei, că organizaţia de partid de acolo i l-a dăruit modelului. Este posibil să nu îi fi plăcut nici lui Ceaşcă, din cauză că este poziţia "într-o ureche". Cu totul altfel stă situaţia cu portretul lui Ion Gheorghe Maurer, realizat de Dan Hatmanu, pictură bună cu subiect interesant, vândută cu 600 de euro. Maestrul ieşean semnează şi portretul dublu, Nicu şi Leana, ciocnind cu Ştefan cel Mare, care scoate din rama unde trăieşte o mână cu o cupă de şampanie, în luna dictatorilor, un ianuarie sugerat de o filă de calendar, fără dată, să nu se supere nici el şi nici ea. Piesa este epocală, dar nu se vinde, apare doar în expoziţii.

Cea mai scumpă piesă Ceauşescu vândută, cel puţin în ultimul timp, nu s-a dat la o şedinţă "Epoca de aur", ci anul acesta, în iulie, la o vânzare Artmark de colecţie şi militaria. Prezentarea de catalog este clară şi expresivă: Puşca, având seria 505, a fost confirmată de producătorul Holland&Holland ca fiind o comandă a domnului A. Buzdugan, membru al Legaţiei Regale a României la Tirana, pentru Maiestatea Sa Regele Carol al României. Arma a fost comandată cu talpă din os, lunetă Zeiss şi ornamente ovale, din aur, cu cifra Regelui şi coroana regală. În prezent, puşca are elementele decorative metalice înlocuite cu unele din aur de 18K, cele două platini având inscripţia "Holland & Holland", iar în partea inferioară a patului având un element metalic inscripţionat cu semnătura "N. Ceauşescu". Greutatea totală a pieselor din aur depăşeşte 200 gr. Arma de vânătoare, funcţională, a fost evaluată la 10 mii de euro şi s-a dat cu 32,5 mii. Nu are certificat RA-APPS, deci nu ştim ce a făcut la Revoluţie, şi, ca în cazul majorităţii economiei comuniste, nu ştim cum a trecut de la stat la privatul care a scos-o la licitaţie.