PLASAMENTE ALTERNATIVE Tradiţia şi geopolitica mărţişorului

A venit, a venit primăvara, acoperă-mi inima cu ceva, cu un Dragobete sau cu un Mărţişor. Valentin vine cam devreme şi este extracomunitar, nici Sfântul Brexit nu îl mai salvează. Astfel, intrăm în adevăratul subiect al discuţiei de astăzi, lansarea pe piaţa ideilor extraordinare a geopoliticii mărţişorului.

Mărţişorul este, alături de ie, cea mai cool invenţie românească, cu un mare potenţial de impact şi vizibilitate în vremurile noastre. Ştiu, niciunul nu este strict românesc, cum nici sarmaua nu este, dar, decât să pleci cu varza murată ca să rulezi nişte trabucuri de carne tocată, când te apucă emoţia de ţară, mai simplu este să trimiţi nişte mărţişoare la mare distanţă. Iar, cel mai bine, mărţişorul stă pe o ie. Desigur, dacă vremea o permite.

Mărţişor au şi bulgarii cel puţin, dar nimic nu este mai lipsit de interes ca o discuţie despre prioritatea sau exclusivitatea acestei tradiţii. Bulgarii ar putea chiar să îl înregistreze la UNESCO, au ei acolo o intrare, de vreme ce noi nu suntem în stare să înregistrăm, aici, la noi, pe plaiurile carpatin-dunăreano-pontice, nici măcar maşinile aduse din Bulgaria spre folosire şi poluare. La ei se numeşte martiniţa, se dăruieşte băieţilor, şi eu încă mai aştept să primesc unul de pe acolo.

Mărţişorul a fost dibuit şi în Albania, ca să închidem triunghiul leului-monedă, şi chiar în Grecia, dar a fost ascuns, să nu fie obligaţi să i-l aşterne pe piept doamnei Merkel. Iată că mărţişorul devine încă o dovadă a unităţii balcanice, a acestui teritoriu spart de graniţe mult mai târziu. Turcii, şi stăpânirea lor, erau alte element de unitate şi utilitate în Balcani, dar ei nu au mărţişor. Dacă aveau, îl ridica Erdogan şi pe el. Turcii nu fac mărţişoare nici acum, nici măcar sub licenţă, şi nici chinezii nu fac mărţişoare. Dar nu va mai dura mult această situaţie, mai ales că multe turcisme şi chinezisme pot fi atârnate de şnuruleţ şi puse în piept. Că ia este produsă şi de indieni, iar chinezii fac ceramică populară.

Frumos şi optimist este faptul că şi în Bulgaria şi în Macedonia, ba chiar şi la noi, prin parcul IOR, şnururile dinamoviste, alb-roşu, sunt legate de crengile unui copac. Efectul este total, când le vezi, cu greu, în toiul verii, prin frunzişul bogat şi îţi aminteşti că nu este aşa mereu, cald şi verde, mai e şi alb cu gri infect, în timpul iernii. Se pare că de la acest obicei a venit şi numele străzii bucureştene făcută celebră de Arghezi, cel care i-a fost şi naş, inspirat de mulţimea şnururilor bicolore din copacii ce rodeau pe dealul Piscului de acolo.

Şi, totuşi, din toată istoria mărţişorului, inclusiv cu naşterea datorată doamnei în vârstă Dochia, mie îmi place mărţişorul lui Carol. Carol l, desigur, că doar nu mărţişorul lui Carol al II-lea, demisionarul. Mărţişorul lui Carol l a apărut în februarie 1913, exact între cele două războaie balcanice, de fapt primul încă nu se încheiase, grecii încă mai luptau cu turcii. Iar războaiele nu erau deloc menite să crească unitatea geopolitică a regiunii, ci să o schimbe. Regele, de fapt, a propus o subscripţie publică, iar ofiţerii în rezervă din Ploieşti au avut ideea de a vinde un mărţişor cu acest scop. De aceea, nu va fi de mirare să îl aflăm în comitetul de organizare pe I. Ionescu-Quintus. Nu avea cum să fie vorba de Mircea Ionescu-Quintus, care este născut în 1917, peste trei săptămâni face suta de ani, ci de tatăl acestuia, un mare fruntaş liberal. Au fost făurite 100 de mii de mărţişoare, jumătate aurite, la un leu bucata, jumătate argintate, la doar 50 de bani. Nu ştiu cât face un astfel de mărţişor acum, dar mi-ar plăcea să am unul.

Mărţişorul Flotei Române, din 1913, arată ca o medalie mai mică. Pe avers avem imaginea meşteşugită a unui vas militar, cu tunurile râzând în soare, un soare ridicat aproape niponic în mijlocul orizontului. În rest, mare energică, un val războinic în prim-plan. Pe revers avem textele şi alegoria. Pe marginea rotundă scrie MĂRŢIŞORUL FLOTEI NAŢIONALE ROMÂNE, chiar aşa, cu diacritice! Aşadar, dacă în urmă cu mai bine de un secol scriam pe medalii cu diacritice, nu cred că mai avem voie să le ignorăm acum. Pe scutul susţinut de lauri şi încoronat scrie, următorele cuvinte unul sub altul, VOCEA POPORULUI VOCEA LUI DUMNEZEU. Tot cu diacritice. Undeva sub coroană, de o parte şi de alta a scutului, avem anul 1913 şi preţul 1 LEU. La mărţişoarele argintate preţul de 50 de bani nu mai apare scris. Tot pe revers este şi semnătura autorului medaliei, Fessler. Anton Fessler era un gravor foarte apreciat, care a lucrat pentru Monetărie şi a realizat mai multe medalii, dintre care una dedicată Peleşului şi alta punerii pietrei de fundament a Atheneului.

Din fericire sau din păcate, orice poate fi mărţişor. Dacă nu venea 8 Martie peste doar o săptămână, am fi scris şi că nu oricine poate fi mărţişor. Din păcate, pentru că micul simbol a devenit arenă de înfoiat pieptul pentru "cocoşi" din toate categoriile. Astfel, pyssy şi pussy primesc tot felul de cadouri scumpe, la care nu poţi atârna un şnuruleţ alb-roşu şi pe care nici în piept nu le poţi agăţa, oricât ar fi suportul de generos şi bine izolat cu silicon. Este vorba de maşini, haine şi genţi, bijuterii şi ceasuri, excursii şi cine romantice. Şi de 8 Martie ce mai facem, cum sărbătorim femeia? Bine, eu, cu titlu absolut, dar absolut personal, sărbătoresc şi 10 Martie. Mărţişorul, însă, trebuie să rămână mărţişor, o sărbătoare a primăverii în care sentimentele şi mesajele se transformă în imaginaţie vizuală.

De câţiva ani, casa de licitaţii de artă Artmark organizează vânzări de mărţişoare. În acest an chiar e ultima speranţă, pe 28 seara, târziu, când unii se adună acasă în jurul mărţişorului, ai ultima şansă să cumperi o bijuterie, o sculptură de Guguianu de doar 10 cm sau o pictură ceva mai mare. Deja vă gândiţi la o serie de inconveniente, dar eu recunosc că m-aş plimba în piept cu nişte femei în parc de Andreescu, 130 de mii de euro în 2011, sau măcar nişte flori de Grigorescu, 55 de mii de euro, în 2012. Sau chiar nişte care cu boi, desigur, de Grigorescu, unul de 50 de bani, pardon, mii de euro, şi altul chiar de 65 de mii, că era cu han în zare şi în jur cu alte animale, ca la licitaţia din 2013. Adică piese de mici dimensiuni la preţuri deloc mignone, doar să îmi fie dăruite, conform tradiţiei moldo-bulgare.

Licitaţia mărţişorică revine la Artmark după un an de pauză ce a urmat unor vremuri în care erau şi două vânzări cu gândul la 1 Martie, una de pictură-sculptură, alta de bijuteriuţe şi decoraţiuni. Preţurile uriaşe pentru picturile cât un mărţişor dopat nu vor reveni, însă, pentru că nu există oferte care să le ceară. Dimpotrivă, avem, mai degrabă, semnături mari pe spaţii mai mici şi la preţuri şi mai mici, ceea ce scoate din funcţiune orice scuză!